Transilvania înseamnă multiculturalitate, tradiţie, natură, patrimoniu inestimabil. Cu peste 150 de biserici fortificate, în diverse stiluri arhitecturale, sud-estul Transilvaniei este zona cu cele mai multe cetăţi şi biserici fortificate din secolele XIII-XVI din Europa. Prin diversele proiecte turistice de promovare, aceste obiective au fost puse pe harta turistică a ţării, numărul turiştilor dornici să le viziteze crescând de la an la an. Unele dintre bisericle săseşti din satele făgărăşene au fost reabilitate, iar altele sunt în curs de a fi readuse la forma avută cu secole în urmă. La Biserica fortificată de la Cincu a fost deschis şantierul de lucrări, finanţarea proiectelor fiind asigurată din fonduri europene.
Biserica fortificată din Cincu are 800 de ani
Biserica Fortificată din Cincu este una dintre cele mai mari bazilici romane situate într-o localitate săsească din România, fiind închinată Fecioarei Maria. Dealul pe care a fost construită prezintă trei laturi foarte abrupte, apărarea făcându-se doar pe partea de vest a dealului. Acest aspect o face să fie considerată o bazilică unicat. A fost construită de coloniștii germani în secolul al XIII-lea, anul construcției bisericii fiind estimat ca fiind 1265. A fost refăcută în secolul al XVI-lea în stil gotic, urmând ca în secolul al XVIII-lea să treacă printr-o nouă etapă de lucrări. Biserica Fortificată de la Cincu este considerată ca fiind unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură medievală din Transilvania, găzduind în interiorul său o serie de colecții valoroase: covoare orientale din secolele XVII-XVIII; embleme și vestigii; fragmente murale, strane în stil gotic, epitafuri; un potir din secolul al XV-lea și un orologiu din secolul al XIX-lea. Prima atestare documentară a bisericii a fost în anul 1474. Inițial au fost prevăzute cinci turnuri exterioare, de observație și apărare, ultimul turn, dărâmat în secolul al XIX-lea, cel al slăninei, a fost distrus în anul 1789. Structura actuală are un singur, cel de sud.
Temniţa matrimonială
Edificiul include o celulă construită de administraţia habsburgică unde erau închise, până se împăcau, cuplurile care aveau conflicte domestice. ,,La interior are o lungime de 46,25 metri, o lăţime de 19 metri şi o înălţime de 12 metri. Biserica are patru turnuleţe, semn că aici se puteau dădea sentinţe capitale“, explica ghidul bisericii, Nicolae Boghian. A găzduit de trei ori în istoria ei Parlamentul Transilvaniei, prima dată în 1538, sub conducerea lui Ştefan Mailat, care a condus şi cetatea din Făgăraş, a două a avut loc în 1658 şi ultima în 1664. Biserica a avut şi o încăpere denumită temniţa matrimonială. Aici erau aduşi soţii care nu se mai înţelegeau, pentru că divorţul era ceva de neconceput la acea vreme. „Temniţa matrimonială era la etajul superior, aproape de turn. Când habsburgii au venit la putere, în 1680, împăratul a devenit guvernatorul Transilvaniei. Habsburgii au venit cu legi moderne, care erau respectate. Au adus un cod civil, unul penal şi unul al familiei. Divorţul nu era acceptat. În casele oamenilor, pe spătarul scaunelor, era simbolul unui peşte. Dacă scaunele erau aşezate în hol, cu peştii faţă în faţă, însemna că totul era în armonie. Dacă scaunele erau spate în spate atunci era necaz mare. Dacă problema dura mai multe zile se intervenea. Soţii erau aduşi în temniţă. Aveau o singură lingură, o furculiţă, un pahar cu apă, un singur pat mic, iar copiii erau lăsaţi la vecini. Austriecii nu concepeau destrămarea familiei. Erau ţinuţi acolo până se împăcau. Nu dura mult pentru că patul era mic şi trebuiau să doarmă şi să se încălzească“, explica ghidul bisericii. Temniţa a fost eficientă timp de 150 de ani. La Cincu sau în localităţile din jur nu s-a cunoscut niciun divorţ. La Biserică se mai poate vedea şi astăzi încăperea unde a fost pe vremuri temniţa.
Pictură veche de 800 de ani
La Cincu a fost descoperită o pictură la fel de veche ca şi biserica. A stat ascunsă aproape 500 de ani sub multe straturi de zugrăveală. „Biserica fiind iniţial romanică, a fost şi pictată. Una îl înfăţişează pe Sfântul Nicolae şi este de la 1240. Este pe partea stângă a lăcaşului de cult. Din 1526, biserica a devenit evanghelică şi a fost acoperită toată pictură“, explica Nicolae Boghian. Biserica Fortificată a avut sute de ani rol de apărare şi aici erau cantonaţi 500 de soldaţi. O particularitate a ei este o fântână adâncă de 14 metri, care a fost aşezată chiar în faţa altarului. În perioada 1500-1520, se ridică un turn la 65 de metri înălţime la fel ca la Biserica Neagră şi o reţeau de cinci tuneluri, care erau folosite pentru a se duce mâncarea militarilor, pentru retragerea lor în biserică, dar şi pentru refugiul femeilor şi copiilor. Cel mai lung dintre tuneluri are 600 de metri şi duce din biserică direct în cimitir. Are o poveste cunoscută acum sub numele de „legenda lolelor“. Se spune că o fată pe nume Ursula s-a costumat, s-a mascat şi a pus pe ea mai multe tălăngi. Era foarte înaltă şi seara a început să alerge prin sat. Turcii s-au speriat aşa de tare şi au crezut că l-au văzut pe Diavol. De atunci, nu au mai intrat noaptea în niciun cimitir. Prin acest tunel de 600 de metri, care duce la cimitir, erau transportaţi morţii ucişi în luptă, îi îngropau noaptea pentru că toată lumea ştia că turcii nu puneau piciorul în cimitir după căderea întunericului.
Uşi masive cu încuietori ,,crocodil”
Tot cu rol de apărare erau uşile masive şi mai ales încuietorile din fier denumite crocodil. Acestea aveau un fel de balamale care se prind de uşă în patru locuri şi chei grele din fier. Datează de la 1500 şi sunt şi acum funcţionale. Cotropitorii nu puteau să le deschisă şi atunci spărgeau uşa din lemn cu berbecii. Soldaţii erau însă pregătiţi şi au săpat o groapă mare chiar în faţa uşii unde cădeau invadatorii după ce reuşeau să intre în biserică.
Trei orgi
Altarul bisericii, care datează de la 1521, a fost comandat la Mojda şi se spune că ar fi trebuit să coste 130 de denari, dar nu s-a mai făcut atunci. Astfel, medalioanele care îl înconjoară au fost făcute ulterior de un militar al cărui nume este necunoscut. În Biserica din Cincu au fost de-a lungul timpului trei orgi, cea originală a ars într-un incendiu care a mistuit şi localitatea, a doua se spune că a fost donată chiar de Maria Tereza, dar a fost dată după puţin timp altui sat. Orga care se află acum în biserică este din 1907 şi a fost comandată de la o firmă din Germania.
Cinci religii, un singur cimitir
Satul Cincu este chiar mai vechi decât biserica, primele însemnări datează din secolul al XII-lea. Atunci, la Sibiu au sosit 500 de emigranţi, împărţiţi între localităţile din jur. „La Cincu au ajuns 30 de familii care au găsit aici alte cinci familii rămase încă de pe vremea Imperiul Roman. De aceea, satul de numeşte Cincu, de la numărul cinci-cinque în latină. Familiile de emigranţi au întemeiat un han deoarece satul era la intersecţia mai multor drumuri, iar hanul era o sursă de venit. În Germană, Cincu este gunoscut sub denumirea de Grosen-Hanul Mare“, explica ghidul Nicolae Boghian. La 1890 avea hanuri, restaurante, cafenele şi chiar două bănci. În zonă erau 27 de fabrici şi ateliere. Naţionalizarea comunistă a distrus toată economia locală. După 1989, comuna Cincu a cunoscut un nou început şi a devenit gazda permanentă a poligonului militar. La Cincu trăiesc acum 1.700 de oameni, care frecventează cinci religii diferite, care împart însă acelaşi cimitir. Ortodocşii, catolicii, greco-catolicii, evanghelicii şi reformaţii care trec la cele veşnice sunt îngropaţi în acelaşi loc. „Oamenii trăiesc în armonie pentru că Dumnezeu este acelaşi pentru toţi“ spun sătenii.
