Un turist a murit în munții Făgăraș, iar colegul său a fost recuperat, azi-noapte, de echipele Salvamont din județele Sibiu și Argeș. Supraviețuitorul, care rămăsese blocat într-o zonă foarte abruptă, a fost dus la refugiul Călțun, iar trupul persoanei decedate urmează să fie recuperat astăzi cu un elicopter.  Turiştii sunt cetăţeni români, de 31 – 32 de ani. Potrivit șefului Salvamont Sibiu, Dan Popescu, tragedia s-a produs în zona peretelui Lespezi, către Călțun, o zonă foarte dificilă, iar turistul care a murit a căzut în gol. ”Supravieţuitorul a fost scos din perete de doi salvatori argeşeni. Acesta se afla la aproximativ 80 de metri în abrupt, deasupra grohotişului de la bază”, au transmis salvamontiştii.   Salvamontiștii sibieni au mai intervenit azi-noapte și pentru salvarea unui cioban aflat la o stână, în zona Turnu Roșu – Chica Pietrelor, din apropierea crestei Munților Făgăraș. Acesta acuza grave probleme medicale, a fost coborât pe targă și preluat de o ambulanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here