La Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Victoria sunt înscrişi, în anul şcolar 2021 – 2022, un număr de  37 de elevi, 15 la ciclul gimnazial (II – VIII) şi 22 la şcoala profesională (IX -.XII).  La această instituţie şcolară îşi desfăşoară activitatea 18 cadre didactice, patru personal didactic auxiliar şi şapte personal nedidactic. S-au înscris şi şapte elevi  din localităţile Arpaşul de Sus, Arpaşul de Jos şi Ucea de Jos,  care vor face naveta cu autoturismul unităţii, pentru a ajunge la  programul şcolar stabilit între orele 8.00 şi 16.00.  Pe acest an şcolar s-a înscris un singur elev la clasa pregătitoare, care va face ore simultan cu elevii din clasele a II-a şi a III-a. ,,De când am început anul şcolar la secretariatul şcolii din Victoria s-a depus un singur dosar pentru învăţământ special, pentru clasa pregătitoare. Fiind puţini elevi orele se fac simultan, la ciclul gimnazial funcţionează trei clase, iar la şcoala profesională sunt patru clase. Pe lângă cei 37 de elevi înscrişi, mai avem integraţi în învăţământul de masă încă 76 de elevi cu CES”  a spus Elena Macarie, directorul instituţiei de învăţământ.

29 de ani de la înfiinţare

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Victoria funcţionează de 29 de ani şi a avut mai multe denumiri, dar cea care a rămas în memoria colectivă a fost ,,Şcoala Specială’’. În primii ani a funcţionat în incinta Casei de Copii, apoi s-a mutat în incinta Liceului Industrial, iar o bună bucată de timp unitatea şi-a împărţit activitatea în două sedii, la Clubul copiilor şi la liceu. În prezent activitatea se desfăşoară în clădirea internatului de la CT ,,Dr. Alebandru Bărbat’’. Din toamna anului 2008 şcoala specială a devenit Centru Şcolar pentru Educaţie Incluzivă unde copiii beneficiază de servicii speciale pliate pe probleme medicale.  În această instituţie de învăţămânzt învaţă elevi de la ciclul primar, gimnazial şi profesional. De la înfiinţare şi până în prezent au condus această unitate de învăţământ următorii profesori: Gheorghe Cânduleţ, Trifanov Pompiliu, Viorica Poparad, Gheorghe Urdea, Marilena Constantin, Adriana Măgirescu, Cristina Albăceanu şi în prezent directoarea instituţiei este Macarie Elena. (Carla TATU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here