Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a amendat cu  2,77 milioane de lei distribuitorii de energie și gaze, pentru că nu au respectat legislația privind citirea contoarelor, caz în care clienţii au primit facturi foarte mari. „O problemă care a fost sesizată de către cetăţeni se referă la faptul că operatorii de distribuţie nu efectuează citirile contoarelor la termenele legale şi astfel facturile emise de furnizori au valori foarte mari”, au arătat reprezentanţii autorităţii citaţi de   Agerpres. Întrebaţi ce măsuri a întreprins ANRE pentru a stopa această practică, ei au răspuns: „ANRE a verificat respectarea de către operatorii reţelelor şi sistemelor de distribuţie de energie electrică şi de gaze naturale a obligaţiei de transmitere de date şi informaţii furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale cu privire la indexurile aparatelor de măsurare, în baza cărora furnizorii emit facturile de energie electrică şi de gaze naturale către clienţii finali, şi, în urma constatărilor făcute, a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 2.770.000 lei”.

Amenzi pentru nerespectarea regulilor la citirea contoarelor

  •     Distribuţie Energie Electrică – 670.000 lei,
  •   E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea şi Delgaz Grid (energie electrică) – fiecare cu câte 400.000 de lei.
  •     Distribuţie Energie Oltenia, o amendă de 190.000 lei,
  •  Delgaz Grid (gaze naturale) – 160.000 lei,
  •   Premier Energy (gaze naturale) – 90.000 lei
  •   Distrigaz Sud Reţele (gaze naturale) – 60.000 lei.

În urma verificărilor efectuate, ANRE a constatat că operatorii de distribuţie:

  • nu au respectat intervalul de citire a indexului aparatelor de măsurare a energiei electrice care poate fi mai mare de o lună, dar nu trebuie să depăşească 6 luni;
  • nu au respectat intervalul de citire a indexului aparatelor de măsurare a gazelor naturale, interval care nu trebuie să depăşească 3 luni;
  • nu au respectat periodicitatea lunară de citire a indexului aparatelor de măsurare a energiei electrice în cazul prosumatorilor;
  • nu au transmis furnizorilor datele de măsurare în vederea decontării consumului de energie electrică sau cantităţii de energie electrică produse şi livrate în reţea de către prosumatori.

Consumatorii care au neclarităţi privind factura de energie electrică şi gaze naturale trebuie să se adreseze pentru clarificări furnizorului care a emis factura, acesta având obligaţia transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta este bazată pe un consum estimat, spun reprezentanţii ANRE.

Ce recomandă ANRE clienților finali?

În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat de către furnizor nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituţii care au atribuţii în acest sens, chiar şi instanţei de judecată. „Recomandăm clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale: să încheie o convenţie de consum cu furnizorul de energie electrică sau de gaze naturale; să verifice în contract perioada în care trebuie transmis indexul furnizorului şi să beneficieze de mecanismul autocitirii pentru a evita facturarea unui consum estimat şi ulterior regularizarea acestuia; să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis”, precizează responsabilii autorităţii. Totodată, consumatorii nu trebuie să  ignore notificările transmise de furnizorul de energie privind modificarea condiţiilor contractuale, în special modificarea preţurilor. Dacă aceste modificări nu respectă condiţiile prevăzute în contract (preţ fix pe o anumită perioadă de timp), clientul final are dreptul să sesizeze ANRE sau alte instituţii care au atribuţii în acest sens, chiar şi instanţa de judecată. „Reamintim că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) rămâne la dispoziţia clienţilor finali cu informaţii privind liberalizarea pieţelor de energie, procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale, precum şi facturarea energiei electrice şi a gazelor naturale, acordate prin intermediul liniei telefonice de tip „Call-center”, ce poate fi apelată la numărul 0374554265 (telefon cu tarif normal în reţeaua Orange, apelabil din toate reţelele). În plus, în situaţia în care clientul final consideră că există nerespectări ale cadrului de reglementare emis de ANRE, are posibilitatea formulării unei reclamaţii privind activitatea furnizorului, prin intermediul formularului „Petiţii” pus la dispoziţia tuturor pe site-ul oficial”, se mai arată în răspunsul instituţiei.

Proiect ANRE: Obigaţii impuse distribuitorilor de energie

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a stabilit obligații mai stricte pentru companiile de distribuție într-un proiect de ordin postat pe site-ul instituției.  Principalele prevederi se referă la periodicitatea citirii contorului de către firma de distribuție. Astfel, citirea se face la maximum șase luni în cazul clienților obșinuiți și în fiecare lună pentru cei prosumatori. „Intervalul de citire a indexului grupului de măsurare de către OR (operatorul de rețea-n.red.), în vederea emiterii facturii pe baza consumului de energie electrică efectiv realizat, poate fi mai mare de o lună, dar nu trebuie să depăşească 6 luni. În cazul prosumatorilor, periodicitatea de citire a indexului contorului în vederea facturării pe baza consumului de energie electrică măsurat este o lună calendaristică”, se arată în referatul de aprobare al ordinului.

Sisteme de măsurare inteligentă a energiei electrice

Noua reglementare mai vorbeste despre faptul că ar trebui incluse prevederi explicite în ceea ce privește obligația operatorilor de distribuție de a asigura accesul la datele istorice de consum ale utilizatorilor care beneficiază de sisteme de măsurare inteligentă a energiei electrice. „Operatorii de distribuție au obligaţia de a asigura accesul la datele istorice de consum, care cuprind datele de măsurare aferente lunii curente a anului curent, inclusiv cele aferente zilei precedente, astfel încât acestea să fie disponibile pentru utilizatori şi furnizori, în mod continuu, nediscriminatoriu, cu respectarea condiţiilor de securitate şi protecţie a confidenţialităţii datelor. Actualizarea datelor de măsurare cu cele aferente consumului de energie electrică pentru ziua precedentă se realizează în intervalul orar 1.00-13.00 al zilei curenteˮ, se mai arată în referat. Dacă operatorii de distribuție nu vor respecta termenele de citire a contorului sau nu vor pune la dispoziția clinetului datele referitoare la consumul din trecut, aceștia vor fi obligați să plătească clienților compensații.

Comisie de anchetă în Parlament

Parlamentul a aprobat, săptămâna trecută, cu 339 de voturi „pentru” şi o abţinere, înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru stabilirea cauzelor creşterii substanţiale a preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice. Parlamentarii PSD au decis  să solicite înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivelul Legislativului pentru a investiga „creşterea explozivă a preţurilor la energie şi la gaze”. Ei vor să fie convocați la audieri, între alții, ministrul Energiei, Virgil Popescu, preşedintele Consiliului Concurenţei, președintele Protecţiei Consumatorului şi președintele ANRE. Liderul deputaţilor AUR, George Simion, şi-a exprimat susţinerea, în plen, faţă de inţiativa parlamentarilor social-democraţi, apreciind că activitatea acestei comisii parlamentare de anchetă trebuie să înceapă cât mai curând. „Propun chemarea în plenul reunit al celor două camere al preşedintelui ANRE, care are un salariu care ajunge undeva la 12.000 de euro”, a spus Simion, care a cerut supunerea la vot a propunerii sale. Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a subliniat că importantă este înfiinţarea comisiei, care are ca obiect principal de activitate verificarea modalităţii prin care preţurile la energie şi al gaze naturale au explodat. „Nu se poate supune votului invitarea cuiva într-un plen. În primul rând, acel plen trebuie convocat. Eu cred că în acea comisie trebuie să chemăm pe toată lumea, inclusiv pe şeful ANRE să ne explice de ce au crescut preţurile”, a arătat Simonis. Senatoarea PNL Alina Gorghiu a apreciat, la rândul său, că ar trebui ca mai întâi să fie înfiinţată comisia de anchetă şi apoi să fie convocate Birourile reunite permanente pentru a-l invita pe preşedintele ANRE. Liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian, a anunţat că de această dată, parlamentarii grupului vor vota în favoarea înfiinţării comisiei.„Noi care de obicei nu ne băgăm în chestiunea asta, cu comisiile de anchetă, vom vota înfiinţarea comisiei de anchetă, vom participa la ea”, a spus Pambuccian. În final, parlamentarii au votat pentru constituirea comisiei de anchetă, urmând să fie convocat un plen reunit de către preşedinţii celor două Camere.

Premierul doar ameninţă cu demiteri

Premierul Florin Cîțu a amenințat reprezentanții ANRE cu demiterea. „În cazul în care nu am fost clar: instituțiile pe care le reprezentați trebuie să își facă treaba. De la dumneavoastră trebuie să vină soluțiile, iar problemele să fie identificate rapid. Nu vreau să mai vad în presă, în spațiul public, că s-au umflat facturile. Dumneavoastră răspundeți atât pe partea de control, cât și în zona de preț.
Dacă descoperim probleme și, mai mult de atât, dacă ele se revarsă asupra consumatorului, plecați acasă. Nu vreau scuze, vreau soluții. Trebuie să fim foarte atenți și la altceva: nu se pot acorda ajutoare acolo unde se dă deja subvenție. E nevoie de echitate. Dacă Parlamentul nu își asumă legea consumatorului vulnerabil, așa cum nu a făcut-o niciun Guvern în ultimii 8-9 ani, o voi face eu. Important este să ajutăm românii aflați în dificultate! În curând, voi anunța soluția pentru facturile din această iarnă.” A declarat în şedinţa de Guvern, premierul.

INS: Explozie de preţuri

Rata inflaţiei a urcat la 5% în luna august a acestui an, de la 5% în luna iulie, potrivit datelor publicate  de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari scumpiri au avut loc la energie electrică și gaze. Creșterea prețurilor vine în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,92%, mărfurile alimentare cu 2,7%, iar serviciile cu 2,97%, față de august 2020. „Preţurile de consum în luna august 2021 comparativ cu luna iulie 2021 au crescut cu 0,2%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 4,7%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2021 comparativ cu luna august 2020 este 5,3%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2020 – august 2021) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2019 – august 2020) este 3,3%”, precizează INS.

  •   Topul scumpirilor, față de august 2020:

Energie electrică – 24,65%

Energie electrică, gaze și încălzire centrală – 21,51%

Ulei comestibil – 21,27%

Gaze – 20,55%

Ulei, slănină, grăsimi – 18,81%

Combustibili – 14,11%

Brânză de oaie – 6,53%

Pește proaspăt – 6,15%

Peşte şi conserve din peşte – 5,62%

Servicii poștale – 5,53%

Tutun, țigări – 5,3%

Brânză – 5,2%

Apă, canal, salubritate – 5,16%

Margarină – 5,06%

Mălai – 4,9%

Pâine – 4,59%

  •   Topul ieftinirilor, față de august 2020:

Cartofi – 31%

Aerian – 23%

Legume şi conserve de legume – 4,4%

Fructe proaspete – 2,5%

  •   Topul scumpirilor, față de decembrie 2020:

Energie electrică – 23,15%

Energie electrică, gaze și încălzire centrală – 20,68%

Gaze – 20,49%

Ulei comestibil – 17,3%

Citrice şi alte fructe meridionale – 16,77%

Ulei, slănină, grăsimi – 15,41%

Combustibili – 12,16%

Fructe şi conserve din fructe – 10,05%

Fructe proaspete – 5,55%

Servicii poştale – 5,51%

  •  Topul ieftinirilor, față de decembrie 2020:

Cartofi – 10,65%

Ouă – 4,32%

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here