Investiţia ,,Extindere reţea de canalizare şi saţie de epurare pentru satele Beclean şi Luţa” are autorizaţie de  construire, documentul nr. 11/22 septembrie 2021 fiind eliberat în regim de urgenţă de Primăria Beclean.  Luni, 27 septembrie a.c., Comuna Beclean prin reprezentantul său primarul Claudiu Motrescu a predat amplasamentul firmei care va realiza investiţia.  Astfel s-au întâlnit la căminul cultural din Luţa reprezentanţii Primăriei Beclean, ai constructorului, proiectantul, dirigintele de şantier, reprezentanţii firmei care furnizează utilităţile, dar şi un inginer de la firma Diferit SRL care se ocupă cu reabilitarea DJ 109, Beclean-Luţa.  Cu documentele, proiectul şi hărţile aferente investiţiei pe masă  părţile s-au pus de acord adupra primelor detalii  legate de deschiderea şantierului pentru realizarea reţelei de canalizare.

  • ,,Vom începe lucrările din satul Luţa, urmând  apoi Becleanul.  De comun acord cu proiectantul şi firmele de construcţii am stabilit să  realizăm lucrările la Luţa pentru ca apoi  firma  Diferit, cea care reabilitează DJ 109,  să poată lucra la carosabil. Ne-au aşteptat să avem toate documentaţiile pentru a putea începe lucrările la reţeaua de canalizare. Nu se poate face asfaltarea şoselei, strada  principală din Luţa,  până nu avem reţelele de utilităţi, apă şi canalizare” a spus primarul Claudiu Motrescu.

 

Lucrările  costă 10,6 milioane de lei

Conform proiectului tehnic,  într-o primă fază, se vor face lucrările la reţeaua de canalizare şi branşamentele  la gospodării pe strada Principală din Luţa (DJ  109) pe o lungime de 800 m în intravilanul satului şi lucrările la reţea de-a lungul DJ 109, în extravilan, între Luţa şi Beclean. Până la terminarea acestor lucrări se vor obţine şi avizele impuse prin certificatul de urbanism emis  în iunie 2021.  Investiţia este în valoare de 10.654.070 lei  fără TVA, iar durata executării lucrărilor prevăzută în proiect este 36 de luni.

  • ,,În intravilanul localităţii Luţa vrem să finalizăm realizarea reţelei de canalizare şi branşamentele la gospodării în acest an dacă vremea ne permite. Ambele sate vor fi racordate la staţia de epurare care se va construi la Beclean. Finanţarea lucrărilor are câteva surse, bugetul local, un împrumut, bugetul de stat şi CNI” a mai spus primarul Claudiu Motrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here