•   Grupul celor zece din Legislativ s-a adresat  Prefecturii Braşov

Zece consilieri locali din cadrul Legislativului de la Făgăraş, respectiv o treime din   numărul consilierilor locali în funcţie, au convocat o şedinţă extraordinară  pentru data de 13 septembrie 2021, ora 18.00,   pe ordinea de zi fiind cuprinse 3 proiecte de hotărâre. Cele pentru care au mai fost convocate alte trei întruniri ale plenului de către primar, una în data de 1 septembrie şi alte două în data de 2 septembrie. Acele şedinţe care au fost invocate  de primar pentru excluderea a 10 consilieri locali.   Convocarea consilierilor locali pentru şedinţa  programată în data de 13 septembrie  a fost considerată ilegală de către secretarul general al UAT Făgăraş, invocând prevederile Codului administrativ. Însă, în aceeaşi zi, s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară, cu aceeaşi ordine de zi, dar convocată de primar.  ,,Nu sunt îndeplinite condiţiile de legalitate cu privire la proiectele înscrise pe ordinea de zi raportat la prevederile art. 136 alin 1 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ: elaborarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale şi al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, condiţie care nu se regăseşte în prezenta situaţie, iniţiatorul celor 3 proiecte fiind primarul Municipiului” explică Laura Giuca, secretarul general al UAT Făgăraş, în  răspunsul dat celor 10 conilieri locali care au convocat plenul CL Făgăraş.

Grupul celor Zece

Semnatarii convocatorului şedinţei extraordinare  programate pentru 13 septembrie au fost cei 10 consilieri locali pe care primarul îi vedea eliminaţi din Legislativ. Decizia edilului a fost însă blocată de  juriştii din primărie şi cei ai Prefecturii Braşov  pe motiv de nelegalitate, dar şi de plenul CL Făgăraş.

  • Cupu Lucian
  • Gavrilă Dan Dionisie
  • Paicu Cristina Cornelia
  • Crăciun Monica
  • Aldea Iuliana
  • Clonţ Dan Valentin
  • Butunoiu Nicolae
  • Polmolea Corina Cornelia
  • Ştirbu Cosmin Gheorghe
  • Ludu Aurel Cristian

Şedinţe cu caracter de urgenţă

Prevederile Codului administrativ invocate de  secretarul general Laura Giunca n-au fost aplicate  şi în alte situaţii similare înregistrate la UAT Făgăraş. În urmă cu câteva luni, respectiv la data de 26 februarie  2021, un grup de consilieri locali au convocat o şedinţă extraordinară- de îndată pentru aprobarea unui proiect de hotărâre iniţiat de primar. Era vorba despre ,,stabilirea cuantumului taxei speciale de salubritate pentru persoanele fizice, precum şi stabilirea unor tarife practicate de SC Salco Serv SA Făgăraş pentru persoane fizice şi juridice, începând cu 1.03.2021”.  Proiectul de hotărâre  iniţiat de primar era însoţit de referatul de aprobare al primarului nr. 6989/17.02.2021,  de raportul de specialitate al compartimentului de resort nr. 6989/17.02.2021 şi era vizat pentru legalitate de secretarul general al UAT Făgăraş, Laura Giunca. Atunci au semnat  convocatorul   şedinţei  doar 7  consilieri locali din cei 18 aflaţi în funcţie, respectiv: Aldea Iuliana, Cenţiu Magdalena, Cerghizan Marius, Clonţ Valentin, Lascu Iulian, Popa Ovidiu, Şuteu Marilena.  ,,A fost o şedinţă cu caracter de urgenţă, deşi nu era aşa. Toate documentele convocării şedinţei s-au semnat şi înregistrat în afara programului Primăriei Făgăraş. Se dorea ca în respectiva şedinţă să fie aprobat  tariful majorat pentru salubritate pe care să-l achite făgărăşenii, respectiv 16 lei/persoană/lună” a spus consilierul local Cristina Paicu.

Interpretarea legislaţiei după interes

Situaţia din februarie 2021 este copie la indigo cu cea din septembrie 2021, doar că legislaţia s-a aplicat diferit. Pentru majorarea taxei de salubritate, plenul s-a reunit chiar dacă proiectul de hotărâre  a fost iniţiat de primar, iar şedinţa a fost convocată de o treime din consilierii locali în funcţie. Pentru dezbaterea celor trei proiecte de hotărâre ,,urgente”  iniţiate de primar, convocarea plenului  la 13 septembrie   de o treime din consilierii locali în funcţie  nu era legal.

Consilerii locali cer soluţii  de la Prefectura Braşov

Această dublă interpretare a legislaţiei nu i-a lăsat indiferenţi pe cei 10 consilieri locali, care s-au adresat prefectului de Braşov. ,,Doresc un punct de vedere referitor la convocarea şedinţei extraordinare de îndată de către o treime din numărul de consilieri locali în funcţie din data de 26.02.2021, ora 18.45.  În urma răspunsului pe care l-am primit la petiţia cu nr. de înregistrare 13417 (elaborarea proiectelor de hotărâri se realizează de către cei care propun în condiţiile art. 136 alin1). Ţinând cont de acest articol, de faptul că şedinţa a fost convocată de o treime din consilierii locali având pe ordinea de zi un proiect de hotărâre al cărui iniţiator este primarul, de faptul că s-a depus convocatorul  în afara programului de lucru al Primăriei Făgăraş ceea ce duce la imposibilitatea primirii unui număr de înregistrare la Registratura Primăriei, solicit următoarele informaţii:

  •  Sunt îndeplinte condiţiile de legalitate cu privire la proiectul de hotărâre înscris pe ordinea de zi?
  •   Se justifică caracterul de urgenţă al şedinţei?
  •   Sunt îndeplinite condiţiile de legalitate dându-se un număr de înregistrare în afara programului de lucru al Primăriei Făgăraş?” se arată în adresa remisă Prefectului Judeţului Braşov la data de 9 septembrie 2021″.

Întrebările  consilierilor locali

Răspunsul Prefecturii Braşov, înregistrat la Primăria Făgăraş la data de 15 septembrie 2021 impune primarului şi secretarului general să soluţioneze sesizarea consilierilor locali prin aplicarea prevederilor Codului adminstrativ, art 136 alin 8 şi 9.  ,,Aşteptăm precizările Prefecturii Braşov în privinţa legalităţii modului în care s-a adoptat HCL  privind taxa de salubritate  din 26 februiarie 2021. Dacă pentru convocarea plenului din 13 septembrie s-a considerat că încălcăm prevederile Codului administrativ,  proiectele de hotărâre fiind iniţiate de primar şi nu de noi, consilierii locali, cum se pune problema în cazul şedinţei CL din februarie, când a fost o situaţie identică, proiectul de hotărâre a fost iniţiat de primar, iar convocarea şedinţei a fost făcută  de consilierii locali? Legea nu este aceeaşi? Taxa de salubritate de 16 lei s-a încasat ilegal de la 1 martie 2021 până în prezent?” a declarat Cristina Paicu, consilier local.

Taxa de salubritate majorată la 16 lei

Remintim că majorarea taxei de salubritate cu 77%, la 16 lei pentru persoanele fizice de la 9 lei i-a nemulţumit pe toţi făgărăşenii.  Decizia primarului şi a conducerii Salco Serv a fost susţinută de 11 consilieri locali, în timp ce alţi 6 s-au împotrivit sau s-au abţinut.

Consilierii locali care au decis  prin vot majorarea tarifului la gunoi:

Radu Biza- Partida Romilor

Colibaş Marius – Partida Romilor

Magda Cenţiu-PNL

Iulian Lascu-PNL

Cerghizan Marius- PNL

Valentin Clonţ- ProRomânia

Iuliana Aldea-ProRomânia

Klein Johannes- FDGR

Şuteu Marilena- FDGR

Stengel Norbert-FDGR

Popa Ovidiu-independent

Consilierii locali care s-au opus scumpirii gunoiului:

Cristina Paicu –USR-PLUS,

Cupu Lucian- PNL

Dan  Gavrilă  -PNL,

Ştirbu Cosmin-PSD,

Ludu Aurel-PSD,

Butunoiu Nicolae – PSD  (Lucia BAKI)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here