Polițiștii făgărăşeni au depistat miercuri, 6 octombrie a.c., în jurul orei 7.15,  în trafic un tânăr, în vârstă de 19 ani, care conducea un autovehicul pe bulevardul Unirii din Făgăraș în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,75 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehicului, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate pe autovehicul figurează ca fiind atribuite unui alt vehicul. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor persoane” și “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here