Foto. Făgărăşeanul cu o carieră de succes la Londra

•   Fotografiile lui Alexandru Radu Popescu fac furori în inima Regatului Unit

Prin 1957, marele fotograf  Henri Cartier-Bresson acorda un interviu  gazetei Washington Post  în care explica într-un mod simplu arta fotografiei. „Fotografia nu e ca pictura; există o fracţiune de secundă de creativitate. Ochiul tău trebuie să vadă compoziţia ca o expresie a ceea ce îţi oferă viaţă şi tu trebuie să intuieşti când să declanşezi aparatul. Acesta este momentul de creativitate al fotografului… Oop! Momentul! Dacă l-ai ratat, e pierdut pe vecie!”  Afirmaţiile maestrului fotograf sunt pentru fotografii de astăzi adevărate  motto-uri. Momentul decisiv, clipa, frântura de moment în care furi imaginea şi o transpui pe hârtie sau pe suport digital reprezintă esenţa profesiei de fotograf pentru că fotografia reuşeşte să scrie istoria atractiv şi sigur, o istorie personală sau colectivă. Despre arta fotogafiei ne vorbeşte un făgărăşean care face carieră la Londra. Alexandru Radu Popescu îţi poate vorbi despre fotografie cât e ziua de lungă, ca la finalul ei să-ţi prezinte imagini care să-ţi taie respiraţia. Pentru Alexandru Radu Popescu atracţia către fotografie a început uşor, pe când era elev de gimnaziu şi primise un aparat de fotografiat. În timp, în ani,  s-a lăsat copleşit de  fotografie, ajungând precum un vânător  să prindă cât mai multe imagini, cât mai diverse, cât mai bune şi cu cele mai complexe aparate. Privind fotografiile realizate de Alexandru, nu greşeşti să spui că emoţiile, trăirile şi sentimentele sunt transpuse în imagini. Făgărăşeanul spune cu convingere că fotografia este o ştiinţă, dar în acelaşi timp o artă, între pasiune şi meserie. Această pasiune pentru fotografie nu cunoaşte  limite pentru Alexandru, care îşi doreşte să devină un adevărat maestru în domeniu. Nimic nu poate fi mai minunat decât să îmbini utilul cu plăcutul! Alexandru are 35 de ani şi iubeşte fotografia, studiază arta fotografiei în inima Londrei, iar pentru a scrie povestea din spatele fiecărei imagini călătoreşte. Dar în orice colţ de lume s-ar afla, Alexandru este cu sufletul la Făgăraş. Iubeşte Ţara Făgăraşului cu tot ceea ce o reprezintă, oameni, locuri, munte. Chiar vrea să poarte tot timpul cu el simbolul Făgăraşului, tocmai de aceea îşi face un tatuaj cu Cetatea Făgăraşului. Iar în călătorii nu-i lipsesc tricolorul de pe rucsac şi tricoul echipei naţionale. Am stat de vorbă cu Alexandru Radu Popescu, povestea lui impresionantă, povestea unui adevărat artist, a fost de acord să o împărtăşească cu făgărăşenii prin intermediul ziarului Monitorul de Făgăraş.

Expoziţia ,,National identity-identitate naţională“, la Londra

A aflat Londra despre talentul făgărăşeanului în fotografie, iar în localitatea natală doar apropiaţii lui. Prima expoziţie a lui Alexandru intitulată ,,National identity-identitate naţională” a fost organizată în Chelsea- Londra. Este un proiect special, în care iubitorii de artă pot admira talentul şi fineţea lucrărilor lui Alexandru Radu Popescu. Expoziţia organizată în inima Londrei a fost un succes deplin. ,,Lucrările au fost realizate doar cu persoane din jurul meu. Nici nu aveam cum să fac altfel fiind pandemie. Mă interesa reacţia oamenilor în faţa exponatelor, cum reacţionează lumea la un astfel de concept, la o fotografie internă  a irisului, aproape medical. Am fost foarte încântat să văd că lumea a apreciat fotografiile. A fost prima expoziţie din carieră. A prezentat şi presa din Londra expoziţia.  Următorul proiect este să iau doar un iris şi să-l transfer pe sticlă, este o tehnică nouă. Tot în acelaşi cadru vreau să folosesc legendele României, ceea ce înseamnă Florin Piersic, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern şi alţii. Voiam să ajung şi la Făgăraş la festivalul Ceapa de aur să-i prind şi pe ei în proiectul «National identity-identitate naţională». De fapt «Iris» este un proiect de identitate naţională. Cu un astfel de proiect aş putea să fac o nouă expoziţie şi chiar să vând” explică artistul făgărăşean.

Proiectul Geamăna din Munţii Apuseni

Satul Geamăna din Munţii Apuseni a dispărut sub deşeuri toxice cu tot ce se afla în el: case, biserica, cimitirul. Au urmat sate din jur, cu sute de case, încă un cimitir, iar o biserică a fost salvată la limită prin demontare şi dusă piatră cu piatră la muzeul etnografic din Sibiu. Cu toate astea aici mai trăiesc câteva persoane care s-au ambiţionat să rămână până la sfârşit. Acel sfârşit înghiţit de otravă. Alexandru n-a vrut să lase în uitare dezastrul de la Geamăna, aşa cum îşi doresc autorităţile româneşti. S-a deplasat în Munţii Apuseni şi a stat de vorbă cu cei rămaşi, aducând în faţa lumii imagini incredibile, dezastrul care a schimbat destinul unei frumoase zone din România. Casa şi privirea unei bunici de 95 de ani spun totul. A fotografiat nămolul roşiatic, lacul de milioane de tone de steril, cu multiplele lui culori incredibile. ,,Voi publica o carte despre Geamăna, în cele patru anotimpuri. Am fotografiat două, urmează celelalte două după care voi aduna totul într-un volum. Am stat o lună în Apuseni în această vară. Trebuie ca lumea să cunoască adevărul”, a explicat Alexandru Radu Popescu care a colaborat cu Corneliu Oprisa.

În Italia de la 12 ani

Era în clasa a VI-a la Şcoala Generală nr. 5 din Făgăraş. Ca mulţi alţi copii din Ţara Făgăraşului, Alexandru trăia cu dorul de părinţi, care erau plecaţi la muncă peste hotare.  Uita de toate doar atunci când primea colete pline cu cele mai scumpe şi frumoase jucării. Bunica, Gheorghe Maria, învăţătoarea şi diriginta i-au fost cele mai apropiate persoane în acei ani. ,,Eram încântat de pachetele care-mi veneau din Italia. Mă obişnuisem să le cer mereu fără să realizez că părinţii mei îşi rupeau oasele în Italia pentru a-mi trimite mie jucării şi alte lucruri deosebite. Învăţătoarea mea, Răurean Maria, m-a ajutat mult şi acum păstrez legătura cu dânsa, la fel diriginta, profesoara de geografie Gref . În semestrul al II-lea din clasa a VI-a m-au luat părinţii în Italia. Pentru mine începea o aventură. Am dat un test pentru a intra la şcoală. În afară de limba italiană îi mâncam pe pâine, aveam mult mai multe cunoştinţe. N-am mai învăţat ceva nou la matematică, de exemplu, decât în clasa a VIII-a. Ce am învăţat noi în clasa a V-a, la şcoala italiană se învaţă în clasa a VII-a. Când am terminat şcoala, părinţii mei voiau pentru mine un job sigur, să mă trimită la o şcoală de şef de şantier, geometrie, să învăţ construcţii, mai ales că pe atunci era un boom în Italia. Eu voiam să fac grafică publicitară, voiam să creez poze, mă vedeam un mic artist. Am urmat cursurile gimnaziale la  A. Toscanini din Chiari şi lpe cele liceale la Liceul G. Falcone din Palazzolo sull’Oglio. Aşa am început grafica publicitară, eram entuziasmat şi mi-a plăcut. Până în anul IV de liceu când am zis stop. Voiam să fiu independent financiar aşa cum erau şi prietenii mei, majoritatea din Făgăraş, stabiliţi în Chiari. Chiari este un oraş de mărimea Făgăaşului, unde s-au stabilit vreo 5000 de români printre care comunitatea făgărăşană era cea mai numeroasă. Atunci am luat o decizie”, relatează Alexandru Radu Popescu.

Primele aparate foto, daruri de la cei dragi

Primul aparat foto a fost un Olympus, dăruit de părinţi, pe când avea vreo 13 ani. Aşa a realizat primele fotografii. Astăzi, Alexandru are o întreagă paletă de aparate şi accesorii pentru a-şi duce visul tot mai departe. ,,Am 3 aparate pe care le folosesc, dar, cred că în total am peste 10 aparate. Două dintre ele sunt însă  de suflet”, explică Alexandru. Unul dintre ele este un Nikon dăruit de fosta sa soţie. ,,Anca mi-a dăruit primul aparat profesionist, un Nikon, de vreo 1500 euro. Îl am şi acum, deşi ne-am despărţit după 10 ani petrecuţi împreună, nişte ani minunaţi. Şi acum sunt mândru de acest aparat. Un alt aparat primit a fost un Zenit. Este cu atât mai important acest aparat pentru că l-am primit de la unchiul meu din Făgăraş,Viorel Suciu, chiar înainte să moară. Unchiul a avut pasiunea fotografiei, este  cunoscut în lumea pescarilor, a lucrat la secţia Nitroglicerină din Combinat. Ţin minte că îmi aducea artificii artizanale de Crăciun şi  înroşeam cartierul Negoiu cu ele. El a avut un început în fotografie, dar a aruncat tot, avea cameră obscură, developa. Până să cunosc eu domeniul fotografiei, el a aruncat  tot. Îmi doresc să am un tablou cu piesele dezmembrate din aceste două aparate, bineînţeles realizat de Mugurel Răducanu, prietenul meu, un adevărat artist. Aşa le voi avea toată viaţa lângă mine” explică Alexandru.  Mugurel Răducanu este un fenomen, el  transformă piesele dezmembrate din aparatele electronice în artă. ,,Îi admir tablourile lui Mugurel şi chiar vreau să organizez la Londra o expoziţie cu tablourile lui. Lumea trebuie să afle despre talentul prietenului meu Mugurel”, a spus Alexandru.

Întâlnirea cu Londra

Îşi dorea o schimbare pentru a trece mai uşor peste divorţul de soţia sa. Se putea stabili oriunde, dar a ales Londra. S-a angajat pe şantier, o muncă deloc uşoară unde a lucrat până în 2014. ,,Divorţul a fost greu pentru mine, eram în depresie. În decembrie 2014 m-am hotărât să schimb totul. Am plecat în Londra unde am luat-o de la zero. Deşi ştiam multe despre construcţii pentru că lucrasem în Italia, am pornit de la salahor, cu 40 lire pe zi din care îmi plăteam cu 10 lire şi transportul. Împărţeam un pat cu un tip din Galaţi, de vreo 40 de ani. Tipul avea acea severitate a omului de la ţară, care mie mi-a prins bine. El dur, eu sensibil. N-am făcut armata, dar cu el am făcut-o, m-a instruit şi mi-a prins foarte bine, m-a călit”, spune Alexandru. Nu şi-a abandonat însă dorinţa de a face din fotografie arta pe care o visa. ,,Am venit cu aparatul de fotografiat în Londra. În timpul în care nu eram pe şantier luam la rând evenimentele şi fotografiam. Aşa am ajuns să lucrez la cele mai luxoase baruri şi cluburi  din Londra, unde făceam fotografii.  Eu nici măcar  nu-mi permiteam să beau o bere în acele baruri” a spus Alexandru.

Fotograf pentru London Fashion Week

,,Aceste cluburi şi baruri selecte aveau nevoie de fotograf , iar pentru mine a fost o şansă. Fotografiile mele erau pe site-urile cluburilor şi pe reţelele de socializare. A fost primul meu pas în acest domeniu. În starea mea emoţională aveam nevoie de 2-3 joburi pentru a-mi ocupa timpul,  dormeam cel mult 5 ore pe noapte. Prin conexiunile de la aceste cluburi şi baruri mi s-a propus să fotografiez la London Fashion Week. Am lucrat pentru ei 3 ani la rând. Este un domeniu delicat, cu multe compromisuri. Chiar am prevenit-o pe sora mea, Sofia, care este foarte frumoasă, să nu se facă model. E o lume neagră, urâtă, dacă nu te droghezi nu prinzi, dacă nu faci compromisuri nu promovezi, totul are acolo un preţ. M-am scârbit de acea lume”, povesteşte Alexandru despre această  etapă din viaţa lui.

Fotograf pentru RoukMedia

Când omul are un vis şi luptă pentru el, şansele şi norocul sunt de partea lui. Alexandru l-a cunoscut pe Florin Lazăr, un român din Suceava stabilit la Londra, care organiza evenimente pentru români prin RoukMedia. Aşa a început colaborarea cu RoukMedia în 2016. ,,Florin este un om deosebit, deştept şi am colaborat foarte bine cu el. Pandemia ne-a întrerupt însă colaborarea. Dar dacă din decembrie se reia activitatea, voi avea exclusivitate pentru toate evenimentele ce se vor organiza la Londra şi voi preda materialele presei din România”, a spus Alexandru.

Lângă vedetele momentului

Colaborarea cu RoukMedia  şi ulterior cu Enjoyevents l-a adus pe Alexandru lângă vedetele din România, artiştii în vogă din ziua de astăzi, dar şi de actori. ,,A fost un vis devenit realitate pentru mine. Să stai la masă cu oamenii pe care-i vezi doar la televizor, e deosebit! Am mers în turnee cu aceşti artişti, am fost fotograf la festivalul Holi One Color, la Untold Festival de la Cluj unde am fotografiat  pentru Paraziţii. Am fotografiat la concerte shooting pentru Delia, Loredana, Horia Brenciu,  Smiley, Paraziţii, Familia, Carla’s Dreams, Andra, Mihai Bobonete,  Viţa de Vie, Mihai Mărgineanu, dar şi pentru Inna şi Irina Rimes, dar mai puţin. I-am cunoscut pe artişti şi altfel nu doar pe scenă. Am fotografiat pentru actori ca Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern”, explică  încântat Alexandru.

Faţă în faţă cu Carla’s Dreams, nepictaţi

Pe Alexandru l-a impresionat Carla’s Dreams pe care i-a însoţit în turnee. Bineînţeles că le-a văzut feţele pictate recunoscându-i după papucii de pe scenă. ,,Ei vin înaintea festivalului cu cagule pe faţă şi apoi se pictează. Dar să ştiţi că sunt foarte de treabă. L-am întrebat de ce îşi ascunde faţa? Mi-a spus, pentru initimitatea personală. «Am foarte multe de pierdut pentru că mă vopsesc, dar am multe de câştigat când ies cu soţia la masă. Este o chestie personală”» mi-a explicat. Ce m-a şocat din afirmaţiile lui este următoarea remarcă: «Alex, fiecare dintre noi are un timp de a face lucrurile. Muzica pentru mine nu va fi pentru totdeauna». Cât de real! L-am întrebat de ce face muzică, pentru bani? «Crezi  că o fac pentru bani? Dacă o făceam pentru bani mă duceam în Rusia, cântam în ruseşte şi mă îmbogăţeam. O fac pentru că îmi place”, mi-a răspuns.

Experienţa cu Andra, la Făgăraş

Cu Andra a colaborat, fiind fotograful ei la Londra. Dar a ajuns să i se ceară serviciile şi la Făgăraş unde Andra  a susţinut un concert. ,,Eram în ţară în verile trecute când era concertul pe stadion cu Andra.  Venise o copilă la mine, la stadion, plângând. «Mi-a zis tati că tu îi cunoşti, iar pe mine nu mă lasă să trec gardul şi vreau autograf», mi-a zis fetiţa. Mi s-a făcut milă. L-am sunat pe Măruţă, i-am spus că sunt Alex de la Londra, sunt în Făgăraş  şi vreau un Press Pass pentru un copil. Mi-a zis, noi nu avem fotograf, ştim cum lucrezi, nu vrei să tragi pentru noi? Am fost singurul care a urcat cu ei pe scenă. Am fotografiat pentru ei şi au publicat imaginile. Fetiţa a fost foarte încântată” a spus Alexandru.

Fotograf pentru Loredana şi Delia

,,Loredana Groza este o persoană foarte de treabă.  Majoritatea artiştilor după concert fac câteva poze şi pleacă, sunt şi foarte obosiţi. Loredana însă a stat la un concert până la ultima persoană să facă poze, spunându-mi că şi ultima persoană a plătit biletul. Este corectă ca femeie. Delia nu este atât de populară, dar are şi mai mulţi fani. Cu Loredana am organizat concert într-o locaţie din Londra  de 600 locuri, cu Delia într-o locaţie de 3500 de locuri. Dacă ar fi stat la poze până la ultimul, ar fi durat enorm” a decarat Alexandru.

Vis din tinereţe: colaborare cu Cheloo

,,Eu am crescut cu Paraziţii, îmi duc aminte că nu-i dădeau pe radio. Acum sunt în contact cu Cătălin Cheloo, am ajuns să stau cu ei la masă.   Pot să vă spun că România va avea primul echipaj la Raliul  Dakar din Arabia Saudită, care este format din pilotul Mihai Ban şi Cheloo copilot.  Au fost în probe, va începe undeva pe 20 decembrie.  Costurile sunt foarte mari, o înscriere la Raliul Dakar este de aproape 100.000 euro. Pot spune că mi-am satisfăcut un vis din tinereţe împrietenindu-mă cu Cheloo” a explicat Alexandru Radu Popescu.

Vrea să trăiască din fotografie

Deşi iubeşte arta fotografiei, deocamdată nu trăieşte din acest domeniu. Tot construcţiile îi aduc venitul necesar. ,,Am o firmă de construcţii, din asta trăiesc. Am deschis-o la un an de când sunt în Londra. Am 5 angajaţi, merge firma, iau lucrări, dar nu prea mari. Visez să trăiesc din fotografie. De la 1 august m-am înscris în  filiala naţională a jurnaliştilor, o chestie pe care aş vrea să o ating. Acum sunt în tratative cu Agerpres România să fotografiez pentru ei la Londra, doar că oamenii  sunt speriaţi, mi-au cerut să-mi deschid firmă în România, iar eu nu aş vrea să fiu impozitat în două ţări, e ţară non-UE, vom vedea. M-ar interesa să colaborez cu presa, un obiectiv al meu, mai ales că-mi place munca de teren.  Aş vrea mai mult să merg pe sport, nicidecum pe politică, dar e un proiect de viitor. Am pozat la Euro 2020, dar ca să ajung unde vreau eu îmi trebuie 3 ziare mari care să-mi publice fotografiile. Am vrut să ajung la Simona Halep, dar n-am reuşit. Nu agreez paparazzi, nu vând intimitatea”, mai spune Alexandru.

Student la Colegiul de Arte Contemporane

Pandemia a afectat mapamondul din toate punctele de vedere. Pentru Alexandru n-a fost altfel, dar prin felul lui de a folosi partea pozitivă a lucrurilor, cât de minimale ar fi, pandemia l-a ajutat pe plan profesional. ,,Pandemia m-a afectat financiar în sensul că au picat evenimentele mari,  dar mi-a deschis un alt orizont. M-am hotărât să merg la şcoala de artă pentru a deveni, cum se spune, fotograf cu acte în regulă. Aveam 12 ani de fotografie, mă consideram un fotograf foarte bun, puţin arogant, dar văzând ce înseamnă şcoala şi studiul în Fotografie, am constatat că sunt departe.  Am dat admitere, în 2020, la Colegiul de Arte Contemporane din Londra (LCCA) şi am trecut testele. În primele 3 luni studiile m-au lovit ca un tren, m-au făcut să înţeleg că nu sunt ceea ce cred, că sunt foarte multe de învăţat, cu alte cuvinte m-au pus cu botul pe labe, m-au adus cu picioarele pe pământ. În anul doi am fost primit la un colegiu mai renumit, Photography- Morley College în Chelsea. Pot spune că m-am reîndrăgostit de fotografie, îmi ador profesorii, îi consider  prieteniii mei. Avem aparate de testat, ne întoarcem pe film, la fotografia analogică, la developare. M-au readus la începuturi, dar evoluez pe zi ce trece, şcoala m-a schimbat total. Acum nu-mi mai place arhiva mea care are deja 4 terra. Mai am un an de studiu, sunt 3 ani de colegiu, în care aprofundăm doar fotografia, nu avem alte materii, facem teorie şi practică. Aşa cum este normal, înainte de orice proiect acum mă documentez, caut ce au făcut marii fotografi în trecut, fac schiţe, desene, lumini, pun cu creionul pe foaie povestea din spatele imaginii şi abia apoi trec la fotografie. Înainte nu făceam aşa. Povestea vinde nu imaginea, îmi spunea  un renumit fotograf şi are mare dreptate” explică Alexandru.

Sora sa, muza pe care şi-a format experienţa

Sora lui Alexandru, Sofia, s-a stabilit la Londra, încurajată de el. I-a fost cea mai la îndemână persoană prin care îşi putea testa veleităţile de fotograf. Alexandru spune că are foarte multe fotografii cu Sofia, de când s-a născut până azi. ,,Părinţii mei, Rodica şi Marian,  mereu îmi spun să public şi fotografii cu sora mea. Am un principiu, nu-mi place să lucrez cu apropiaţii, cum ar fi sora mea. Dar va veni şi rândul ei. Am fotografii cu ea de când s-a născut” a spus Alexandru.

Vrea să prezinte aspecte din Ţara Făgăraşului în presa din Londra

Când vine la Făgăraş, Alexandru imortalizează pe peliculă fel şi fel de imagini. În decembrie anul trecut a fotografiat la Boholţ tinerii îmbrăcaţi în straie populare care colindau la biserică. Ţara Făgăraşului va fi inclusă într-un nou proiect al lui. ,,Mi-ar plăcea să fac un fotoreportaj din Ţara Făgăraşului pe care  să-l prezint presei din Londra. Am început să creez o arhivă cu Ţara Făgăraşului, altfel de fotografii, fotografii de detaliu. Dacă cineva vede fotografia să recunoască Ţara Făgăraşului şi România, dar fără să i se spună ce ţară este. De exemplu, un stâlp de telegraf cu dozele în sticlă, păsările, stolul de ciori, cuibul unei berze, stupii aceia coloraţi, căruţa, câinii de pe stradă, sunt detalii  specifice doar ţării noastre” spune cu convingere Alexandru.

Studiază o nouă tehnică

Alexandru  este implicat în multe proiecte şi îşi găseşte timp pentru fiecare. În prezent bate drumul spre Cluj, acolo unde şi-a găsit dragostea, unde studiază modul în care pictura poate fi transformată în fotografie. ,,L-am cunoscut pe Claudiu Guraliuc, un adevărat artist premiat în România şi în străinătate. Mă duc la el să mă înveţe această tehnică. Cred că nu voi termina niciodată să învăţ, mereu descopăr ceva nou” a spus Alexandru. Prietena lui Alexandru, Vivien Adrienn Zoltan, cu care este împreună din 2019, îl susţine în toate demersurile şi proiectele,  fiind, aşa cum spune Alexandru, ,,mâna dreaptă şi mâna stângă” pentru el. Vivien este profesoară de muzică şi interpretă de operă.

Londra în pandemie

Curajul îl caracterizează pe Alexandru sau adrenalina cum îi place să spună. Şocul din primele zile din pandemie l-a inspirat astfel că şi-a luat aparatul şi a luat la pas Londra. Era a 4-a zi de pandemie. ,,Pur şi simplu era catastrofal. Să vezi un oraş cu 10 mil de locuitori, cum e Londra, fără viaţă! Am ajuns să merg în Piccadilly şi să nu fie nimeni, iar ferestrele magazinelor să fie bătute în scânduri! Un fel de vestul sălbatic, lipsea o bucată de mărăcine şi ne credeam acolo. Eram doar eu şi un om al străzii, ne uitam unul la altul. Am fotografiat Londra timp de o săptămână. A fost riscant, puteam fi închis, o patrulă de poliţie m-a avertizat, dar poliţiştii au fost înţelegători până la urmă. Mă arestaţi, ies din închisoare şi tot fotografiez, le-am spus. Am fotografiat Londra şi printr-o mască rusească din Al Doilea Război Mondial. Acele fotografii din Londra în pandemie vor fi mărturie peste ani” a mai spus Alexandru.

Experienţa din Asia

Alexandru iubeşte călătoriile, iar avionul pentru el a devenit rutină. A bătut Italia în lung şi lat, Europa, dar l-a fermecat Asia. Doi ani a petrecut în Asia, cunoscând viaţa şi obiceiurile localnicilor. Alexandru poate fi un bun ghid pentru iubitorii de călătorii. ,,Ador adrenalina. Când legea marţială a intrat în vigoare în Thailanda, eram singurul european care făcea poze de pe baricadele lor. Noroc că nu am păţit nimic. Am vrut să merg şi în sudul Italiei, mai exact la Lampedusa, să fotografiez imigranţii din barca lor, pericolul la care sunt supuşi, dar nu mi s-a permis. Am renunţat la astfel de experienţe din cauza apropiaţilor, părinţii, sora, prietena, cărora le-ar fi greu. Dar călătoresc. Am stat 2 ani în Asia după ce fusesem într-o vacanţă în Thailanda. Am vrut să trăiesc cu cei de acolo, am vrut să mă duc în inima locuitorilor de acolo. Când călătoresc port ori steagul României pe rucsac sau tricoul naţionalei României, aşa am avantaje că întâlnesc mulţi români. Chiar mi-am făcut un grup Travel by Alex în care postez aceste aventuri. Sunt multe de povestit din Vietnam, Cambogia, Thailanda, Malaysia etc.

•  Îmi doream să dorm într-o capsulă şi am reuşit să dorm  4 nopţi. A fost ok, dar singura problemă, nu aveam unde să-mi pun lucrurile. Ghiozdanul meu e plin doar de aparatură, drone, două aparate, lentile, filtre. În călătorii îmi iau cele mai rele haine, să le pot arunca în loc să le spăl şi  îmi iau altele noi. 
•   Vietnam este o ţară săracă, dar oamenii sunt fericiţi.
•   Malaysia. Când am ajuns acolo, taximetristul mi-a zis că sunt ultimul client, deşi era după amiaza. «Pentru azi am câştigat cât să plătesc maşina, chiria şi masa pentru familie. Timpul cu familia nu mi-l dă nimeni înapoi» mi-a  zis omul. M-am simţit foarte prost pentru că noi, europenii, suntem învăţaţi să avem cât mai mult, tot mai mult. Acel om radia când vorbea de familia lui.
•  Cambodgia. Am întâlnit un român în aeroport în Hong Kong care m-a invitat să fiu oaspetele lui la VIP. Era cu 2 fete, făcea comerţ cu pietre semipreţioase. Aşa am călătorit împreună prin Asia, Vietnam, Malaysia, Cambodgia.  În Cambodgia am mers în sudul ţării şi apoi pe o insulă. 17 ore se face cu autobuzul din capitală până în sud. Sunt nişte autobuze cu care se făcea naveta la fabrică prin anii ’80 în Făgăraş. E o zonă superbă. Am stat pe o insulă, un colţ de rai, unde am petrecut Crăciunul.
•   De aici, Thailanda. Am mers în sud. Sunt destinaţii de lux, dar localnicii trăiesc în sărăcie.  Am ajuns în Phuket, o insulă exclusivistă. Aici m-am ataşat de o familie care avea un restaurant într-o baracă. Se ştie că insula a fost rasă de tsunami, oamenii erau disperaţi. M-am dus la baraca lor şi am servit ceva, timp în care le-am dus clienţi vorbind italiană, engleză, un pic de franceză. Au vândut mult în acea zi şi erau mulţumiţi. Am vrut să plătesc consumaţia şi a venit copilul femeii de 70 de ani, patroana, să-mi spună că eu sunt parte din familie şi nu plătesc. Mi se ridică pelea pe mine şi acum. «Mama a zis că tu eşti copilul ei» mi-a spus băiatul. Aveam cameră de hotel, sunt 2 hoteluri mari acolo, trăiam într-o căsuţă într-un copac. Le-am zis că vreau să dorm cu ei. S-au schimbat la faţă, spunându-mi că nu au un pat. Am dormit cu ei, cu sacul de dormit, pe jos, mă spălam în ocean. Am stat 2-3 luni acolo. Încălzeau apa într-un butoi. Cu băiatul mergeam la pescuit pentru restaurant. Treceam printr-o piaţă plutitoare cu legume. A fost o experienţă pentru mine. Când am plecat i-am oferit femeii  ledul meu de pe cap. A căzut în faţa mea să-mi pupe mâna, zicându-mi: în sfârşit am şi eu lumină în spate la baie. Baia lor era  o gaură în pământ. Nu au apă curentă, totul e îmbuteliat. Acolo este sărăcie, nu la noi. Multă vreme m-am gândit la ei, dimineaţa îi mulţumeam lui Dumnezeu de ceea ce am, chiar dacă nu sunt religios. În Europa ni se pare  normal să avem apă curentă, utilităţi, problemele noastre sunt de ce nu avem maşini de lux sau alte bunuri. Acolo este sărăcie. La tsunami-ul care a prăpădit zona, s-a făcut o strângere de fonduri pentru ţară, dar regele lor a spus că primeşte doar ajutor omenesc, nu bani. Oare ce s-a întâmplat cu miliardele acelea pentru că Thailanda n-a primit niciun ban atunci? Cineva i-a luat, nu?“ (Lucia BAKI)