Rezistenţa Anticomunistă: Părintele Cornel Dascăl l-a ascuns pe Nichifor Crainic. Drama profesorului Remus Budac din Cârţişoara

•   Mărturii cutremurătoare despre preotul Cornel Dascăl din Arpaşul de Jos, condamnat la 10 ani de temniţă grea de regimul comunist, pedeapsă executată la Gherla 
•    După eliberarea din 1964, preotul Dascăl a trăit la Geoagiu de Sus unde îşi trăieşte şi odihna veşnică 
•    Drama profesorului Remus Budac, descendentul renumitului haiduc din Cârţişoara 

 Motto: Există un război continuu între bine şi rău, între dreptate şi nedreptate, între libertate şi prizonieratul de idei, între puritate şi corupţie; şi toate aceste bătălii se dau pe un singur câmp de luptă, care este inima omului. Din cartea „Şapte cuvinte pentru tineri“,   preot Gheorghe Calciu 

Pendulând între munte şi şes, trecând iarna pe ascuns Oltul, prin vaduri numai de ei ştiute, către satele „de pe Ardeal“, luptătorii anticomunişti s-au bucurat de simpatia majorităţii populaţiei şi de încrederea unor oameni de mare curaj şi acţiune.  Secretul rezistenţei făgărăşene armate din munţi a constat tocmai în solidaritatea de simţire a acelor sate. În ultima periodă a luptei, acţiunea celor ascunşi şi urmăriţi s-a deplasat în vecinătatea Făgăraşului, spre vestul Ţării Oltului, către Podragu, Viştea Mare, Arpaşul Mare, Bâlea, Valea Doamnei, până dincolo de Suru, spre Sebeş Olt, zona muntoasă mai puţin accesibilă şi iniţial mai puţin „pieptănată“ de copoii regimului, de trupe şi informatori. Din satele Viştea de Jos, Ucea de Jos, Arpaşu de Jos, Cârţişoara, Cârţa, Colun şi Noul Român, partizanii au primit hrană şi informaţii de la oamenii de încredere care s-au constituit în reţele de sprijin în jurul membrilor conducerii rezistenţei organizate din Ţara Oltului.

Reţeaua de sprijin Viştea

Reţeaua de sprijin Viştea făcea parte din Rezistenţa pasivă din Ţara Făgăraşului. Din Reţeaua de condusă de Olimpiu Borzea din Viştea au făcut parte: părintele Cornel Dascăl (Arpaşu de Jos), Remus Budac (Cârţa), economist Ioniţă Greavu (Noul Român) si doctor Gheorghe Telea (Sibiu), toţi din satele din partea vestică a Ţării Făgăraşului, dar şi săteni din satele din jurul Viştei. La rândul lor fiecare dintre aceştia dispunea de un număr de oameni devotaţi care acţionau independent, fără să ştie unul de celălalt. De pildă, profesorul Budac colabora independent cu Aurel Banciu (Cârţişoara), Veti Malene (Porumbac), familia Budac Grafi (Noul Român) şi mulţi alţii. Unul dintre aceşti colaboratori a fost şi Nicolae Trandafir, ţigan lăutar din Arpaşul de Jos, un om abil şi tenace care ducea partizanilor provizii şi mesaje pe care le lăsa la locul numit „Cărămidărie“.

Părintele Cornel Dascăl l-a ascuns pe Nichifor Crainic, la Lepindea

Părintele Cornel Dascal (9 ianuarie 1916 – 9 august 1994) l-a cunoscut pe Olimpiu Borzea din timpul studenţiei. Student fiind la Facultatea de Teologie din Sibiu lucra şi ca econom la Şcoala Normală alături de Olimpiu Borzea care era secretar. În 1943 părintele Dascăl a primit o parohie la Lepindea, judeţul Maramures. Odată cu începutul prigoanei comuniste mulţi dintre intelectualii de frunte ai ţării s-au văzut nevoiţi să se ascundă de securitate. Unul dintre aceştia a fost Nichifor Crainic care a căutat adăpost la foştii săi studenţi. Aşa a ajuns şi poetul, filozoful şi teologul Nichifor Crainic în casa părintelui Dasăl de la Lepindea, unde a stat ascuns timp de un an. După arestarea lui Crainic, şederea familiei Dascăl la Lepindea devenise prea riscantă, motiv pentru care preotul s-a transferat la Arpaşul de Jos.

Preoţii Dumitru Ghindea şi Cornel Dascăl, erau duhovnicii luptătorilor din munţi

Se părea că i-au pierdut urma, iar viaţa se desfăşura aparent între amvonul bisericii, familie şi gospodărie. Numai că în realitate în tot acest timp părintele Dascăl, îndemnat de dragostea faţă de credinţa străbună şi de neam a fost alături de părintele Dumitru Ghindea din Drăguş (originar din Ucea de Sus), duhovnicul luptătorilor din munţi. De prin 1955, preotul iubit de întreaga suflare a satului Arpaş a început să fie hărţuit de securitate, care între timp a aflat de episodul Crainic. „De câte ori se ducea la Făgăraş la şedintele protopopiatului era convocat la sediul securităţii. Adesea de acasă securiştii îl duceau la interogatoriu pe malul Oltului ca să-l sperie. În general, îi cereau să-i divulge ce a aflat la spovedanie de la oamenii din sat“, povesteste profesor Cornelia Dascăl, una din fiicele preotului. Între timp, la 10 martie 1955, Olimpiu Borzea este arestat pentru prima dată. Pus apoi în libertate, probabil pentru a i se supraveghea mişcările, Olimpiu Borzea l-a informat pe Remus Budac că reţeaua Viştea ,,a căzut“ şi l-a rugat să-l înştiinţeze pe Gavrilă Ogoranu, şeful luptătorilor din munţi despre această întorsătura a lucrurilor. Apoi l-a vizitat acasă pe părintele Dascal pe care, într-o lungă convorbire, l-a pus în temă despre situaţia existentă. Tot atunci Olimpiu Borzea se spovedeşte fiind postul Paştilor din 1955.
Lotul preotului Cornel Dascăl
 

În decembrie 1956, un camion militar cu prelată kaki a staţionat cu motorul pornit în faţa Miliţiei din Arpaş o zi întreagă. Părintele Dascăl nu era acasă. Securiştii cu o echipă numeroasă au revenit noaptea la ora 3 şi l-au arestat, luându-l de lângă cele patru fetiţe şi soţia Maria. I-au scos pe toţi din casă şi a început percheziţia. Pe preot îl tot întrebau de armă, dar el nu a avut şi n-a folosit niciodată vreo armă în afară de cea mai puternică dintre toate: Cuvântul lui Dumnezeu. Timp de un an părintele Dascăl a fost reţinut fără judecată şi anchetat prin metode sălbatice la Securitatea regională din Braşov. În acelaşi lot au fost arestaţi, anchetaţi şi judecaţi: învăţătorul Victor Geamăn (Rucar), doctorul Vasile Munteanu (Lisa), învăţătorul Octavian Popaiov (Sâmbăta de Sus), Ion Polexe (Breaza), Eronim Alexe (ofiţer), Liviu Fogoroş (Rucar) şi Gheorghe Logrea (Rucăr).

Condamnat la 10 ani de temniţă grea

Părintele Cornel Dascăl a fost condamnat la 10 ani temniţă grea pentru vina de a nu fi divulgat în anchete secretul spovedaniilor, la care s-a adăgat şi tăinuirea lui Nichifor Crainic. Zadarnic a invocat părintele constituţia României comuniste, care garantând pe hârtie libera exercitare a credinţei, includea implicit şi una din legile cele mai sfinte ale bisericii: taina spovedaniei. Prin Sentinţa nr. 1370 din 2 august 1957 a Tribunalului Militar Cluj, în deplasare la Sibiu, părintele Dascăl a fost condamnat la 10 ani de temniţă grea, pentru „nedenunţarea crimei de constituire în bandă în scop terorist” (Decret nr. 199/1950). A cunoscut închisorile de la Braşov, Sibiu (mai 1957) şi Gherla (1958), apoi lagărele de muncă de la Salcia (octombrie 1959 şi aprilie 1960), Periprava (decembrie 1959 şi mai 1962) şi Giurgeni (aprilie 1962 şi mai 1963). La 23 februarie 1958, în Penitenciarul Gherla „a fost găsit făcând slujbă şi cântare cu toţi deţinuţii”. Pentru această faptă a primit „7 zile de izolare”. A fost eliberat la 22 iunie 1964 din lagărul de la Giurgeni. La 1 septembrie 1964 a fost reîncadrat la Parohia Cornăţelu, iar la 1 noiembrie 1969 s-a transferat la Sebeşul de Jos, ambele din judeţul Sibiu.   Părintele Dascăl a trecut în lumea veşnică în 1994, la Geoagiu de Sus.

Drama profesorului Remus Budac din Cârţa

 Fiul notarului din Cârţa, profesorul Remus Budac, a fost nepotul legendarului haiduc Budac din Cârţişoara. A absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie din Cluj şi a luptat ca sublocotenent în armata regală a României pe frontul de est. Un episod cutremurător, grăitor pentru caracterul tânărului Budac s-a petrecut imediat după război când saşii din Cârţa au fost încărcaţi în trenuri de vite şi duşi în lagărele de muncă din Rusia. Remus Budac îndrăgea o tânără săsoaică, dar ezita să o ceară în căsătorie. În trenul cu destinaţia Rusia a fost împinsă însă şi iubita lui pe care dacă ar fi luat-o de soţie ar fi scăpat-o legal de deportare. Tânărul Budac a plecat cu motocicleta după trenul încărcat cu saşi îndemnând-o pe fată să sară din mers, din vagon. „Sari! Orice s-ar întâmpla, mă însor cu tine“. Fata a sărit şi trenul a prins-o sub roţi şi i-a retezat ambele picioare peste genunchi. Remus a dus-o la spital după care s-a şi căsătorit cu ea. Cei doi au trăit împreună toată viaţa, singurul lucru care i-a despărţit a fost închisoarea. Profesorul Budac era un pescar iscusit. Ca şi părintele Dascăl era mic de stat şi foarte agil. Chiar dacă era tăcut şi liniştit era capabil de dezlănţuiri surprinzătoare. El a adus servicii importante rezistenţei din munţi, pentru că, pescar fiind, urca văile Arpaşului Mare, Cârţişoarei şi Porumbacului până la izvoare, ceea ce i-a dat posibilitatea să fie un contact perfect pentru cei din munţi. Pentru ceea ce a făcut pentru rezistenta, în 1955 a fost arestat. În lot cu el au mai fost luaţi Virgil Oancea (Breaza), Ion Toma(Colun), Aurel Banciu (Colun), Ion şi Constantin Vulcu (Breaza), preot Ion Năftănăilă (Breaza) şi ofiţerul Ostăcioaie, care au fost judecaţi în 15 septembrie 1957. În 1964 în baza decretului de graţiere profesorul Remus Budac a revenit acasă la Cârţa. A fost angajat contabil la Ocolul Silvic Arpaş. În 1989 a decedat.
(Informaţii culese de publicistul Viorel Paltin.(Extras din Vol III, Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc, Ion Gavrilă Ogoranu, Lucia BAKI)

Loturile arestate în 1957

  În rezistenţa anticomunistă au fost implicate 64 de localităţi din Ţara Făgăraşului. Mii de oameni au fost persecutaţi, arestaţi şi aruncaţi în beciurile securităţii, în lagăre şi în închisori. Rezistenţa activă din Munţii Făgăraşului, susţinută de rezistenţa pasivă din sate, a adus pe urmele ei trupele armatei şi ale securităţii care voiau să înlăture şi să anihileze opoziţia locuitorilor. 1957 a fost anul în care trei loturi de partizani au fost arestate, judecate şi întemniţate. Şase persoane au fost executate prin împuşcare, iar alte sute condamnate de la 10 ani până la muncă silnică pe viaţă. Sentinţele aşa-ziselor complete de judecată stipulau în majoritatea cazurilor „crimă de acte de teroare şi constituire în bandă în scop terorist“ sau „crimă de uneltire împotriva securităţii interne şi externe a RPR“, chiar dacă „încriminaţii“ au oferit doar alimente sau haine luptătorilor din munţi. Trei loturi de partizani au fost arestate în 1957 în lunile iulie, august şi septembrie.

•   Lotul I, arestaţi în iulie 1957: Chiujdea Ioan, Haşu Laurian, Novac Ioan, Metea Victor, Haşu Gheorghe, Pop Jean, Ilioiu Ioan, Burlacu Nicolae, Borzea Olimpiu Acestora li se adaugă Rezistenţa de Sprijin Viştea, condusă de Olimpiu Borzea: Borzea A. Gheorghe, Stanciu Lucian, Grovu Ioan, Bucelea Ioan, Bucelea Vasile, Şandru Victor, Cristian Ioan, Dâmboiu Victor.
•   Lotul II, arestaţi în august 1957: Geamăn Victor, Fogoroş Liviu, Logrea Gheorghe, Munteanu Vasile, Munteanu Octavian, Părintele Dascăl Cornel, Popaiov Octavian, Polexe Ioan, Albu Eronim. Acestora li s-a adăugat grupul din localitatea Râuşor ce aparţinea Rezistenţei de Sprijin Viştea.
•  Lotul III, arestaţi în septembrie 1957: Budac Remus, Preotul Năftănăilă Ioan, Ostăcioaia Ioan, Banciu Aurel, Vulcu Ioan, Vulcu Constantin, Marin Ioan, Oancea Virgil. Pe lângă aceştia au mai fost arestaţi farţii Ion şi Nicolae Grecu din Şoarş şi un grup din satul Olteţ condus de Surdu Vasile.
•  Pe lângă aceste trei loturi au mai fost condamnate şi alte grupuri înainte şi după 1957. (Lucia BAKI)

Casete