Elevii vor studia în şcoli Istoria evreilor şi Holocaustul. Proiectul a ajuns la Senat. Rezistenţa Anticomunistă nu este materie de studiu în şcoli

 

Un grup de parlamentari de la diferite formaţiuni politice este iniţiatorul unui proiect legislativ privind modificarea Legii Educaţiei nr.1 /2011. Iniţiatorii vor să introducă în programa şcolară o disciplină  nouă de studiu, obligatorie, începând cu anul şcolar 2022-2023. Este vorba despre studierea   Istoriei evreilor și a Holocaustului. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor, urmând să intre în dezbatere în Senat, ca şi cameră decizională. Programa şcolară şi manualele vor fi elaborate de Ministerul Educației, în colaborare cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» și membrii Consiliului  privind înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România.

Cine sunt iniţiatorii

 Iniţiatorii proiectului legislaviv sunt:  Cîmpeanu Sorin Mihai – senator PNL; Dragu Anca Dana – senator USR-PLUS; Ciolacu Ion-Marcel – deputat PSD; Ganţ Ovidiu-Victor – deputat FDGR (minorităţi); Kelemen Hunor – deputat UDMR; Pambuccian Varujan – deputat UAR (minorităţi); Vexler Silviu – deputat FCER (minorităţi). Proiectul a fost dezbătut şi avizat în Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport.

Ce spune proiectul

,,Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, în sensul introducerii disciplinei şcolare „Istoria Evreilor. Holocaustul” ca materie de studiu în învăţământul liceal şi profesional, precum şi a Legii nr. 174/2019 privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, în scopul instituirii „Premiului Muzeului National de Istorie a Evreilor si al Holocaustului din România”. Uniunea Europeană, printr-o serie de documente relevante având valoare de recomandare, menţionate şi în expunerea de motive, a subliniat constant importanţa comemorării Holocaustului, precum şi a educaţiei pentru toţi, prin asigurarea unor programe de învăţământ adecvate, astfel încât fiecare copil să poată învăţą despre viaţa evreilor și antisemitism ca parte integrantă a istoriei Europei” stipulează proiectul.

Forma adoptată de  Camera Deputaţilor

Art. I. – După articolul 18 din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 181 , cu următorul cuprins:

„Art. 181 – (1) Planurile-cadru ale învățământului liceal și profesional includ «Istoria Evreilor. Holocaustul» ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.

(2) Programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru disciplina «Istoria Evreilor. Holocaustul» se elaborează de către Ministerul Educației, în colaborare cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» și membrii Consiliului de onoare prevăzut la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 174/2019 privind înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 9 octombrie 2019, și se aprobă prin ordin al ministrului educației.

(3) Cadrele didactice care predau disciplina «Istoria Evreilor. Holocaustul» pot beneficia de pregătire profesională și cursuri de perfecționare de specialitate, în țară sau în străinătate.”

• La articolul 3, după litera f) se introduce o nouă literă, lit. g), cu următorul cuprins:

„g) acordarea Premiului «Constantin Karadja».ˮ

Art. III. – Disciplina școlară prevăzută la art. I se include în planurile-cadru ale învățământului liceal și profesional ca parte a trunchiului comun începând cu anul școlar 2023-2024.

• După articolul 6 se introduce un nou articol, art. 61 , cu următorul cuprins:

„Art. 61 – (1) Muzeul, în colaborare cu Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel», la propunerea Consiliului de onoare, acordă anual, cu ocazia zilei de 9 octombrie «Ziua Holocaustului», Premiul «Constantin Karadja».

(2) Premiul «Constantin Karadja» se acordă cetățenilor români și străini, instituțiilor, asociațiilor, fundațiilor și altor organizații neguvernamentale din țară și din străinătate, pentru merite deosebite în prezentarea și promovarea istoriei, culturii și tradițiilor comunităților evreiești din România, cunoașterea în plan intern și internațional a contribuției acestei minorități naționale la evoluția și modernizarea societății românești de-a lungul timpului, protejarea memoriei victimelor Holocaustului, dezvoltarea programelor educaționale și de cercetare privind Holocaustul din România, precum și promovarea combaterii antisemitismului.”

Rezistenţa Anticomunistă, parte din Istoria Românilor

România din regimul comunist a însemnat milioane  de români care au trecut printr-un sistem de represiune inimaginabil. Pe întreg teritoriul ţării au funcţionat zeci de închisori şi lagăre în care românii care s-au opus regimului au fost încarceraţi, mulţi dintre ei fiind executaţi. Un proiect legislativ care să se refere la istoria contemporană a ţării, 1945-1989, nu a fost iniţiat până în prezent de niciun parlamentar. Niciun Muzeu Naţional al Rezistenţei Anticomuniste nu  a fost înfiinţat deşi foştii deţinuţi politici prin Asociaţia care-i reprezintă, AFDPR, au solicitat acest lucru. În şcoli nu se studiază această parte a Istoriei României.

Sistemul Penitenciar din România: 1945 – 1989

Experimentul temniţelor şi al muncii forţate din lagărele şi coloniile comuniste a însemnat distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, exterminarea unui număr mare de clerici ortodocşi sau greco-catolici şi, în general, represiunea împotriva tuturor persoanelor care s-au împotrivit instaurării „democraţiei populare”. Începând cu martie 1945, Partidul Comunist a declanşat o teroare sistematică împotriva opozanţilor politici, reproducând pe teritoriul României modelul Gulagului sovietic. În timpul regimului comunist, în România au existat:

•   44 de penitenciare principale
•   76 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici.

Ele se aflau sub coordonarea Direcţiei Generale a Penitenciarelor (cu toate modificările de titulatură pe care le-a cunoscut de-a lungul vremii). Alături de conducerea centrală a DGP, responsabili pentru deciziile referitoare la tratamentul aplicat în locurile de detenţie politică erau: comandanţii de penitenciare, lagăre şi colonii de muncă şi locţiitorii lor, precum şi ofiţerii politici care asigurau reeducarea deţinuţilor conform directivelor partidului communist.

Tipuri de închisori

• Penitenciarele reeducării – caracterizate prin aplicarea metodelor de tortură în vederea convertirii la ideologia comunistă: Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari, Peninsula.
• Închisori de exterminare a elitei politice şi intelectuale: Sighet, Râmnicu Sărat, GalaŃi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea, Piteşti.
•  Lagăre de muncă: Canalul Dunăre-Marea Neagră (Peninsula, Poarta Albă, Salcia, Periprava, ConstanŃa, Midia, Capul Midia, Cernavodă, etc.),
• Coloniile de muncă din Balta Brăilei.
•  Închisori de triaj şi tranzit: Jilava, Văcăreşti.
• Închisori de anchetă: Rahova, Malmaison, Uranus.
• Închisori pentru femei: Mărgineni, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni.
•  Penitenciare pentru minori: Târgşor, Mărgineni, Cluj.
•   Penitenciarele Spital: Târgu Ocna şi Văcăreşti.

Dimensiunea terorii

  O cifră exactă a populaţiei concentraţionare nu a fost încă stabilită, dar au fost încercări de a stabili dimensiunea represiunii. Redăm 4 surse:

1. Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România a ajuns la concluzia că în jur de 600.000 de persoane au fost condamnate pe criterii politice în perioada 1945-1989. În total, se poate estima că cifra victimelor directe ale represiunii comuniste se ridică la 2 milioane. („Dificultatea estimării provine din ocultarea sistematică de către Securitate, Procuratură, Miliţie, Trupe de Grăniceri, Armată şi alte organe represive a informaţiilor privind soarta multora dintre aceste victime.”)

2. IICCR a identificat în arhiva fostei Direcţii Generale a Penitenciarelor un număr de aproximativ 90.000 de fişe de foşti deţinuţi politici, încarceraţi în perioada 1945 – 1989. Numărul real al victimelor este însă mult mai mare, având în vedere că numeroşi deţinuţi politici au fost încarceraţi fără procese, iar actele lor de detenţie nu au fost întocmite.

3. Date privind numărul de decese în rândul celor aflaţi în cercetări sau în detenţie survenite în perioada 1945-1964 sunt oferite de Serviciul “C” al M.A.I.:

• morţi în detenţie – 3.847,
• morţi în timpul cercetărilor – 203,
• morţi îîn timpul executării pedepsei – 2.851;
• condamnaţi la moarte şi executaţi – 137;
• în lagărele de muncă – 656.

Şi în acest caz, trebuie ţinut cont de faptul că documentele regimului comunist au încercat sistematic să ascundă dimensiunea reală a represiunii.

4. Prof. Florin Mătrescu în volumele ,,Holocaustul Roşu”: ,,Am folosit Holocaustul Roşu întrucât cele 6 milioane de evrei puşi pe seama holocaustului nazist merită comparate cu cele circa 350 de milioane de victime care au în spate experimentul comunist. N-a fost vorba numai de distrugerea unui popor, a fost vorba de încercarea de anulare a 66 de naţiuni”.

 

Lista lagărelor de muncă forţată

Studiul din 1955 prezenta pe scurt lagărele de muncă forţată care au existat în România între 1948 şi 1954:

1 Agnita – Botorca. Deţinuţii lucrau la extragerea gazelor naturale pentru conducta spre Capitală,

2 Aiud. Una dintre cele mai mari închisori, folosită uneori ca şi centru de distribuţie. Prizonierii lucrau în atelierele ei.

3 Anina. Femeile şi deţinuţii politici. Lucrau în minerit.

4 Baia Sprie. Deţinuţi politici şi deportaţi din zonele de graniţă. Lucrau în mine.

5 Băneasa. Lagăr de tranzit.

6 Bicaz – Stejar. Lagăre de muncă şi pentru deportaţi. Deţinuţii lucrau la proiectul hidroelectric, la construcţia barajului şi a tunelului etc.

7 Borcea. Deţinuţii au lucrat la Canalul Borcea până în 1953. Apoi la irigaţiile dintre Borcea şi Dunăre. Au fost transferaţi aici de la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

8 Bragadiru. Prizonierii lucrau în ferme. Erau folosiţi sezonier.

9 Brăila. Lagăr de concentrare pentru rude ai celor care fugeau din ţară. Bucureşti: 10 Ministerul de interne. Închisoare, centru de tranzit şi de interogatorii ale Securităţii.

11 Strada Uranus. Închisoare şi centru de tranzit.

12 Jilava. Cea mai mare închisoare pentru deţinuţi politici, centru de distribuţie. Renumită pentru tratamentele rele.

13 Văcăreşti. Închisoare mare, cenru de distribuţie, de asemenea loc de detenţie pentru deţinuţii politici cu pedepse mari.

14 Buftea Râioasa. Prizonieri care lucrau în fermele de stat.

15. Caracal. Lagăr de concentrare pentru fascişti şi criminali de război.

16 Caransebeş. Închisoare şi lagăr de concentrare.

17 Chirnogi. Prizonierii lucrau la orezăriile şi fermele de pe malul Dunării. Deţinuţii lucrau sezonier şi se întorceau la Galaţi pe durata iernii.

18 Ciurel. Lagăr pentru fascişti şi criminali de război.

19 Cluj. Lagăr de tranzit.

20 Constanţa. Deţinuţi politici şi pentru ofense economice, cu condamnări mici.

21 Craiova. Închisoare de tranzit, pentr cei cu infracţiuni economice, recunoscută pentru tratamentele rele.

22 Deva. Deţinuţii lucrau la calea ferată dintre Deva şi Brad.

23 Doiceşti. Deţinuţii lucrau la centrala hidroelectrică Doiceşti, proiect realizat în august 1952,

24 Domneşti Ilfov. Deţinuţii lucrau în ferme.

25 Dorohoi. Deţinuţii lucrau la drumuri.

26 Dumbrăveni. Fără detalii.

27 Florica. Deţinuţii erau refugiaţi greci. Lucrau la canalul de irigaţii. Lagărul s-a închis aparent în octombrie 1954.

28 Focşani. Deţinuţii lucrau în ferme.

29 Galata. Fără detalii.

30 Galaţi. Închisoare majoră pentru deţinuţi politici şi entru de distribuţie pentru proiecte în agricultură.

31 Ghencea. Cel mai important centru de distribuţie, închis în august 1953.

32 Gherla. Deţinuţii erau moşieri, studenţi şi prizonieri politici, angajaţi în lucrări publice.

33 Huedin. Lagăr de muncă forţată.

34 Hunedoara. Deţinţii lucrau la calea ferată.

35 Huşi. Laăr de tranzit, raportat pentru deportaţii în URSS.

36 Ialomiţa. Deţinuţii lucrau la proiectul Bucureşti – Dâmboviţa – Canalul Dunăre. 37 Iaşi. Închisoare de tranzit pentru persoanele trimise la proiectul hidroelectric Bicaz.

38 Izvorul muntelui. Deţinuţii lucrau la Bicaz.

39 Jibou. Deţinuţii lucrau la fermele de stat.

40 Lugoj. Închisoare.

41 Mărgineni. Închisoare şi lagăr de concentrare. Deţinuţii lucrau în atelierele închisorii. Rapoartele arătau că avea o mare concentare de străini. Puţini prizonieri au fost eliberaţi în 1954.

42 Mărgineanca. Deţinuţii lucrau la ferme colective.

43 Mănăstire. Deţinuţii lucrau la ferme.

44 Mărculeşti. Deţinuţii lucrau în plantaţii de bumbac.

45 Moroeni – Gâlma. Batalioane de muncă lucrau la uzina hidroelectrică.

46 Năsăud. Deţinuţii lucrau la construcţia căii ferate.

47 Novaci. Deţinuţii lucrau la construcţia drumurilor.

48 Ostroveni. Deţinuţii care includeau şi deportaţi din zona graniţelor cu Iugoslavia, munceau în Râmnicu Vâlcea.

49 Ocna Sibiului. Deţinuţii lucrau în salină.

50 Ocnele Mari. Deţinuţii lucrau în minele de sare.

51 Paroşeni, Deţinuţii lucrau la centrale hidroelectrică de lângă Petroşani.

52 Paşcani. Lagăr de muncă.

(Lucia BAKI)