Primarul nu se lasă şi continuă să ceară  consilierilor locali să-i aprobe angajarea unui administrator public, deşi proiectul în cauză a fost respins în toate şedinţele CL Făgăraş desfăşurate în lunile august, septembrie şi octombrie 2021. Vineri, 19 noiembrie a.c.,  ora 13.00, este programată o nouă şednţă a CL Făgăraş, pe ordinea de zi aflându-se un singur proiect de hotărâre, reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, care are la primul punct înfiinţarea postului de administrator public.  Înfiinţarea funcţiei înseamnă o cheltuială inutilă de la bugetul local, au declarat unii consilieri locali în şedinţele anterioare, leafa administratorului public depăşind 11.000  lei lunar.  Tot ei mai spun că   funcţia   vizează o persoană din anturajul primarului, adică u post cu dedicaţie.  Primăria Făgăraş nu mai are administrator public din 2018 când Marius Rică a fost dat afară de primar prin desfiinţarea postului, deşi tot el îl crease  cu un an în urmă, 2017, cu dedicaţie.  Când a înfiinţat postul  primarul spunea că este absolut necesară această funcţie pentru municipalitate. Vorbea de experienţa în fonduri europene a unei persoane care va ocupa funcţia. La 1 septembrie 2017  era déjà angajat Marius Rica pe acest post, leafa lui lunară brută fiind atunci de 10.412 lei. Se organizase un concurs la care cel mai bun s-a dovedit a fi chiar  Marius Rica, nimeni altul.  După exact un an administratorul public a aflat din presă că postul i s-a desfiinţat. Acelaşi primar anunţa fără să clipească faptul că municipalitatea nu mai are nevoie de un  administrator public şi astfel se face economie la bugetul local. Pentru leafa lui Marius Rica   s-a cheltuit de la bugetul local suma de 124.944 lei, însemnând  susţinerea funcţiei de administrator public dorită de primar,  consilierii locali acuzând atunci că funcţia a fost înfiinţată de primar ca recompensă electorală.

Secretarul general,  penalizat

Prin insistenta reorganizare a aparatului propriu, primarul vrea să lase Secretarul general al UAT Făgăraş fără subordonaţi. Concret, mai multe compartimente care se aflau în subordinea Secretarului general se vor muta în subordinea primarului.    Este vorba despre compartimentele: resurse umane, juridic, monitorizare proceduri administrative şi tehnologia informaţiei, compartimentul învăţământ, registratură şi compartimentul evenimente publice, informare cetăţeni.

  Primăria Făgăraş angajează şefi

Două funcţii de conducere au fost scoase la concurs de Primăria Făgăraş, concursul fiind programat pentru 15 decembrie 2021. Aşa cum arată dispoziţiia edilului, nu este dată publicităţii componenţa comisiei de concurs.

  •  Şef serviciu la Serviciul venituri bugetare din cadrul Directiei Buget Finanţe
  •   Şef birou  la Biroul Economic Financiar  din cadrul Direcţiei Buget Finanţe

Alte două posturi vizează  Biroul administrare domeniul public, concursul fiind programat începând cu data de 2 decembrie a.c.

  •    Muncitor calificat gr.I
  •    Îngrijitor – personal auxiliar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here