Reţeta falimentului Salco Serv SA aparţine primarului din Făgăraş, care şi-a atribuit şi rolul de decident pentru societate, implicându-se direct  în activitatea acesteia în condiţiile în care CL Făgăraş este unicul acţionar şi avea acest drept. Concret, s-a implicat în numirea directorilor încă din primul mandat, înscăunându-se până în prezent cu ştirea lui la cârma societăţii şase persoane. Niciuna dintre ele n-a avut experienţă în domeniul salubrităţii, dar este de notorietate că au fost recomandaţi  de sprijinul acordat primarului în campaniile electorale: Dragoş Bârsă, Florin Bica, Rareş Moroşanu,  Maria Suciachi, Ionuţ Ciora  a asigurat interimatul în două rânduri,  iar în prezent, Melania Ardeleanu. A majorat tarifele la salubritate fără nicio justificare reală şi fără să ţină cont de opoziţia făgărăşenilor, iar când interesul a dictat a redus tariful, din nou fără baze economice.  A crescut taxa de salubrtate la 13 lei/persoană (2019), apoi, în anul electoral 2020, a scăzut-o la 9 lei/persoană,  după care, în 2021, când era deja în fotoliu de primar, iar  a majorat tariful  la 17 lei/persoană. Mai mult la Salco Serv  s-au angajat  fără număr persoane care  ,,aveau susţinere” la conducerea municipiului, fără ca acestea să fie recomandate de studii sau experienţa acumulată în domeniu. Dar au fost îndepărtaţi acei angajaţi consideraţi incomozi.  S-a ajuns ca aici să fie angajate  peste 100 de persoane, bugetul fiind cheltuit în marea lui majoritate, peste 70%,  pentru plata salariilor. Angajările s-au făcut fără respectarea transparenţei, chiar şi prin anunţuri pe OLX. A preluat încasarea taxei de salubritate de la populaţie la Primărie, iar banii nu i-a mai virat către prestatorul de servicii, Salco Serv, decât cu ţârâita, ajungând la restanţe de 3,8 milioane de lei. Să mai adăugăm şi faimosul ,,proiect pilot” de a atârna gunoiul menajer în cui la îndemâna câinilor comunitari şi a sălbăticiunilor care dau târcoale cartierului Câmpului. Sunt doar câteva exemple de decizii care cu bună ştiinţă  au aruncat societatea de salubritate în braţele falimentului. În prezent, activitatea Salco Serv SA, societatea de salubritate din municipiu, patronată de CL Făgăraş, este blocată, iar din decembrie este posibil ca Făgăraşul să devină la fel ca  Sectrul 1 al capitalei, deşeuri neridicate, şobolani, un focar de infecţie. Este o ipoteză  sinistră care reiese din adresa  semnată de preşedintele CA de la Salco Serv SA, Ciprian Ţeţiu,   trimisă Primăriei Făgăraş, respectiv primarului la data de 3 noiembrie 2021, prin care anunţă   situaţia dezastruoasă a companiei. Remiterea adresei către Primărie/primar şi nu către CL Făgăraş, acţionarul unic şi singurul decident, demonstrează că şi preşedintele consiliului de administraţie ştie că frâiele Salco Serv SA sunt în mâinile primarului. Dar să prezentăm situaţia economică a societăţii uzând de documentele oficiale.

Patrimoniul Salco,  sub sechestru

Patrimoniul Salco Serv SA este pus sub sechestru de ANAF din cauza datoriilor neplătite la bugetul de stat în sumă de 1.770.757 lei, peste 350.000 euro, care vin încă din 2017. Este perioada în care era înscăunat primul director ,,ales” de primar, Dragoş Bârsă, fost comisar la Garda financiară. Cele mai mari sume neplătite  s-au înregistrat însă de când Primăria Făgăraş încasează taxa de salubritate  de la populaţie, dar fără să vireze banii în conturile Salco Serv SA.  ANAF a pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale societăţii prin decizia emisă la data de 25 octombrie 2021. Tot de atunci au fost blocate şi toate conturile societăţii, ceea ce înseamnă blocarea activităţii. Preşedintele CA al Salco Serv SA a înştiinţat Primăria Făgăraş asupra situaţiei dezastruoase a societăţii prin adresa nr. 57386 înregistrată la prmărie la data de 3 noiembrie 2021. În ultimul plen al CL Făgăraş  consilierii locali i-au cerut primarului explicaţii, însă acesta a evitat răspunsul, spunând doar că Primăria Făgăraş va plăti restanţa. Iar ca să dea bine în faţa camerelor nu s-a sfiit să arunce vina pe rectificarea bgetară neaprobată de Legislativ. Nimic mai fals  întrucât proiectul privind rectificarea a fost supus votului consilierilor locali  în şedinţa din 29 august 2021, iar eşalonarea datoriilor acceptată de ANAF a avut ca termen 25 august 2021. Mai mult datoriile vin din 2017 nu din august 2021.

Datorii de 866.000 lei faţă de depozitul Fin-Eco

Şi depozitul ecologic Fin-Eco de la Săcele unde sunt transportate deşeurile colectate din Făgăraş  a somat societatea să-şi achite în termen de 5 zile restanţele,  în caz contrar va suspenda  serviciile privind depozitarea deşeurilor. Suma de plată a Salco Serv către depozitul Fin-Eco este de 865.422,58 lei, înregistrată la data de 1 noiembrie 2021. Salco Serv n-a mai plătit facturile către Fin-Eco din luna martie 2021, asa cum arată situaţia prezentată de depozitul de la Săcele.  Tote aceste datorii pot fi achitate, iar societatea şi-ar putea desfăşura activitatea dacă Primăria Făgăraş ar vira în contul Salco banii încasaţi de la populaţie şi care sunt în sumă de 3.884.325,93 lei, respectiv 776.865 euro.

Gaură în bugetul Salco de 3,8 milioane de lei cauzată de Primărie

Conform situaţiei prezentate de Salco Serv, Primăria Făgăraş are de achitat facturi  emise încă din   mai 2017. Societatea a emis facturi către Primăria Făgăraş, în perioada mai 2017-noiembrie 2021, în valoare totală de 4.796.926,23 lei, iar Primăria Făgăraş a plătit doar suma de 912.600,30 lei, nici 19%,  deşi a încasat banii de la populaţie pentru salubritate. Restanţele sunt în sumă de 3.884.325,93 lei. Conform desfăşurătorului  prezentat de Salco Serv,  se poate observa când şi cât a plătit  Primăria Făgăraş.

  •   În octombrie 2017 suma facturată era de 256.460,37 lei, dar s-a plătit la 31 octombrie 190.000 lei.
  •  La 15 ianuarie 2018 s-a plătit suma de 130.109, 25 lei din totalul facturii emise în valoare de  162.284 lei.
  •   La  15 martie 2018 s-a plătit suma de 185.168 lei
  •    La 30 aprilie a plătit doar suma de 246.025 lei din totalul facturii de 332.558 lei emisă la 31 martie 2021.
  •  În 30 mai 2021 a achitat doar suma de 142.607 lei din factura emisă la data de 30 aprilie  2021 în valoare de 166.072 lei.
  •   Din factura din 30 iunie  2021 în valoare de 141.950 lei a plătit în 30 iunie doar 18.689 lei.
  •    În rest nicio factură n-a fost plătită în contul Salco ServSA în această perioasă de 4 ani.

Eşaloare şi nu prea

Salco are de plătit la bugetul de stat suma de 1.779.757 lei reprezentând TVA, CAS angajat, contribuţie asiguratorie, impozite pe venituri salarii, sănătate angajat, vărsăminte persoane cu handicap, penalităţi. Datoriile au fost eşalonate la plată, termenul acordat de ANAF fiind 25 august 2021. ANAF a avertizat societatea că a pierdut valabilitatea eşalonării prin nerespectarea termenelor de plată, începând cu data de 6 octombrie 2021. Aşa se face că  la data de 25 octombrie, ANAF a pus sechestru asiguratoriu pe bunurile societăţii. Este vorba despre bunuri imobile în valoare totală de 562.000 lei care au fost sechestrate pentru valoarea de 1.422.263 lei.

  •   Teren în suprafaţă de 3304 mp cu construcţii
  •  Hală reparaţii auto şi ateliere, 827 mp.
  •   Teren intravilan în suprafaţă de 11.900 mp şi construcţii pe o suprafaţă de 4907 mp, 5 platforme betonate.

Asa cum stipulează Procesul-verbal de sechestru, bunurile imobile sechestrate vor fi valorifcate dacă societatea nu va achita restanţa în termen de 15 zile. Procesul verbal de sechestru pentru bunurile imobile, aferent dosarului de sechestru nr. 4665,  a fost încheiat la data de 25 octombrie 2021, ora 13.30 la sediul Salco din strada Negoiu, nr. 147, şi este semnat de directorul societăţii Melania Ardeleanu, Ciora Ioan şi Tolan Eena ca martori, iar de la ANAF, Puiuleţ Magdalena şi Dogariu Marinela.

Dotările societăţii, sub sechestru

Şi bunuri mobile din patrimoniul Salco au fost puse sub sechestru de ANAF în baza dosarului de executare  nr.  967  întocmit la 25 octombrie 2021. Prin Procesul verbal de sechestru  încheiat la 25 octombrie 2021, ora 13.30, au fost sechestrate   pentru suma de 1.422.263 lei neachitată în termen de Salco la bugetul de stat următoarele bunuri:

  •   Remorcă marca Rohr din 2007, valoare 8000 lei
  • Remorcă marca Drema, 2001, valoare 8000 lei
  • Autoturism Fiat Ducato, 2002, val 12.000 lei.
  • Autovehicul Mercedes, 1995, valoare 15.000 lei
  • Autoutilitară Man, 2006, valoare 60.000 lei
  • Autoutilitară Dacia Logan, 2011, valoare 15.000 lei
  • Autovehicul Iveco Eurocargo, 2006, valoare 55.000  lei
  • Autovehicul Daf, 2003, valoare 60.000 lei
  • Autoturism Skoda Superb, 2008, valoare 20.000 lei
  • Autospecială Iveco, 2004, valoare 57.000 lei
  • Remorcă Rema Kupper-Wisser, 1992, valoare 8000 lei
  • Tractor, 1994, valoare 10.000 lei
  • Tractor, 1981, valoare 10.000 lei

Alte trei autoturisme deşi sechestrate au fost luate de Primăria Făgăraş, aşa cum arată procesul verbal de sechestru:

  •   Autoturism Dacia Doker, 2016, valoare 20.000 lei
  •   Autoutilitară Man, 2001, valoare 55.000 lei
  •  Autovehicul special marca Man, 2002, valoare 80.000 lei
  •   Autoutilitară marca Man, 2006, valoare 60.000 lei.

Buget gestionat iresponsabil

Făgărăşenii plătesc taxa de salubritate de la începutul acestui an la valoarea de 17 lei/persoană/lună, însemnând un tarif de 14,5 lei/persoană/lună plus  cota de dezvoltare a societăţii care este de 1,22 lei/persoană/lună, la care se adaugă TVA. O majorare substanţială  faţă de cât s-a plătit în 2020, respectiv 9 lei/persoană/lună. Cu toate acestea Primăria Făgăraş  n-a plătit societăţii serviciile prestate de aceasta pentru populaţie. Răspunzător pentru această  stare de fapt este ordonatorul de credite, primarul municipiului.   Situaţia economico-financiară dezastruoasă a Salco Serv SA a fost prezentată primarului şi în 2020 de directorul interimar care realizase un audit.   Documentul arăta  un grad de îndatorare al societăţii de 70%,  dar şi cheltuieli care depăşeau cu mult veniturile realizate. Veniturile realizate pe primele 6 luni din 2020 au fost de  3.597.977 lei, iar cheltuielile de 4.504.317 lei, înregistrându-se astfel o pierdere de 906.304 lei. Motivaţia invocată de directorul interimar în raport era scăderea taxei aferente serviciilor de colectare şi eliminare a deşeurilor municipale  aprobate de conducerea Primăriei Făgăraş, o decizie electorală.   Pe de altă parte, creanţele firmei erau de  3.727.572 lei, din care  2,5 milioane de lei însemnau restanţele Primăriei Făgăraş. În anul electoral 2020 Primăria Făgăraş n-a achitat nicio factură către Salco Serv, aşa cum arată documentele societăţii.  Cele mai mari cheltuieli  le are societatea cu salariaţii, nicidecum cu serviciile de salubritate pe care le prestează. 70,47% din veniturile companiei se duc pe salarii, plata orelor suplimentare, bonusuri. Dcă în 2017 când a fost numit director Dragoş Bârsă erau în societate 60 de angajaţi, în prezent numărul lor s-a dublat. (Lucia BAKI)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here