Singurul patinoar din Ţara Făgăraşului va funcţiona în această iarnă în oraşul Victoria.  Acesta va fi amplasat în centrul oraşului, în faţa Casei de Cultură, şi va avea 30 m lungime şi 10 m lăţime. Copiii şi nu numai vor putea să se distreze pe gheaţa patinoarului în perioada sărbătorilor de iarnă până la sffârşitul lunii februarie.

  •  ,,După mai bine de 15 ani, vom avea din nou în Victoria patinoar de Crăciun. Lucrările vor dura aproximativ două săptămâni, urmând ca din 22 sau 23 decembrie să îl deschidem. Iar dacă vremea ne va permite, planul este să îl ţinem deschis până pe 28 februarie. Patinoarul va avea 300 de metri pătraţi (30m lungime x 10m lăţime) și va fi amplasat în centru, în fața Casei de Cultură. Cu acordul și împreună cu Poliția, vom devia circulația din sensul giratoriu, urmând să se circule pe o singură bandă spre strada Victoriei” explică primarul Camelia Bertea.
Este o investiţie în valoare de  84.000 lei fără TVA, care va fi susţinută  din sponsorizări,  din închirierea patinelor, bilete de intrare  şi de la bugetul local.
  • ,,Am reușit să obținem un preț foarte bun pentru instalarea și întreținerea patinoarului – 84.000 lei fără TVA. O mare parte a acestor costuri o vom acoperi din sponsorizări și din banii care se vor strânge din vânzarea biletelor de intrare, astfel încât să plătim cât mai puțin de la bugetul local. Vreau să mulțumesc Asociației Prietenii Orașului Victoria, pentru sprijinul pe care ni l-a acordat în realizarea acestui proiect, sub forma unei sponsorizări de 3000 de euro. Iar vestea și mai bună este că avem deja promisiuni și pentru alte sponsorizări” a mai explicat Camelia Bertea, primarul oraşului Victoria.
 Biletul de intrare  este 5 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți, pentru o serie de 60 de minute. Se vor putea închiria patine cu  10 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here