Comunele din Ţara Făgăraşului au ajuns în situaţia de a răspunde în faţa cetăţenilor în privinţa retrocedării terenurilor către proprietari.  Deşi la aplicarea legilor de fond funciar se lucrează de 30 de ani, încă se bâjbâie şi nu s-a reuşit eliberarea titlurilor de proprietate  pentru toţi localnicii. Caz în care oamenii nemulţumiţi se războiesc în instanţă cu primăriile, mai precis cu comisiile locale de fond funciar. Magistraţii însă în loc să facă lumină în dosare şi să vadă situaţiile în ansamblul lor, dau dreptate oamenilor şi impun primăriilor să plătească sume importante de bani, golind astfel bugetele locale.

Legislaţia de fond funciar afectează  eliberarea titlurilor de proprietate 

Analizînd situaţiile, lucrurile implică însă răspunderi pentru o serie de instituţii publice nu doar pentru primării. OCPI  este un factor decisiv în eliberarea titlurilor de proprietate, dar nu-şi face treaba, iar  dosarele întocmite de comisiile locale de fond funciar zac luni şi chiar ani în birourile OCPI Braşov. Dacă până nu de mult exista o practică la OCPI Braşov, prin care dosarele erau restituite pentru completare, mai nou se cer noi şi noi documente. Este  practica  folosită pentru a acoperi  nemunca şi tergiversarea dosarelor venite de la primării, consideră primarii.

  • ,,Au trecut 30 de ani şi noi, primăriile, n-am finalizat dosarele funciare. Nu este doar vina comisiilor locale ci a comisiei judeţene şi a OCPI. Acum nu ne mai dau dosarele înapoi, dar ne cer mereu câte un document, avize. Şi aşa se tărăgănează eliberarea titlurilor de proprietate. Oamenii vin la primărie şi îşi cer titlurile, şi pe bună dreptate, iar noi le explicăm care este legislaţia şi de ce se întârzie atâta. S-a greşit încă de la început, de la Legea 18. Dacă exista o metodologie clară, astăzi nu se ajungea aici.  Cei de la OCPI fac dosarele din birou, nu vin pe teren unde pot fi clarificate situaţiile” a explicat Cristinel Paltin, primarul comunei Şercaia.

Banii Primăriilor  se duc pe executări silite
 

 După aproape trei decenii de tărăgănare şi schimbări succesive a legislaţiei toţi factorii de decizie privesc doar efectele şi nu cauzele problemelor şi rezolvarea lor. Aşa se face că primarii din Ţara Făgăraşului s-au trezit în faţa faptului împlinit şi sunt buni de plată. Proprietarii de terenuri au deschis procese în instanţă pe bandă rulată prin care îşi cer drepturile dar şi despăgubiri băneşti de la cei care nu le-au eliberat actele ce le dovedesc statutul de proprietari.  Primăria Comunei Sâmbăta de Sus are depuse la OCPI documentații pentru eliberarea titurilor de proprietate încă din anul 2015 şi nerezolvate.  B. M., un localnic din Sâmbăta de Sus, a deschis acţiune de executatre silită împotriva Comisiei locale pentru aplicarea legilor de fond funciar pentru punerea în posesie cu suprafaţa de 4,13 ha, suprafaţă validată pe anexă. Deşi omul lucrează suprafaţa, încasează subvenţii APIA, instanţa a impus primăriei să-i plătească suma  de 3569,10 lei.  Şi  Comuna Hârseni se află în impas în privinţa fondului funciar.   Nu mai puţin de 52 de procese sunt pe rol la instanţele judecătoreşti, iar din bugetul local dispar sume importante de bani pentru proprietarii afectaţi.

  • ,,Plătim sume de bani pentru că ani de zile nu s-au împărţit terenurile şi nu s-au eliberat titluri de proprietate. În ultimele 2 zile am plătit câte 11.000 lei, 9000 lei şi 12.000 lei unor localnici care au câştigat procesele. Încercăm să negociem cu oamenii să renunţe la procese a   spus primarul Daniel Dâmboiu.

Este o practică a unor localnici prin care încasează de la bugetele locale sume de bani,  o îmbogățire fără just temei.

Primarii acuză 

 Primarii din Ţara Făgăraşului spun că rezolvarea problemelor de fond funciar şi eliberarea titlurilor de proprietate nu depind doar de ei şi de comisiile locale de fond funciar ci mai mult de OCPI Braşov şi de comisia judeţeană de fond junciar din subordinea Prefecturii Braşov.  Ei aduc acuzaţii acestor instituţii.

  •   Acuză OCPI Braşov că tergiversează avizarea documentaţiilor nepermis de mult şi fără o bază logică şi legală, motiv pentru care comisiile locale nu-şi pot duce la finalizare obligaţiile de punere în posesie a cetăţenilor
  •  Cer OCPI să accepte semnarea procesului verbal de punere în posesie de către o singură persoană din rândul moştenitorilor, mai ales că titlul de proprietate se eliberează pe numele titularului. OCPI a respins multe documentaţii finalizate pe motiv că procesele verbale nu sunt semnate de toţi moştenitorii, deşi succesiunea urmează după eliberarea titlutilor.
  •  Constituirea unor comisii mixte formate din reprezentanţii OCPI Braşov şi ai comisiei judeţene care să se deplaseze în comune, acolo unde se află toate informaţiile de fond funciar
    Primarii făgărăşeni aduc critici şi instanţelor de judecată care emit sentinţe şi cereri de executare silită fără să-şi asume responsabilitatea şi mult prea uşor. ,,Instanţa trebuie să intervină pentru a reglementa situaţiile de conflict şi nu să facă denegrare de dreptate” spun primarii. (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here