Peste 70% dintre români susțin calitatea României de membru al Uniunii Europene, iar trei pătrimi dintre români nu doresc destrămarea Uniunii Europene și vor unirea cu Basarabia, potrivit capitolelor patru și cinci ale sondajului de opinie intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false” realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield.

„Percepția privind avantajele aderării la Uniunea Europeană s-a îmbunătățit semnificativ comparativ cu luna septembrie 2021, revenind la un nivel înregistrat anterior crizei politice de la finalul anului trecut. Pe de altă parte, subiectul ieșirii României din Uniunea Europeană (RO-Exit), deși se menține constant la un nivel  de susținere de 20% și 25%, trei pătrimi din populație respinge atât ieșirea României din Uniunea Europeană, cât și ideea destrămării Uniunii Europene, motivațiile fiind cât se poate de pragmatice. Chiar și cei care cred că interesul național este prioritar în fața regulilor europene sunt de părere, în proporții covârșitoare, că este totuși în interesul național al țării ca România să rămână membră a Uniunii Europene. Per ansamblu, observăm că depășirea crizei politice de anul trecut, formarea unei coaliții largi, stabile, dar și sentimentul de insecuritate provocat de Rusia au revitalizat adeziunea la valorile și reperele euro-atlantice”, este de părere Remus Ștefureac, președinte Strategic Thinking Group.

Când vine vorba de intenția de emigrare, 77,9% declară că preferă să trăiască și să muncească în România, în timp ce 21,5% spun că dacă ar avea posibilitatea, ar prefera să trăiască și să muncească în Europa sau SUA. Procentul non-răspunsurilor este de 0,5%

La întrebarea „Din ce cauză credeți că România nu a fost încă admisă spațiul Schengen, zona de liberă circulație din Uniunea Europeană, fără controale la frontiere, deși majoritatea statelor europene sunt de acord cu aderarea țării noastre?” 42,1% din populație consideră că țara noastră nu a îndeplinit toate criteriile de aderare (față de 43,5% în martie 2021), 50,8% sunt de părere că unele state europene blochează aderarea României din motive economice (față de 50,2% în martie 2021), iar un procent de 7,1% nu știu sau nu răspund.

În ceea ce privește unirea cu Republica Moldova, 74,5% dintre respondenți răspund afirmativ, 21,1% răspund negativ, iar 4,3% nu știu sau nu răspund.

Ancheta sociologică s-a derulat în perioada 11-18 ianuarie 2022, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here