Cetățenii care au în gospodării aparate electrice şi electronice inutile pot scăpa de ele în cadrul unei campanii de colectare organizată de  Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu (ADI ISO Mediu), Ecotic şi Eco Civica și care se va derula în tot județul. Pe parcursul lunii aprilie s-a desfășurat în 7 localități, sâmbătă, 28 mai a.c., acțiunea se va organiza la Zărnești și va continua și în alte localități. Organizatorii oferă și premii pentru cetățenii care se vor debarasa de DEEE-urile inutile în cadrul aceste campanii. Este vorba despre o tombolă cu premii, câștigătorii primind două truse de scule, două aparate de tuns și două uscătoare de păr. De asemenea, se vor acorda premii în bani, respectiv tichete de 20 lei pentru deşeurile voluminoase (maşini de spălat, frigidere şi combine frigorifice) și de 10 lei, pentru o cantitate mai mare de 20 de kg de deșeuri predate. Pentru deşeurile voluminoase se va organiza ridicarea de la domiciliu sau de la sediul firmei sau instituţiei.  Caravana Ecotic poposește în fiecare oraș din județ pentru a furniza cetățenilor informații despre  aparatele electrice și electronice, cât de periculoase pentru mediu sunt unele piese din componența acestora. Promovarea campaniei se va face online, dar vor fi folosite postere și vor fi împărțite flayere   Preluarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) la Zărnești se va face în cinci puncte de colectare,  între orele 10.00 – 17.00.

 Bilanțul lunii aprilie

În luna aprilie, campania de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice organizată de ADI ISO Mediu, Ecotic şi Eco Civica s-a derulat în 7 localități din județul Brașov, respectiv Prejmer, Teliu, Râșnov, Bran-Moieciu, Bod, Sânpetru, Predeal. În toate cele 7 localități campaniile au fost promovate  au fost organizate tombole, au fost acordate premii pentru cantitățile mari sau deșeurile voluminoase.

  • „Din cele șapte localități a fost colectată cantitatea totală de 26.917 kg de deșeuri”, a precizat președintele ADI ISO Mediu, Liviu Butnariu.

Conform evidențelor ADI ISO Mediu, cea mai mare cantitate de deșeuri de echipamente electrice și electronice a fost colectată din Râșnov (în cadrul campaniei ce s-a desfășurat în 9 și 10 aprilie), respectiv 10.543 kg. O cantitate mare de astfel de deșeuri – 4769 kg – a fost colectată din Prejmer, în cadrul acțiunii din 2 aprilie. Din Teliu, în 2 aprilie, a fost colectată cantitatea de 1.237 kg de deșeuri de echipamente electrice și electronice, din zona Bran-Moieciu (13-14 aprilie) a fost colectată cantitatea de 2.373 kg, din Bod (16 aprilie) a fost colectată cantitatea de 3.471 kg de DEEE-uri, din Sânpetru (16 aprilie), a fost colectată cantitatea de 3.396 kg, iar din Predeal (19-20 aprilie), s-a colectat cantitatea de 1.128 kg de DEEE-uri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here