După investițiile realizate la Spitalul Orășenesc Victoria, compania Purolite România  se implică în continuare în viața orașului. În urmă cu 2 zile, conducerea Purolite, parte a  companiei Ecolab, a semnat un acord de parteneriat cu Asociația ”Prietenii Orașului Victoria”. La întâlnire au participat David Papini, General Manager al Purolite România, Camelia Bertea, primarul orașului Victoria, Viorica Poparad, președinte al asociației și Managerul General al Spitalului Victoria, Florin Popa.

  • ,,Societatea noastră va susține în continuare activitatea Spitalului din Victoria, spre beneficiul tuturor pacienților.  Cu această ocazie am primit cu bucurie mesajele de gratitudine ale municipalității și comunității locale. Parteneriatul acesta este o nouă confirmare a importanței pe care compania noastră o acordă comunității și dezvoltării ei. Aici suntem acasă!“ a fost declarația managerului Purolite, David Papini.

Reamintim că Spitalul Orăşenesc Victoria  a fost inaugurat la 14 octombrie 2021, de sărbătoarea Sfintei Parascheva.

  • ,,Totul este nou, de la aparatură la mobilier, uşi, geamuri. Sunt saloane pentru un pacient, dar nu mai mult de patru pacienţi, fiecare având televizor, telefon şi internet. Toaletele, bucătăriile, lifturile, vestiarele sunt funcţionale şi modern utilate“ explica primarul orașului Victoria.

Purolite România a sponsorizat atunci aparatura de la Secția de Recuperare cu 75.000 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here