Dintre toți funcționarii publici care umplu birourile Primăriei Făgăraș, doar doi dintre ei au devenit incomozi pentru edilul șef, secretarul general al Municipiului, Laura Elena Giunca, și juristul Adrian Traian Gavrilă. Atât de mare a fost răzbunarea primarului încât cei doi au fost notați cu medii foarte mici la evaluarea activității desfășurate în anul 2021. Mai pe românește, cei doi  au primit din pixul primarului calificativul ,,nesatisfăcător“. I s-au alăturat edilului și doi consilieri locali, Ovidiu Popa și Magdalena Șuteu, membri în comisia de evaluare, o prezență legală de altfel, instituită prin HCL. Cei doi consilieri locali  au fost în acord cu primarul, o atitudine recunoscută și la votul din Legislativ pentru proiectele HCL, și i-au  lăsat ,,corigenți“ pe cei doi funcționari publici, juriști, notându-i la evaluare cu   1, 2, 3, 4., cel mult 5, corespunzătoare calificativului ,,nesatisfăcător“. În condițiile în care, așa cum spune  Giunca în Informarea trimisă consilierilor locali, n-au fost prezenți la interviu, etapa în care ,,împricinata“ putea  să le răspundă la întrebări și să se apere. Interviul a lipsit și din evaluarea lui Gavrilă, acestuia prezentându-i-se direct raportul final. O remarcă a unui funcționar public din Primăria Făgăraș, invocată de Laura Giunca în Informarea remisă consilierilor locali, arată modul în care se iau deciziile în instituție și cum sunt acceptate orbește de angajați: ,,Acum așa merg lucrurile în primărie“.  ,,Credeam că decența ar trebui să primeze în raporturile de serviciu și în relațiile interpersonale, dar realitatea dovedește altceva. Informarea fiind adresată consilierilor locali în speranța unei informări reale și pentru a nu fi prinși în capcana unui șir lung de dezinformări venite din partea Executivului și a aparatului de specialitate“ scrie Giunca în Informare.  Astfel că atât Laura Giunca, dar și Adrian Gavrilă își caută dreptatea în instanță, invocând abuzul în funcție și excesul de putere. Ca în fiecare litigiu în care a fost atras Municipiul, și pentru  aceste dosare primarul vrea să angajeze avocați pe care să-i plătească din banii făgărășenilor.

Secretarul general a deschis proces  la Tribunalul Brașov

Laura Giunca a chemat la bară Comisia de evaluare a performanțelor profesioanale a Secretarului general al Municipiului Făgăraș, pe primarul municipiului Făgăraș, pe Municipiul Făgăraș prin primar pentru anularea Raportului de evaluare întocmit de aceștia în cazul ei pentru perioada 1.01- 31.12.2022. Premergător acestei plângeri, Laura Giunca a depus o plângere la Primăria Făgăraș înregistrată sub  nr. 32577/4.04.2022.  Laura Giunca, secretar general al Municipiului Făgăraș, a informat și CL Făgăraș și pe fiecare consilier local în parte asupra situației în care s-a ajuns în  Primăria Făgăraș. Secretarul general al Municipiului Făgăraș a fost ținta răzbunării personale a primarului, așa cum scrie în Informare Giunca, după ce n-a susținut inițiativa acestuia de a-i înlătura din funcție pe cei 10 consilieri locali, în septembrie 2021. Asta deși MDLPA și Prefectul Județului Brașov au fost în acord cu decizia secretarului general. Se știe scandalul generat de năstrușnica inițiativă a primarului de a scăpa din Legislativ de 10 consilieri  locali care făceau opoziție, procedură pierdută de primar în fața respectivilor consilieri.  În Informarea remisă consilierilor locali,  Giunca prezintă faptele derulate în perioada septembrie 2021- iunie 2022, care au dus, în mod abuziv, la acordarea calificativului ,,nesatisfăcător“ la evaluarea  efectuată  de   o comisie de evaluare   formată din primar și consilierii locali Popa Ovidiu și Șuteu Magdalena. ,,În data de 31 martie 2022, orele 17.00, am fost evaluată pentru activitatea din anul anterior calificativ ,,nesatisfăcător“ de către comisia formată de Primarul Municipiului și cei doi consilieri locali desemnați de către Consiliul Local- Șuteu Magdalena și Popa Ovidiu. La secțiunea ,,comentarii“ am precizat în scris: etapa interviu nerealizată întrucât cei 2 consilieri locali lipseau la momentul prezentului raport. Precizez că până în anul 2022 toate evaluările din activitatea mea profesională au avut calificativ ,,foarte bine“, fiind angajată din anul 2001. În data de 31 martie 2022, ziua evaluării, era convocată ședința ordinară a CL la orele 18.00, probabil urmărindu-se neprezentarea mea la acea ședință ca urmare a acestei evaluări subiectiv-abuzivă realizată în ultima zi a perioadei de evaluare și după programul de lucru“ prezintă Giunca în Informare. Laura Giunca a deschis dosar la Tribunalul Brașov, nr. 1896/62/2022, pentru anularea Raportului de evaluare profesională.

S-a suspendat din funcție

Ca urmare a acestei situații, secretarul general s-a suspendat din funcție. ,,În data de 20 mai 2022 am notificat Primarul Municipiului Făgăraș prin adresa 3767/20.05.2022, să constate suspendarea raportului de serviciu pe perioada mandatului primarului, conform art. 512 alin. 1 și art 514 lit e din Codul Administrativ, depunând documentele doveditoare în acest sens, suspendarea fiind un drept a cărui cenzură nu o poate realiza Primarul Municipiului, prevederile legale fiind în sensul de a constata și nu de a aproba“ scrie în document Laura Giunca.

Dispoziții emise abuziv

,,În data de 30 mai 2022 au fost emise două dispoziții, nr. 974 privind eliberarea din funcția de Secretar General al UAT Municipiul Făgăraș a doamnei Laura Elena Giunca, și Dispoziția nr. 975/30.05.2022, fără titlu, prin care respinge cererea privind emiterea unui act administrative  prin care să se constate suspendarea raportului de serviciu la inițiativa sa începând cu data de 30.05.2022, niciuna dintre dispoziții neavând referat al compartimentului de resort, ambele vădit nelegale și esențial neteemeinice, emise abuziv tocmai în scopul eliberării din funcția publică“ continuă să precizeze secretarul general.

Joaca de-a funcționarii publici

După data de 30 mai, atribuțiile acestei funcții i-au fost încredințate altui funcționar public din primărie.   ,,Am solicitat Instituției Prefectului Județului Brașov să verifice dacă, începând cu data de 30 mai 2022, s-a comunicat și s-a realizat analiza vreunui act administrative privind delegarea atribuțiilor funcției publice specifice pentru vreun funcționar public din cadrul Primăriei Făgăraș. Crișan  Camelia îndeplinea atribuții de contrasemnare/vizare, etc în perioada de concediu legal, concediu medical, deplasări în interesul serviciului mai mari de 48 ore ale Secretarului Municipiului dar și pentru evitarea situațiilor care ar genera conflict de interese. Am solicitat Instituției Prefectului exercitarea prerogativelor de tutelă administrativă prin verificarea legalității Disspozițiilor nr. 974 și 975 emise în mod vădit nelegal și esențial netemeinice și să dispună atacarea în instanță a acestora, aspect reținut și invederat și de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici“ explică Giunca în Informarea către consilierii locali.

Poliția Locală face doar ce zice ,,șeful“

Au intrat pe rol la această acțiune a primarului și polițiștii locali. I-au afișat pe ușa de la bloc o adresă de la Primăria Făgăraș. De parcă s-au terminat toate problemele din urbe, vezi furturi, bătăi, droguri, iar polițiștii plătiți din banii publici rezolvă dorințele ,,șefilor“ din municipiu. Reamintim că nopți la rând mai mulți proprietari de mașini din Făgăraș au rămas fără combustibil în rezervoarele mașinilor parcate, hoții având timp suficient să le golească fără să-i deranjeze cineva. Mai mult, mașinile Poliției Locale stau în timpul programului, fără rușine, la domiciliile angajaților. Ca exemplu, avem strada Sld. Cristea Vasile. În urmă cu câteva săptămâni, o bătaie între clanuri a avut loc în parcarea Pieței Agroalimentare, și n-a fost singura. Exemplele pot continua.  ,,Limita legalului, normalității, firescului au fost demult depășite, lipsa din instituție se realizează în baza raportului de serviciu suspendat prin efectul legii și mai ales că în data de 24 iunie 2022 am găsit afișată pe ușa de reședință, în țiplă transparentă, adresa Primăriei Făgăraș cu nr. 41785/23.06.2022 pentru care am solicitat în scris în data de 28.06.2022 Poliției Locale răspuns în sensul prezentării prevederilor legale a demersului realizat“ explică în Informare Laura Giunca.

Se publică pe site-ul primăriei doar ce convine șefului

La documentele ce însoțesc Dispoziția de convocare a CL Făgăraș pentru data de 30 iunie 2022, lipsesc materialele suport, acțiunea în anulare ce face obiectul Dosarului 1896/62/2022 pe rolul Tribunalului Brașov. ,,Credeam că decența ar trebui să primeze în raporturile de serviciu și în relațiile interpersonale, dar realitatea dovedește altceva. Informarea fiind adresată consilierilor locali în speranța unei informări reale și pentu a nu fi prinși în capcana unui șir lung de dezinformări venite din partea Executivului și a aparatului de specialitate. La momentul 30.05.2022, la încheierea procesului verbal, Crișan Camelia afirmând: acum așa merg lucrurile în primărie“se arată în Informare.

Juristul Gavrilă ,,eliminat“

O informare similară cu a secretarului general al Primăriei Făgăraș către fiecare consilier local în parte a trimis-o și juristul Adrian Traian Gavrilă. Acesta a deschis proces la Tribunalul Brașov, Dosar nr. 1897/62/2022, împotriva Primarului Făgărașului și   Municipiului Făgăraș. ,,Proiectul de hotărâre a fost publicat în mod tendențios și subiectiv fără niciun document anexat referitor la dosarul civil“ scrie în Informare juristul Gavrilă, referindu-se la Dispoziția primarului de convocare a plenului din data de 30 iunie 2022. Gavrilă cere instanței să anuleze Raportul de evaluare în cazul său a activității desfășurate în anul 2021 întocmit de primar. ,,Evaluarea este făcută de o persoană, care potrivit legii, nu putea avea calitatea de evaluator“ scrie Gavrilă în Informare și în cererea de chemare în instanță. Conform acestuia evaluarea putea fi efectuată de secretarul general al Municipiului care coordona în acea perioadă (ianuarie-noiembrie 2021) Compartimentul juridic, iar primarul putând doar contrasemna documentul. ,,Suntem în situația în care funcționarilor din primărie le este coordonată activitatea de către anumiți funcționari publici de conducere, dar evaluarea și-o asumă primarul, care pe baza unor artificii juridice se implică în mod nemijlocit în evaluare, așa cum s-a întâmplat în cazul meu. Consider că prin această evaluare subiectivă nu se dorește decât denigrarea și umilirea subsemnatului, în contextul în care evaluatorul nu are studii juridice“ explică Gavrilă în Informarea ajunsă la consilierii locali.

Exces de putere și abuz în serviciu

Juristul Gavrilă pune respectiva evaluare pe seama atitudinii lui în cazul celor 10 consilieri locali pe care primarul i-a vrut afară din Legislativ. ,,Este sancțiunea pentru că am susținut art. 16 din Constituție, ,,nimeni nu este mai presus de lege“, principiu neaplicat de primarul Făgărașului.  Opinia mea în cazul celor 10 consilieri locali a fost confirmată ulterior de Prefectul Județului Brașov, adresa 590/78/16.11.2021, și de MDLPA, adresa 5386/5.10.2021. O astfel de conduită poate fi definită, în opinia mea, ca fiind un exces de putere, art. 2, lit. m din Legea 544/2004 și infracțiunea prevăzută de art. 297 Cod penal, abuz în serviciu“ scrie Gavrilă în Informare.

Note  subiective și discreționare

Raportul de evaluare  a performanțelor profesionale nr. 32116 din 31.03.2022  este contestat de Gavrilă Adrian. Acesta scrie în Informare că a fost chemat la ora 11.30 în biroul  primarului când raportul de evaluare era déjà întocmit și semnat de primar. ,,Evaluarea a fost efectuată  fără a parcurge etapa interviului, este evident că la data completării raportului nu a avut loc schimbul de informații care să vizeze obiectivele supuse procesului de evaluare. Această etapă obligatorie, în cadrul căreia trebuia să se includă comunicarea punctajului și consemnarea obiecțiunilor mele, reprezintă o garanție a exercitătii dreptului la apărare. Niciun criteriu   de performanță utilizat în evaluare de la pc 1 la pc 10, nu a fost motivat, raportat la notele acordate. Aceste note sunt subiective și discreționare. Nota finală acordată a fost prestabilită, nefiind rezultatul unei evaluări corecte“ scrie Gavrilă în document.

,,Te-ai întors bolnavule?“

În respectivul document, Gavrilă prezintă și un dialog cu primarul, la revenirea lui din concediu medical, respectiv la data de 2 mai 2022. ,,Te-ai întors bolnavule? Eu azi trebuie să-ți dau dispoziția de eliberare, cum mai pot eu să dau dispoziție?“ scrie Gavrilă în Informare. De la data de 28 aprilie 2022, Gavrilă s-a transferat la o altă instituție.  (Lucia BAKI)

INFORMARE CONSILIU LOCAL FAGARAS 28 IUNIE ADIINFORMARE CONSILIU LOCAL FAGARAS 28 IUNIE

INFORMARE CONSILIU LOCAL FAGARAS 28 IUNIE

 

 

 

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Oare cat de multe cunostinte administrative si juridice au dna dr.Suteu, dl Popa, ca sa poata analiza OBIECTIV, CORECT, ONEST activitatea dnei Giunca, d-lui Gavrila?
    Pacat ca Primaria, in loc sa se ocupe de lucruri adevarat importante pentru Fagaras, cheltuie sume pentru procese care ar fi putut fi evitate.Primaria nu are juristi competenti care ar fi putut preveni „incompetenta” celor doi functionari? „Sa-i traga de maneca” daca au gresit…De ce Primaria mereu angajeaza avocati pentru diferitele procese pe care le are?
    Foarte interesant este faptul ca o persoana evaluata cativa ani buni cu Foarte bine, dintr-o data, primeste calificativul Insuficient
    Oare un dialog cinstit, cu argumente si contraargumente nu ar fi putut rezolva situatia celor doi functionari demisi?
    Oare chiar asa de ineficienta a ajuns activitatea lor in ultimul an?
    Cate procese a pierdut Primaria in mandatele dlui primar Sucaciu? Va raspunde vreodata cineva la aceste intrebari ale unui cetatean oarecare al Fagarasului?
    Speranta moare ultima…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here