Gara din Făgăraș, o poartă de intrare în municipiu, demonstrează indolența autorităților față  de obiectivele importante de pe raza orașului. Gara Făgăraş este astăzi o clădire rece şi pustie. Prea puţini călători mai intră în gară, iar cei  care ajung sau pleacă din Făgăraș rămân cu un gust amar. Bălării necosite, lipsa unei surse de apă, toaleta de pe peron cu lacătul pe ușă, iar când ajung pe peron să urce în tren au parte de cel mai negru vis al lor. Cu greu pot să calce pe prima treaptă a vagonului din cauza diferenței de nivel exagerat de mare, iar fără ajutor riscă să rămână pe peron și să privească în urma trenului. Precum Gara Făgăraș sunt majoritatea gărilor și haltelor din țară. Sunt lăsate de izbeliște pe motiv că proprietarul, CFR, nu are fonduri necesare pentru reabilitarea și modernizarea lor. ,,Este problemă veche, dar nu s-au găsit bani pentru a se rezolva. Nici în viitor nu se vor găsi fonduri” a   spus Nicolae Valerică, șeful de la Gara Făgăraș. Persoanele care aleg totuşi să călătorească  cu trenul se declară nemulţumite şi de  condiţiile  şi de confortul din trenuri.  Ministerul Transporturilor şi Regia CFR, forurile care au în stăpânire acest drum de fier, nu par a fi interesaţi de soarta acestui obiectiv pentru a asigura un transport civilizat şi modern pentru călători aşa cum există în ţările partenere din comunitatea europeană. Motivele sunt aceleaşi,  lipsa fondurilor pentru investiţii şi pentru întreţinere,  şi adăugăm noi, lipsa unui management calificat în domeniul transporturilor.

Arc peste timp

Când primul tren de călători, frumos împodobit, a intrat în Gara Făgăraş a fost bucurie mare în toată zona. Era 22 noiembrie din anul 1892.  Se inaugura linia ferată Sibiu-Făgăraş, construită din banii oamenilor care nu s-au dat deoparte de la contractarea unui împrumut de un milion de florini pe care să-l restituie în 50 de ani. Ca după alţi câţiva ani, în 1908,  se inaugura şi linia ferată Făgăraş-Braşov. Se lega, astfel, Centrul ţării de România pe drumul de fier.  După mai bine de un veac, economiile, aspirațiile şi munca localnicilor de atunci au fost aruncate în derizoriu. Totul a rămas încremenit în timp, administratorii drumului de fier nefiind preocupați de investiții. Motiv pentru care  oamenii evită transportul pe calea ferată  și  Gara Făgăraş, căutând alternative.

Unele primării vor gările în administrare

După trei decenii în care gările și liniile ferate au fost lăsate de izbeliște, guvernanții s-au aplecat asupra acestui domeniu, dar nu pentru a face investiții ci pentru a muta problemele  în ograda autorităților locale. Alt proiect cu șanse minime de a fi rezolvat. Recent, Guvernul României a emis o OUG care permite ca gările să fie clasate de interes național, caz în care modernizările erau în competența Ministerului Transporturilor, și transformate de interes local, intrând în atribuțiile autorităților locale. Conform actului normativ, autoritățile publice locale au posibilitatea să încheie cu administratorul infrastructurii feroviare contracte de activitate locală. Așa se face că primăriile și asociațiile de dezvoltare intercomunitară vor putea să investească în gările deținute de CFR pentru dezvoltarea acestora. Unele primării chiar vor să investească în aceste obiective, mai ales că sunt declarate monumente istorice, de exemplu, Timișoara sau Brașov. Altele însă le vor în ograda lor  doar pentru că sunt clădiri importante pentru comunități. În plus, autoritățile locale vor putea să își dezvolte propriile servicii de transport feroviar în colaborare cu CFR. ,,Nu doar gările să treacă la autorităţile locale, inclusiv anumite terenuri care sunt nefolosite în acest moment de către CFR. Hai să spun în mare CFR, indiferent de companie, că e Marfă, Infrastructură, Călători mai puţin, pe zona asta, pe care nu le-au folosit şi care zac în acest moment. Nu văd de ce nu pot să treacă la autorităţile locale. 90 şi ceva la sută din gările din România, chiar şi haltele din România, arată cred că, aşa, aproape de gara din Mariupol. E clar că CFR-ul nu are în acest moment forţa necesară să investească şi pe această zonă. În schimb sunt foarte multe cereri din partea autorităţilor locale de a prelua aceste imobile. Se lucrează în acest moment la cadrul legal să se poată da rapid către autorităţile locale. E un proces absolut normal de descentralizare”, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Ce proiecte vor putea să facă primăriile împreună cu Ministerul Transporturilor

(1) Unitățile administrativ-teritoriale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară, legal constituite, în baza documentațiilor tehnico-economice elaborate, pot propune Ministerului Transporturilor și Infrastructurii constituirea de parteneriate pentru implementarea de proiecte pe infrastructura feroviară publică, privind:
a) serviciu public de transport feroviar de călători de interes local.
b) infrastructura feroviară publică;
c) regenerarea urbană;
d) producerea, gestionarea inteligentă, distribuția și utilizarea de energie din surse regenerabile;
e) sistemele inteligente de transport

  „Am semnat în ultimele luni, de când sunt ministrul Transporturilor, vreo 40-50 de protocoale cu autoritățile locale, de descentralizare. Nu e destul. Aceste lucruri nu pot să rămână doar la nivel de CNAIR (Compania Națională de Administrare a Inftrastructurii Rutiere). Acest lucru trebuie să se descentralizeze și la nivel de CFR”, a spus ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

 Primăria Făgăraș n-a cerut gara

La Primăria Făgăraș n-a fost abordat subiectul. Pe ordinea de zi a CL Făgăraș n-a fost cuprins un proiect de hotărâre legat de gara din municipiu. Pe lista de investiții a primăriei sunt cu totul alte obiective, mai puțin cele cerute de făgărășeni. Amintim aici și ocolitoarea. Argumentând că Gara Făgăraș aparține CFR-ului, conducerea urbei n-a fost sesibilizată de problemele sesizate de localnici.  Este vorba despre imposibilitatea urcării în tren, de lipsa sursei de apă și lipsa iluminatului. Să urici în tren din Gara Făgăraș este un adevărat sport periculos.  Localnicii cunosc situaţia şi sunt prevăzători. Dacă vor să călătorească cu trenul îşi iau cu ei un taburet pentru a putea urca în tren. Şi asta pentru că între peron şi treapta vagonului  este o diferenţă mare de nivel. Pentru persoanele străine locului, urcarea sau coborârea din tren este o adevărată aventură. ,,În momentul în care sora mea trebuia să urce în tren, n-a reuşit. Diferenţa de nivel, de la peron la scara vagonului, este foarte mare. Ai nevoie de un scaun pentru a putea ajunge la înălţimea treptei trenului. Nimeni nu face nimic deşi situaţia este de multă vreme.   Dar preţul biletelor de tren este foarte mare. Ce oferă CFR-ul pentru aceşti bani?” a spus economista  Adriana Opriş. Pentru a fi mai ușor de transportat, alți localnici merg în gară cu scărița.  Cei din conducerea staţiei spun că situaţia se poate remedia prin investiţii, iar bani nu există. Dacă Primăria n-a făcut demersuri pentru a prelua gara, Primăria Brașov încearcă de peste 20 de ani să preia gara, dar nu s-a găsit cadrul legal. Oricum la Făgăraș funcționează și o asociație intercomunitară, dar care este folosită mai mult ca instrument pentru  sifonarea  banul public, fapt dovedit și de Curtea de Conturi. Cert este însă faptul că Ministrul Transporturilor a dat undă verde la trecerea gărilor și a terenurilor adiacente la primării.

,,Ligheane cu carne lângã pisoare”
O imagine a nepăsării și sfidării călătorilor ajunși în Gara Făgăraș au descris-o inspectorii OPC când au controlat acest obiectiv, în ianuarie 2016. Au avut  un șoc atunci când au ajuns la Gara CFR Fãgãras. ,,Gara avea geamurile sparte, nu era cãldurã. Sãlile de așteptare erau încuiate, murdare, neîncãlzite. Cãlãtorii nu au acces în aceste sãli de așteptare. La biroul de informatii nu erau afișate informațiile necesare cãlãtorilor. O problemã era la peron care este mult mai jos fatã de nivelul scãrii trenului și face aproape imposibilã urcarea si coborârea din tren” a spus atunci șeful OPC. Iar când au ajuns la wc-ul din garã, cel destinat călătorilor, inspectorii au avut un șoc. ,,Nu-mi venea sã cred ce vãd. Am gãsit carne în toaletã ce urma sã fie preparatã de cãtre femeia care administra grupul sanitar. Luatã la întrebãri, femeia a spus cã a tãiat douã gãini sã facã de mâncare pentru angajații Gãrii. Am dispus distrugerea alimentelor și am solicitat șefului locației sã prezinte actele. Incredibil ce se întâmplã acolo. Merge omul la WC și dã peste ligheane cu carne lângã pisoare. Nu am cuvinte sã descriu ce am vãzut“, a mai declarat atunci șeful CRPC Brasov, Sorin Susanu.  Gara CFR a fost amendată cu 5000 lei şi s-a impus remedierea de urgenţă a deficienţelor. Pentru a nu mai fi prinși pe picior greșit, de atunci toaleta stă cu lacătul pe ușă. (Lucia BAKI) 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here