O clădire de peste 130 de ani, construită odată cu herghelia de lipițani, a fost redată circuitului turistic și totodată comunității locale. Este școala veche din sat, un imobil amplasat la intrarea în Sâmbăta de Jos, la DN1. Clădirea cu parter și beci, are  o curte generoasă tocmai bună pentru a găzdui evenimentele comunității locale. Din 2005, când școala s-a mutat într-o clădire nouă, a fost lăsată nefolosită, iar timpul și-a pus amprenta asupra zidurilor, interioarelor și curții. Patru localnici au înființat ,,Clubul Sâmbetenilor“, o asociație care are scopul de a reda satului strălucirea de altădată, transformând obiectivele vechi în puncte turistice, de a reînvia tradițiile și obiceiurile locului. Primul eveniment organizat de ,,Clubul Sâmbetenilor“ s-a desfășurat duminică, 24 iulie 2022, la Școala veche din Sâmbăta de Jos. Într-o lună, vechea clădire construită la 1886, și-a recăpătat strălucirea și o nouă utilitate, muzeu și parc tematic pentru sătenii din Sâmbăta de Jos. O încăpere a școlii a fost transforrmată în muzeu sătesc în care s-au expus țesături, război de țesut, unelte, costume populare, în altă încăpere s-a refăcut o sală de clasă precum era odinioară, iar pe holul școlii s-a realizat o frumoasă expoziție cu instantanee de la evenimentele satului. Curtea a fost amenajată pentru a oferi sătenilor  ambientul unei sărbători sătești cu muzică și preparate culinare. N-au fost uitate nici produsele locale (miere, gemuri, sucuri) ale gospodinelor satului care au putut fi cumpărate de cei prezenți de la tarabele amplasate pe o latură a incintei. Evenimentul s-a întins până seara târziu.

 Clubul Sâmbetenilor

,,Asociația Clubul Sâmbetenilor are ca fondatori 4 membri: Pușcașu Gheorghe care este președinte, Ioan Vâja– vicepreședinte, Victorița Popa– secretar și Florea Dorina– membru. Scopul nostru este să atragem lângă noi cât mai mulți localnici pentru a ne implica în activitatea satului.  Este primul eveniment organizat de noi și vrem să devină o tradiție această întâlnire tematică de la școala veche din Sâmbăta de Jos“ a explicat Ioan Vâja, vicepreședintele asociației.

Un parc tematic al satului

,,Școala veche din sat, mugur  de educație în zonă. Trebuie să reînviem o tradiție, să readucem educația unde îi este locul. Primii sâmbeteni care au învățat carte au făcut-o în această clădire, care datează de la 1886. Tot ce se vede acum în clădire datează de atunci, inclusiv dușumeaua. Când Brukenthal a venit la Sâmbăta de Jos  și a înființat herghelia, iar Mariei  Tereza i-a făcut un castel, pentru muncitori a făcut case, o biserică și o școală. Așa se face că acest sat are acum 3 cimitire, unul la biserică, unul în deal, cel vechi, și unul în incinta herghelei unde, probabil, au fost înmormântați oamenii de la herghelie. L-am descoperit din întâmplare. Noi, cei de la Clubul Sâmbetenilor, ne-am organizat abia în iunie și într-o lună  am readus la viață școala veche. Aici, vom avea un muzeu prin care vom promova tradițiile locului, vom amenaja o sală de clasă așa cum era în vremurile trecute, unde se învăța carte, dar va fi și locul în care sătenii se pot întâlni pentru acțiunile comunității. Vrem să transformăm toată această incintă într-un parc tematic destinat oamenilor din sat, iarna să vină la țesut, la povești și la gogoși, iar vara, la distracție“ a spus Gheorghe Pușcașu, președintele asociației.

Era școală în limba maghiară până în 1918

,,Este construită la 1886,  în vremea împărăteseei Maria Tereza. În apropiere s-a înființat herghelia și erau acolo locuințele muncitorilor. Peste drum, aici în această clădire, a fost construită școala pentru copiii angajaților de la herghelie, o școală în limba maghiară. A funcționat până în 1918 când s-a transformat în școală în limba română pentu copiii din sat. Când am venit eu în această școală, 1971, ca director, am găsit documente despre vechea școală, matricole, toate în limba maghiară. Erau pe atunci 35-40 de copii la școală. Pe vremea mea era școală primară, clasele I-IV, cu peste 40 de copii. Erau 2 săli de clasă și locuința învățătorului. A funcționat școala în această clădire până când am vorbit la IȘJ Brașov și s-a construit școala nouă, 2005. Clădirea veche a rămas nefolosită.  Am vrut însă să-i dăm viață acestei clădiri, iar cu sprijinul acestui om deosebit,  Gheorghe Pușcașu, am reușit“ a explicat fostul învățător Gheorghe Dopcea, director al școlii după 1971. (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here