FOTO: stiri.tvr.ro

A doua zi după marele praznic al Naşterii Maicii Domnului, Biserica Ortodoxă şi Greco-catolică îi prăznuieste pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, părintii Fecioarei Maria şi bunicii lui Hristos. Sfânta Ana este socotită ocrotitoarea copiilor şi a maternităţii.

Cultul Sfintei Ana există în Răsărit în secolul VI şi s-a răspândit în Occident în secolul X, iar cel al Sf. Ioachim este de dată mai recentă, darează din secolul XVI.

Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, este socotită ocrotitoarea copiilor şi a maternității, căci ea a zămislit la bătrâneţe, după multe rugăciuni, lacrimi şi post.

Monarhii de la Schitul Sfânta Ana din Muntele Athos, povestesc istorisiri nenumărate despre familii care şi-au pierdut orice nădejde de a mai avea copii, dar cu ajutorul Sfintei Ana au devenit părinţi, atunci când cu evlavie şi credinţă i-au cerut prin rugăciune ajutorul.

Ioachim si Ana – bunicii lui Hristos

Ioachim, tatăl Fecioarei Maria, era din neamul împaratesc al lui David, din seminţia lui Iuda. Ana, soţia lui Ioachim a fost fiica lui Matan şi soră cu Sovi, cea care a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Prooroc Ioan Botezatorul.

Amândoi erau credincioşi, participau la viaţa liturgica a poporului lui Israel şi ceea ce aveau împărţeau în trei: o parte o dădeau templului şi slujitorilor lui, o alta o împarţeau străinilor şi saracilor, iar pe a treia o ţineau pentru ei şi pentru nevoile familiei.

Evanghelia apocrifă a vieţii Maicii Domnului mărturiseste ca Ioachim, dispreţuit pentru că nu avea copii, nu se revolta împotriva lui Dumnezeu, ci dimpotriva spunea: „Mă voi retrage în pustiu şi voi sta şi nu voi mânca nimic, ci numai mă voi ruga şi voi plange, pâna când Dumnezeu va da roada pântecelui soţiei mele”.

Şi Ana plângea pentru lipsa copiilor şi se roaga Domnului, iar după multă vreme de post şi rugăciune, prin rânduiala lui Dumnezeu, ei au avut un copil la bătrâneţe, pe Fecioara Maria.

Sfântul Ioachim a murit la vârsta de 80 de ani, la câţiva ani după aducerea şi intrarea fiicei lui în Templul de la Ierusalim. Sfânta Ana a murit în vârstă de 70 de ani, la doi ani după sfântul Ioachim, ani pe care i-a petrecut în Templu cu fiica ei.

Sfinţii Ioachim şi Ana sunt adesea invocaţi în rugăciuni de cuplurile care nu reuşesc să aibă copii.

Moaştele Sfintei Ana sunt păstrate în Schitul Sfânta Ana, în Sfântul Munte Athos.

Semnificatia numelor Ioachim si Ana

Numele Ioachim este de origine evreiasca (Jehojakim), cu semnificatia „Iahve [Dumnezeu] a îndreptat“, sau „Iahve a ridicat“. În zilele noastre, Ioachim este mai rar întalnit ca nume de botez, fiind mai des întrebuinţat de monahi.

Numele Ana este tot evreiasca (Hannah), se înrudeşte cu masculinul Anania (Hananyah)  şi are semnificaţia „Iahve a avut milă“, sau „Iahve s-a îndurat“. De la el s-au format şi numele derivate – Aneta şi Anca (Ancuţa), numele compuse – Mariana, Ana-Maria sau diminutivele: Anişoara, Anica, Anita, Anuţa, Ani.

Sfânta Ana – tradiții și superstiții

  • Este un prilej pentru a spune ”La mulți ani!”, de onomastică, persoanelor care au acest nume, prin mesaje, urări, și felicitări de Sfânta Ana.
  • În unele zone din Ardeal, localnicii obișnuiau să stropească frunțile copiilor cu apă sfințită, în semnul sfintei cruci.
  • În Moldova, se spune că femeile însărcinate care intră în biserică în această zi vor avea o sarcină ușoară.
  • Potrivit tradiției, în această zi este bine să dai de pomană pentru cei care au trecut la cele veșnice.
  • În această zi este bine să mănânci pe săturate și să le oferi și celorlalți oameni din puținul pe care îl ai.
  • Este ziua în care poți face un bine, fără să aștepți ceva la schimb.
  • Este ziua în care e bine să cumperi un cadou, unui copil din familie.
  • Se spune că în ziua Sfintei Ana nu este bine să te cerți cu cei din jur, deoarece toate supărările pe care i le poți provoca unei persoane mai târziu se întorc împotriva ta.
  • Nu ar trebui să faci munci grele în această zi. Dacă o vei face, se spune că vei avea parte numai de necazuri grele în viață.
  • Nu ar fi bine nici să dai bani cu împrumut. În ziua de Sf. Ana nu este bine să împrumuți lucruri sau haine din casă.
  • Nu ai voie să te culci devreme. Se spune că oamenii leneși nu vor avea noroc în fața lui Dumnezeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here