Adrian Veştea, liderul liberalilor braşoveni şi al Consiliului Judeţean, este noul preşedinte al Ligii Aleşilor Locali ai PNL la nivel naţional. Decizia a fost luată în data de 3 octombrie, în cadrul sedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului. Veştea a fost desemnat preşedinte interimar al Ligii şi a preluat mandatul de la Gheorghe Flutur, preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. Liga Aleşilor Locali (LAL) este o structură ce cuprinde membrii PNL aleşi în administraţia publică locală şi are drept scop promovarea ideilor liberale, a valorilor naţionale, a programului, activităţilor şi preocupărilor PNL în domeniul administraţiei publice locale, precum şi elaborarea de propuneri, strategii şi programe de sprijinire a comunităţilor locale.

Structură teritorială LAL și în județ

Pe 14 octombrie peste 300 de aleşi locali liberali din judeţul Braşov se vor întâlni la Feldioara unde vor constitui o structură teritorială a LAL. Conform statutului, Ligii, structurile teritoriale sunt compuse din membri care sunt consilieri locali sau judeţeni, primari sau viceprimari, preşedinţi sau vicepreşedinţi de Consilii Judeţene.După ce  toate organizaţiile judeţene îşi vor finaliza procedurile, vor fi organizate alegeri pentru conducerea LAL la nivel naţional, când Adrian Veştea urmează să fie validat prin vot ca preşedinte al Ligii. Desemnarea lui Adrian Veştea în acesastă funcţie nu este surprinzătoare, având în vedere că preşedintele PNL Braşov a anunţat încă de la începutul anului ca va candida pentru această funcţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here