Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a investigat, începând cu anul 2017 și până în prezent, moartea a 2207 de copii, decese care au survenit prin înfometare, condiții improprii de viață și lipsirea de asistență medicală în 4 din cele 26 de Cămine spital care au funcționat pe teritoriul RSR, până în 1990. IICCMER estimează că în perioada 1967 – 1990 au murit peste 15.000 de minori, internați în cele 26 de Cămine spital. Dintre toate Căminele spital și Spitalele de neuropsihiatrie investigate de IICCMER, la Căminul spital de la Cighid a fost înregistrată cea mai mare mortalitate. De la înființare spitalului (1 octombrie 1987) și până la 30 aprilie 1990 au murit 160 de copii, dintr-un număr de 183 internați în spital. Institutul a depus sesizări penale și în 2017 și în 2018, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflați în căminele spital Cighid (între anii 1987-1990), Păstrăveni (între anii 1966 – 1990), Sighetu Marmaţiei (între anii 1973-1991) și Spitalul pentru copii Neuropsihici cronici, de la Siret (între anii 1980 – 1989).
- ,,Investigațiile s-au bazat pe o solidă documentare arhivistică, identificarea martorilor, victimelor și posibililor responsabili. Deşi în mod oficial Căminele spital găzduiau minori declaraţi „irecuperabili”, există numeroase cazuri documentate în care copii perfect sănătoşi fizic şi psihic sau cu anumite infirmităţi fizice recuperabile, copii orfani sau proveniţi din familii dezorganizate, erau repartizaţi de către instituţii ale statului spre astfel de centre, în care o bună parte dintre cei internaţi şi-au găsit sfârşitul, iar cei care au supravieţuit au rămas cu traume fizice şi psihice severe“ susține într-un comunicat IICCMER.
Institutul continuă seria de investigații speciale a Căminelor spital în care au avut loc decese și tratamente inumane.
15.000 de victime
,,Era nevoie de o astfel de inițiativă pan-europeană care să susțină și mai mult necesitatea investigării acestei categorii de victime care a suferit de pe urma regimului comunist. Ororile și traumele cumplite care s-au petrecut în aceste Cămine spital și care au condus la decesul atâtor mii de suflete nu pot fi uitate sau minimizate. Vorbim de copii neajutorați care cu bună știință au fost supuși acestor atrocități. Ținând cont de investigațiile derulate până în prezent de IICCMER, din care rezultă un număr de peste 15 000 de victime, dar și de faptul că deocamdată nu este cunoscut numărul real de supraviețuitori ai acestor Cămine spital, rog organele de justiție să analizeze cu celeritate sesizările penale depuse de Institut, în anul 2017 și 2018. Dincolo de aceasta, intenția noastră este aceea de a susține demersurile de recunoaștere a celor decedați și a supraviețuitorilor acestor odioase Cămine spital ca fiind victime ale regimului comunist.’’ a declarat prof.univ.dr Daniel Șandru, președinte executiv IICCMER.
Lagărul copiilor de la Costești
Imaginea copiilor din orfelinatele României anului 1990 a şocat întreaga lume. Adevărate lagăre ale mizeriei şi indolenţei unde au fost închişi şi forţaţi să trăiască orfanii ţării, acei copii pe care părinţii nu i-au mai vrut. Cei care aveau obligaţia să le acorde o şansă la viaţă nu i-au deosebit de animale şi le-au aplicat tratamente inumane, greu de descris. Într-un astfel de orfelinat a ajuns în primele zile din ianuarie 1990 un cetăţean german. A poposit în curtea orfelinatului de la Costeşti, Alba, cu un tir plin cu ajutoare, impresionat fiind de imaginile prezentate de televiziunile europene despre România scăpată de dictatură. Rudiger Frodermann a fost întâmpinat aici de o atmosferă greu de imaginat. Pleca din Germania de la un centru de protecţie pentru copiii cu dizabilităţi unde îşi oferea serviciile de asistent social spre un centru cu aceeaşi titulatură din România. Deosebirea era ca de la cer la pământ. ,,Era o clădire sub orice critică, nu era apă, curent electric, iar mizeria acoperea tot. Copiii erau murdari, trăiau în propriile fecale, flămânzi, mulţi, într-o cameră îngheţată. Era cumplit. Trebuia să facem ceva“, îşi aminteşte cetăţeanul german. De atunci a rămas în România să-şi dedice timpul şi priceperea copiilor din centrele speciale şi să construiască pentru ei centre noi, cu servicii ca în Germania. La 30 de ani distanţă, Rudiger Frodermann se declară mulţumit de ceea ce a realizat în România, iar toţi colaboratorii îi apreciază dăruirea şi l-au asemănat cu ,,un părinte de suflet“. N-a rămas la Costești deși a amenajat aici un centru nou, ci a venit în zona Făgărașului unde a înființat Diakonia, o societatea de binefacere, unde oferă o familie persoanelor cu nevoi speciale. Zeci de copii și adulți cu dizabilități și-au găsit o familie în centrele Diakonia de la Făgăraș, Șercaia și Șoarș, unii s-au recuperat şi s-au integrat în societate, iar alţii continuă să fie ajutați prin serviciile Diakonia.
Lagărul de exterminare de la Cighid
Imaginile filmate de jurnaliştii nemţi stau mărturie la ceea ce a ajuns să se numească Lagărul de exterminare al copiilor cu handicap, căminul spital de la Cighid. Într-un frig tăios, copiii, unii dintre ei doar în chiloţi, îşi aşteptau moartea, slabi, înfometaţi, înghesuiţi în camere fără ferestre sau în cuşti hrăniți rar cu un terci rânced. Astfel descria presa bihoreană lagărul de copii de la Cighid. Azi, centrul de la Cighid nu mai funcţionează, dar supravieţuitorii, foştii angajaţi sau imaginile din aceea perioadă ne aduc aminte de lucrurile îngrozitoare care s-au petrecut acolo, de regimul groazei şi de sufletele a peste 100 de copiii condamnaţi la moarte. Regimul i-a privit ca pe un rebut, ca pe o povară, și a vrut să scape de ei prin exterminare. Cei mai mulţi aveau între trei şi cinci ani. Un decor greu de descris în cuvinte. La treizeci de ani de la masacrul tacit, azi, pentru prima dată, e oficial. Lagărul de la Cighid a ucis 138 de suflete. Renata a fost abandonată la câteva zile de la naştere și a ajuns la căminul spital Cighid. Diagnostic: irecuperabil. A supraviețuit. ,,Mâncarea era pe raţie. Mizeria la ea acasă. Condiţii de neimaginat. Ştiu că ne dădea dintr-un castron, ne dădea la mai mulţi, cu aceeaşi lingură. Eram şi câte doi în pătuţ, că nu erau locuri. Erau legaţi. Îi spăla cu furtunul. Nici animalele nu poţi să le tratezi în halul ăsta…” Dovada încă vie a celor ce-au murit fără vină stă într-un cimitir. Cel al îngerilor fără nume. Un spaţiu mărginaş, cu cruci albe şi mici.
Orfelinatul groazei de la Siret
În 2018, Parchetul General a fost sesizat penal de IICCMER cu privire la cruzimile la care au fost supuşi copiii din „Orfelinatul Groazei” de la Siret, scria ziarul Obiectiv de Suceava. Denunțul era cu privire la săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului communist 1 ianuarie 1980-22 decembrie 1989, copiilor aflaţi în Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret. Au murit 340 de copii în acel spital. Cele mai multe decese au fost consemnate în 1981, când au murit 81 de copii. Spre comparaţie, în 1991, imediat după ce s-au schimbat legile şi au început să se implice organizaţiile filantropice, s-au consemnat doar două decese la Siret. In perioada în care a funcţionat, între 1956 şi 2001, au fost internaţi la Spitalul din Siret 8.586 de copii, dintre aceştia pierzându-şi viaţa nu mai puţin de 1.500.
