O sportivă medaliată  la gimnastică aerobică a fost victima unui tânăr îndrăgostit de ea. Mirela Frâncu din Comăna de Sus a fost la un pas de moarte după ce Stoica Florin Gheorghe din Ticușu Vechi a tras cu arma în locuința tinerei. S-a întâmplat în urmă cu o lună, mai précis în zorii zilei de 24 septembrie 2022. Deși a fost un caz grav și revoltător, acesta n-a fost făcut public de către  oamenii legii prin intermediul vreunui comunicat de presă. Agresorul a fost arestat atunci pentru 30 de zile.

Filmul tragediei

Familia tinerei sportive a relatat pentru Monitorul de Făggăraș cum s-au petrecut faptele când a văzut că agresorul este liber.

  • ,,Am trecut prin momente cumplite, nici acum nu ne-am revenit. Ne-am trezit sub gloanțe. Era în jur de ora 5.00  în dimineața de 24 septembrie. Dormeam la acea oră, în cameră cu Mirela. A tras cu carabina în geamuri. Gloanțele au ricoșat în tavan, din care s-au prăvălit bucăți de tencuială peste Mirela în pat. Noroc că eram în pat întrucât dacă  eram în picioare ne secera, ne omora. Avem geamurile cu 3 sticle și au oprit gloanțele că altfel ajungeau și la vecini prin oalele cu mâncare. Bucăți din gloanțe au căzut prin pat și prin cameră, lângă fetiță“ a relatat Maria Frâncu, mama sportivei.

Obsedat de sportiva din satul vecin

Agresorul, Stoica Florin Gheorghe, așa cum povestește mama sportivei, ținea foarte mult să continue prietenia cu Mirela, dar s-a lovit de refuzul categoric al sportivei.

  • ,,Au vorbit puțin timp, dar   fetița mea i-a spus că nu pot fi prieteni din cauza comportamentului lui neadecvat. Dar n-a renunțat. L-a blocat peste tot. În acea noapte, după ce a venit din club, a luat carabina pe care o are și a venit la casa noastră și a tras în geamuri. Am sunat la 112 și am cerut ajutor. Polițiștii au cercetat cazul și l-au arestat. Au adunat gloanțele de prin casă. Și acum am găsit bucăți din acele gloanțe într-un dulap. A zis că a vrut să o intimideze pe Mirela“ a mai relatat Maria Frâncu.

Victima este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Sportiv ,,Cetate  Deva“, dar a făcut parte și din lotul național de gimnastică aerobică al României.  Agresorul este fiul vitreg al primarului din Ticușu Vechi și este student.

Arestat pentru 30 de zile

Cazul a făcut obiectul Dosarului nr. 2542/293/2022 înregistat la 27 septembrie 2022 la Tribunalul Brașov în care pentru Stoica Florin Gheorghe procurorii au cerut  arestarea preventivă peentru 30 de zile  (art.223 NCPP). Stoica a depus contestație.

,,Tip solutie: Respins
Solutia pe scurt: În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b rap. la art. 204 Cod procedură penală, respinge contestaţia formulată de către inculpatul STOICA FLORIN GHEORGHE, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fapta prev. de art. 342 alin.1 C.pen.,uzul de armă fără drept, fapta prev. si ped. de art. 343 alin.1 Cod pen) împotriva încheierii de şedinţă nr. 12 din data de 25.09.2022, pronunţată în dosarul nr. 2542/293/2022 al Judecătoriei Rupea, pe care o menţine. Obligă inculpatul contestator să plătească statului suma de 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 29.09.2022. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  116/2022  29.09.2022

Arest la domiciliu pentru 30 de zile

Stoica Florin Gheorghe a rămas în arest timp de 30 de zile, după care anchetatorii au cerut prelungirea arestării preventive. În Dosarul nr. 2823/293/2022 înregistrat la 21 octombrie 2022  la Tribunalul Brașov, tânărul a   contestat propunerea procurorilor.

,,Tip solutie: Admis
Solutia pe scurt: În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a C.proc.pen, admite contestaţia formulată de către inculpatul STOICA FLORIN GHEORGHE, împotriva încheierii nr.19 din 19.10.2022 pronunţată de Judecătoria Rupea în dosarul penal nr. 2823/293/2022, pe care o desfiinţează în totalitate şi, rejudecând, În baza art. 237 alin. 1 Cod procedură penală, respinge propunerea de prelungire a arestării preventive luată faţă de inculpatul STOICA FLORIN GHEORGHE, fără antecedente penale. În baza art. 237 alin.2 şi art. 218 C.proc.pen., dispune înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 24.10.2022 şi până la data de 22.11.2022 inclusiv. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului STOICA FLORIN GHEORGHE, dacă acesta nu sunt arestat în altă cauză şi plasarea acestuia în arest la domiciliu. În baza art. 221 alin. 1 C.proc.pen., impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte fără permisiunea judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov. În baza art. 221 alin. 2 C.proc.pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: – să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; – să nu comunice cu persoana vătămată şi să nu ia legătura cu aceasta nici direct, nici indirect şi pe nici o cale. În baza art. 221 alin. 7 Cod procedură penală, desemnează pentru supravegherea inculpatului Stoica Florin Gheorghe, IPJ Braşov. În baza art. 221 alin. 3 C.proc.pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul va purta permanent un sistem electronic de supraveghere, în cazul în care un astfel de sistem este disponibil la nivelul organului de poliţie desemnat cu supravegherea. În baza art. 221 alin. 4 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 221 alin.8 C.proc.pen. prezenta minută se comunică inculpatului, organelor de supraveghere IPJ Braşov, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi Poliţiei de Frontieră Române. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi 24.10.2022.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  127/2022  24.10.2022“.

În prezent Stoica Florin Gheorghe se află în arest la domiciliu până la data de 22 noiembrie 2022. (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here