Acum aproape 100 de ani, un copil plecat de pe băncile şcolii din comuna Poiana Mărului a ajuns un mare cărturar şi publicist şi un personaj important în Marea Unire de la 1918. Este povestea lui Ion Clopoţel, cărturarul şi publicistul născut în 10 noiembrie 1892 în Poiana Mărului, care ocupă un loc important în galeria personalităţilor culturale care au înlesnit reîntregirea ţării. La numai 26 de ani, după ce absolvise cu succes Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov şi studiile universitare, la Cluj, Budapesta şi Viena (1916-1918), unde a obţinut licenţa în litere şi filosofie, în decembrie 1918 i se încredinţează direcţia serviciului de presă al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. Despre Unirea Ardealului cu România este şi cartea document scrisă de Ion Clopoţel în 1926 şi reeditată acum 4 ani, la Editura Marist, sub îngrijirea scriitorului Emil Stoian.

Un omagiu

Este doar un mic omagiu pentru Ion Clopoţel. Cei din Poiana Mărului merită să-i facă o statuie în centrul comunei poate celui mai important om pe care l-a dat această comunitate. Am reuşit, cu ajutorul familiei Mânecuţă şi cu sprijinul Primăriei Poiana Mărului, să publicăm cea mai importantă carte din punct de vedere istoric pe care a scris-o marele cărturar Ion Clopoţel. Este remarcabil că Ion Clopeţel a reuşit încă din timpul liceului să se apropie de marele Nicolae Iorga, după care a fost remarcat şi de Vasile Goldiş care l-a şi angajat redactor la ziarul Românul din Arad. La Marea Unire, Ion Clopoţel a avut şansa să fie şeful biroului de presă“, a declarat Emil Stoian, la lansarea, chiar la Poiana Mărului, a noii ediţii a volumului ,,Revoluţia din 1918 şi Unirea Ardealului cu România“, scrisă de Ion Clopoţel.

Redactor-şef la „Gazeta de Transilvania“

Intelectual de vocaţie şi gazetar de mare forţă, Clopoţel a activat timp de aproape 40 de ani în calitate de redactor, redactor-şef, director sau colaborator în redacţiile unor ziare importante. Puternic atras de viaţa politică în vremea studenţiei vieneze, făcuse parte din cercul tinerilor intelectuali unionişti şi, alături de alţii, fusese arestat de unguri şi închis la Seghedin (februarie – octombrie 1918). Încă din clasa a VII-a de liceu a debutat în „Românul” (Arad), aici, din vara lui 1912, fiind angajat redactor de Vasile Goldiş, pentru ca în 1918-1919 să devină prim-redactor.
La Braşov a condus, ca redactor-şef, „Gazeta de Transilvania” (1919-1921) şi a fost redactor pentru Ardeal la „Adevărul” şi „Dimineaţa” (1921-1927), „Libertatea” şi „Lumea nouă”, director al ziarelor „Patria” (1927-1931) şi „Tribuna democrată” (1932); din septembrie 1938 este redactor la „România de Vest”. Între 1928 şi 1931 a fost deputat de Ţara Făgăraşului. A fost printre cei care înfiinţează în 1924 revista „Societatea de mîine”, pe care a condus-o ca editor şi redactor-şef pînă în 1945, cu o întrerupere în anii 1939 şi 1940, în contextul presiunilor legionare. Preşedinte al Sindicatului Presei din Ardeal şi Banat (1920-1936), a iniţiat editarea „Almanahului presei române”. A fost rector al Universităţii Libere din Braşov (1944-1946), director general în Ministerul Muncii (1947-1956), director al Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti (1954-1959). (monitorulexpres.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here