Salariații din țara noastră, fie că vorbim despre cei de la stat sau cei din mediul privat și indiferent de domeniul de activitate, ar putea primi o zi liberă plătită în ziua în care-și serbează nașterea, potrivit unui proiect legislativ aflat, de luni, în dezbaterea senatorilor.

Astfel, după cum apare în proiectul de lege de la Senat, Codul muncii ar urma să fie modificat, în sensul introducerii unei noi zile în care salariații să se bucure de timp liber.

“Persoanele salariate au dreptul la o zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naștere”, scrie, concret, în propunerea legislativă.

Astfel, această zi liberă s-ar alătura celor din lista privind zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Mai exact, acestea sunt acum:

  • 1 și 2 ianuarie – Anul Nou;
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
  • prima și a doua zi de Paști;
  • 1 mai – Ziua Muncii;
  • 1 iunie – Ziua Copilului;
  • prima și a doua zi de Rusalii;
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României;
  • 25 și 26 decembrie – Crăciunul.

Acordarea unei zile libere plătite atunci când își serbează nașterea va motiva salariații din țara noastră, sunt de părere inițiatorii măsurii. Astfel, aceștia consideră că, „în cadrul oricărei entități – instituție publică, organizație economică etc. -, resursa umană este singura resursă capabilă să producă și să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziția acestei entități. Fie că vorbim de resursa financiară, tehnologică sau, după caz, materială. Un salariat motivat va contribui activ la creșterea eficienței organizației respective”.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat de Guvern, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here