Oamenii legii au fost prezenți în târgul de animale organizat la Veneția de Jos joi, 2 martie a.c., unde au verificat documentele deținătorilor de animale.  Au fost prezenți polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov, Secției 3 Poliție Rurală Voila, două patrule de jandarmi din cadrul Detașamentului de Jandarmi Făgăraș și reprezentanți D.S.V.S.A. Brașov.  Poliţiştii au urmărit respectarea, de către deținătorii de animale, a obligațiilor legale referitoare la identificarea prin microcipare a exemplarelor, precum și cu privire la respectarea condițiilor de bunăstare ale animalelor.

  • ,,Au fost verificate aproape 60 de persoane (deținători exemplare cabaline), 15 autoutilitare folosite la transportul de animale și 94 de ecvine. Dintre cele 94 de exemplare ecvine verificate, doar 52 dintre acestea au fost identificate prin microcipare. La controlul efectuat, doar pentru 12 cabaline au fost prezentate documente de identificare tip pașaport. La finalizarea verificărilor s-au aplicat 47 sancțiuni contravenționale, urmând a se proceda la verificarea tuturor microcipurilor în baza de date electronică dedicată și a se dispune măsurilor legale“ a comunicat IJP Brașov.

Este o tradiție în zonă ca la 2 martie să se organizeze târg de animale la Veneția de Jos. Au participat localnici din toată zona Făgărașului, unii pentru a-și vinde animalele din bătătură, alții pentru a cumpăra exemplare noi. Au încântat privirile doi cai   aduși de Vlad Stoica, un tânăr din  Veneția de Sus, pentru care cerea între 3500 euro și 5000 euro. (Video)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here