FOTO adevarul.ro

 

În dosarul   de ,,proxenetism” aflat în cercetare la IJP Brașov, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe medii de stocare, sisteme informatice, documente, înscrisuri și sume de bani. În baza materialului probator existent, au fost continuate cercetările față de cinci suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de ”proxenetism” iar față de patru din aceștia polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. Ulterior, cele patru persoane suspecte au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.Inițial erau suspecți trei bărbați și două femei  că ar fi făcut parte dintr-o rețea de proxenetism care desfășura activități ilegale în județele Brașov și Sibiu. Polițiștii brașoveni au descins la aceștia domiciliile acestora în dimineața zilei de 7 martie 2023.

  • Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în perioada mai 2022 – martie 2023, mai multe persoane ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către trei femei, în vederea obținerii unor foloase patrimoniale, activități ce s-ar fi desfășurat pe raza județelor Brașov și Sibiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, subcomisar Florentina Manolache.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here