Familia Gavrilă din Netotu, ai Ogoranului cum li se spunea în sat, a scris istorie cu sângele lor. Ion Gavrilă a fost luptătorul anticomunist care a reuşit să poarte pe urmele lui Securitatea comunistă fără să fie capturat vreme de trei decenii. A condus şi organizat grupul de partizani din Munţii Făgăraşului care a demonstrat românilor că demnitatea şi credinţa pot salva neamul românesc. Dar a mai demonstrat ceva, că nu toţi românii sunt la fel, că sunt oameni şi lichele care, pentru un punm de bani sau o funcţie, îşi vând semenul fără să clipească. Toţi ai Ogoranului, părinţi şi copii deopotrivă, au definit prin faptele şi atitudinea lor în faţa suferinţei şi a morţii familia făgărăşeană. Eugenia, sora mai mică a lui Ion Gavrilă Ogoranu, a avut un destin aspru, o viaţă plină de chin pe care a dus-o privind spre cer, de unde a primit sprijin necondiţionat şi forţa cu care să-şi înfrunte soarta. Pentru a scăpa din ghiarele securităţii s-a căsătorit cu Ioan Petrişor şi a plecat din casa părintească. Dar Ioan Petrişor din Recea era fost deţinut politic, cu o condamnare de 15 ani pentru că i-a sprijinit pe luptătorii din munţi. Suferinţele au continuat pentru Eugenia Petrişor şi după căsătorie. ,,Durerea şi suferinţa ne-a unit şi mai mult. Asta i-a deranjat pe comunişti” spune Eugenia Petrişor. Povestea Eugeniei începe undeva în 1947, când Securitatea comunistă a început arestările, iar pe lista ei figura fratele său, Ion Gavrilă. De atunci până la evenimentele din Decembrie 1989 viaţa ei s-a derulat ca-ntr-un film, doar cu durere şi suferinţă. Şi-a văzut tatăl ucis în bătaie, şi-a îngrijit mama bătută cu bestialitate de securişti, şi-a mângâiat sora pusă la magnetoul electric, şi-a îngrijit soţul venit acasă după 7 ani de temniţă, şi-a revăzut fratele hăituit de securişti după trei decenii. Şi-a plâns amarul în taină fără să se plângă lumii. Dar mai spune ceva, că Securitatea a fost cea care a crescut-o, de la 9 ani trăind între casă şi sediul Securităţii.
A privit înmormântarea printre țiglele casei
,,Tata, Gheorghe Gavrilă, a fost bătut şi chinuit. N-a mai trăit mult mai ales după ,,un tratament” al Securităţii din 1949. S-a necăjit aşa de tare când a văzut ce se întâmplă cu Ion. N-a mai putut suporta şi s-a dus, săracul. Când a fost mort, în 1949, Ion nu s-a putut apropia de casă pentru că era securitate şi miliţie peste tot. Am aflat mult după aceea că totuşi a venit în apropierea cimitirului, la o casă şi s-a uitat la înmormântare prin ţiglă” relatează Eugenia Petrişor.
Bătută cu bestialitate
,,Nu mai reţin anii, dar îmi amintesc că într-un an, în timpul secerii, au venit şi au luat-o pe mama. Au dus-o în afara satului, pe un drum şi au legat-o de un pom. Atunci au bătut-o s-o omoare şi au abandonat-o acolo mai mult moartă decât vie. Biata de ea cum s-o fi dezlegat de copac? Cum o fi mers? Cât o fi stat în nesimţire? A avut noroc cu nişte oameni care vindeau păcură şi au trecut pe acolo. I-a rugat s-o ia în car şi să o ducă până unde or putea. Au adus-o oamenii aceia până la poartă. Era vânătă toată, nu aveai unde pune degetul” a fost una dintre cele mai crâncene bătăi suportate de mama luptătorului.
Securistul Cârnu, bătea cu bestialitate
Satul Netotu, azi Gura Văii, a fost cea mai verificată localitate din Ţara Făgăraşului, iar toţi care purtau numele Gavrilă sau erau rude cu ai Ogoranului erau urmăriţi şi persecutaţi. ,,Într-o iarnă au venit peste noi foarte mulţi, câtă frunză erau. Au ocolit iar toată curtea. Au răscolit tot fânul, casa toată. O luase pe sora mea în faţă, iar securiştii cu arma în urma ei. Atunci au bătut-o rău pe mama. Au lovit-o cu mătura, cu bâta, ce au găsit prin curte, până au lăsat-o lată. Hoţul de Cârnu, focul să-l arză! Era un om mare, masiv şi bătea rău. O bătea pe mama până o lăsa moartă, dar nici nu-i păsa. Îi cerea să spună despre Ion. De frica bătăilor care erau groaznice, mama purta şi vara un cheptar care să mai atenueze loviturile. Eu n-am mai ştiut nimic de fratele meu, dar tot mă bătea“ spune Eugenia Petrișor.
Balaban l-a urmărit și în 2006 pe Ion Gavrilă
,,După ce m-am măritat, am zis că voi scăpa de Securitate. Dar ce să poţi trăi! Mă chemau în toată săptămâna la Securitate. Mi-au spus să mă divorţez ca fiind acasă poate vine Ion şi îl pot prinde. Şi soţul meu a fost condamnat şi a făcut 7 ani de temniţă. Şi socrul, toţi. Am fost urmăriţi şi după Revoluţie. Era unul Faur, securist aici în sat, care ne urmărea non stop. Când fratele s-a îmbolnăvit, în 2006, am dat nas în nas cu securistul Balaban, care ne urmărea pe noi în sat. Locuia chiar sub Ion. I-am spus surorii: Ştii unde e hoţul ăla! Nu-i dă pace până moare. O viaţă chinuită a avut şi el şi noi” a spus Eugenia.
Frații s-au îmbrățișat abia în 1976, după 3 decenii
De când a fugit în Munţii Făgăraşului, fraţii Gavrilă nu s-au mai întâlnit. Până în toamna lui 1976. ,, Câte emoţii! Am plâns, ne-am pupat. Îl ştiam înalt şi subţirel, iar acum era bătrân, mai gras. A stat acasă până a doua zi. Mama nu l-a cunoscut când a venit. Abia când i-a arătat un neg ce-l avea pe piept l-a recunoscut. Ce frică o fi fost şi pe mama, dar pe el. Vedeam maşinile de la Securitate că umblă, hoţii ne pândeau. Doar eu, sora şi mama ştiam şi pământul. A mai venit după o vreme să-şi facă buletinul, la Recea. Scăpase de la Securitate. Când l-am văzut, am crezut că pământul cade pe mine. I-am dat mâncare şi l-am culcat în casă dinainte. Am vorbit atunci amândoi pînă la 12 noaptea. A venit soţul de la servici şi au vorbit amândoi. Dimineaţa l-a dus soţul la gară” relatează sora luptătorului.
,,I-am ascuns în şură doi ani pe partizanii din Munţii Făgăraşului”
Un punct în care luptătorii din Munţii Făgăraşului căutau un sprijin a fost localitatea Recea. Casa lui Ion Petrişor (nr. 298) a fost locul în care partizanii primeau informaţii despre mişcările securităţii, alimente, îmbrăcăminte, medicamente. Primul contact al lui Ioan Petrişor cu grupul din munţi a fost în 1952. „Într-o noapte, Ion Novac din Berivoi, un cuscru al meu, a venit la mine împreună cu câţiva tineri şi m-a rugat să-i ascund undeva şi să nu spun la nimeni. Din grup făceau parte Gheorghe Șovăială din Berivoi, Remus Sofonea din Drăguş, Ion Ilioiu din Sâmbăta şi Victor Metea din Ileni. I-am ascuns în şură. De la aceea întâlnire până în 1954 i-am găzduit pe acesti tineri fără ca familia mea să ştie de acest lucru. La un moment dat mi-au arătat un manifest pe care scria: Fraţi români nu vă lăsaţi, că noi vă ajutăm până la ultima picătură. Am dedus că aceşti tineri erau foarte hotărâţi şi sperau ca aliaţii americani să facă ceva pentru a împiedica sovietizarea ţării noastre“, povestea Ioan Petrişor.
Arestat la Braşov
Din toamna anului 1954, Ioan Petrişor nu a mai aflat nici o veste de la luptătorii din munţi, ştia doar că Securitatea a început să-i aresteze. „În 17 iunie 1957 am plecat la Braşov să obţin o adeverinţă de vechime pentru cartea de muncă. Lucram în acea perioada la Combinatul Chimic Făgăraş. Ajuns la Braşov, m-a abordat un anume Ghet, care mi-a cerut date despre partizani. Mi-am dat seama că era securist. M-a luat în maşină şi m-a dus la Securitate. A urmat ancheta. Îmi spuneau: ştim totul, ai avut legături cu partizanii. Înainte de a pleca la Braşov, i-am spus fratelui meu Eugen Petrisor, care nu ştia de legăturile mele cu partizanii, că dacă nu vin acasă până miercuri seara (eu plecasem luni), sunt arestat. Timp de trei luni am stat la Securitate, fiind anchetat zi şi noapte. Mă băteau cu pumnii şi picioarele, îmi adresau cuvinte triviale şi mă ameninţau: – Spune banditule, spune cum ţi-au promis partizanii că te pun primar şi prefect dacă le faci jocul. Te omorâm aici, nu te mai duci acasă” relata Ioan Petrişor.
Condamnat la 15 ani de închisoare
,,M-au dus de la Braşov la Sibiu şi în drum pentru a mă speria, m-au dus prin Cetatea Făgăraş. La Sibiu a urmat procesul în care alături de mine au mai fost judecate încă 14 persoane. Tribunalul Regiunii III Cluj în deplasare la Sibiu ne-a condamnat pe toţi pentru uneltire împotriva ordinii sociale, cu pedepse cuprinse între 5 şi 15 ani. Gheorghe Niţu din Sâmbăta a primit 5 ani, inginerul Ion Andrei 10 ani, iar toţi cei care i-am suţinut pe luptătorii din munţi câte 15 ani. Am rămas la Sibiu încă 7 luni după proces” a mărturisit Ioan Petrişor.
Sibiu, Gherla şi Aiud, temniţele în care a fost chinuit Ioan Petrişor
,,M-au transferat apoi la Gherla unde am stat timp de 3 luni, izolat într-o cameră cu ciment pe jos, care era udat în fiecare dimineaţă. Nu aveam voie să mă întind pe pat. M-au mutat apoi într-o cameră mare cu alţi 90 de deţinuţi. Eram hrăniţi foarte prost, mâncarea constând din arpacaş, ciorbă de varză şi turtoi. Cei care am avut legături cu legionarii am fost transferati la Aiud. Aici ne-au scos la muncă în fabrica metalurgică. Eu am lucrat ca lăcatuş timp de 5 ani. Pentru a face faţă normelor de muncă impuse eram hrăniţi un pic mai bine şi am beneficiat de condiţii mai bune decât în alte penitenciare. În ultimul an de detenţie am avut acces chiar şi la bibliotecă şi la ziare. Pentru munca depusă trebuia să fim plătiţi, dar ne puneau doar să semnăm statele de plată, fără să primim nici un ban. În luna aprilie 1964, în baza unui decret de graţiere, am fost eliberat. La plecarea din închisoare, colonelul Crăciun, care era comandant, ne-a ţinut un discurs, aşa cum obişnuiau comuniştii” a mărturisit Ioan Petrişor.
S-a căsătorit cu Eugenia Gavrilă, sora lui IG Ogoranu
,,Am venit cu trenul din Aiud şi am coborât la Beclean. De acolo, am mers pe jos până în Săvăstreni, la sora mea. De aici, fratele meu, Eugen, m-a dus cu motoreta până acasă, la familie. Întâlnirea cu cei dragi a fost foarte dureroasă, mai ales că mama mea era grav bolnavă“, relata Ioan Petrisor. În 1960, soţia lui Ioan a fost obligată de părinţii ei să divorţeze de Ioan Petrisor pentru a nu suferi din cauza securităţii. Familia Petrişor avea doi copii minori. La doi ani după eliberare, Ioan Petrişor s-a recăsătorit cu Eugenia Gavrilă, sora lui Ioan Gavrilă. Cu aceasta a avut un băiat. Fosta sa soţie s-a recăsătorit în Gura Văii. „Am încercat să-mi găsesc un loc de muncă în Combinat, dar şeful de cadre de atunci, Ioan Muntean a refuzat să mă reangajeze. Cu greu, m-am încadrat la UPRUC, de unde m-am şi pensionat în martie 1982. Părinţii mei au decedat, mama în 1971, iar tata în 1981, din cauza necazurilor suferite“, a mărturisit Ioan Petrişor.
Sprijinitorii luptătorilor din Munţii Făgăraşului din Recea şi Gura Văii
Recea
1. Vasile Mitrea, general, cu domiciliul obligatoriu în Recea. Alături de generalii Coroamă şi Dragalina, face parte din grupul de comandă al rezistenţei pe ţară. Avea legătură permanentă cu Nicolae Petraşcu. Arestat în 1948, este ucis la închisoarea Jilava.
2. Dumitru Moldovan, preot greco-catolic, confesor al grupului în primii ani de rezistenţă. Condamnat la 5 ani închisoare.
3. Andrei Poparad, zidar, fiul vestitului meşter Itu, care prin stilul său a schimbat faţa satelor făgărăşene. Împreună cu tatăl său au fost gazde grupului de rezistenţă din munţi. Condamnat.
4. Ioan Zăgan, cojocar, gazdă şi sprijinitor, condamnat.
5. Ioan Poparad, gazdă şi sprijinitor al grupului.
6. Nicolae Poparad, croitor, gazdă şi sprijinitor, condamnat.
7. Ioan Petrişor , mecanic şi vânător, rudenie cu Nelu Novac. Împreună cu tatăl său au fost gazde şi sprijinitori ai grupului. Condamnat la 15 ani închisoare.
8. David Șofletea , gazdă şi sprijinitor, condamnat.
9. Dumitru Lungoci, gazdă şi sprijinitor, condamnat.
10. Nicolae Rohat, croitor, gazdă şi sprijinitor al grupului.
11. Gheorghe Ganea (Chetoiu), cioban, om cu o viaţă aventuroasă, a fost ani de zile cu Circul CLUTZKY, de mare folos la munte, atât cu material cât şi cu informaţii, chiar când conta ca informator al securităţii. Nu a fost condamnat.
12. Maria Jurcovan, sprijinitoare a grupului, nu a fost cunoscută de securitate.
Gura Văii
1. Ioan Gavrilă Ogoranu, student la Cluj, condamnat în câteva rânduri în contumacie pentru activitate anticomunistă în grupurile studenţeşti legionare din Cluj şi Braşov. Condamnat la moarte în contumacie în oraşul Stalin, în 1951, pentru constituirea de “bandă teroristă” şi acţiune armată antistatală. Arestat la Cluj în 1976, condamnările fiindu-i prescrise.
2. Niculae Popa (soţia LINA), sprijinitori ai grupului de rezistenţă din munţi. Condamnat.
3. Ion Trâmbiţaş, ţăran, invalid, sprijinitor al grupului, condamnat, mort în închisoare.
4. Niculae Cristean, învăţător (soţia Tereza), sprijinitori ai grupului de rezistenţă, condamnat.
5. Ion Cristian, ţăran, condamnat ca sprijinitor al grupului de rezistenta.
6. Aurel Cristian, a transportat cu caii alimente la munte pentru grupul de rezistenţă. Condamnat.
7. Gheorghe Aldeilie, ţăran, sprijinitor al grupului condamnat.
8. Ion Vijoli, ţăran, plecând în SUA, a transmis un mesaj Consiliului Naţional Român. Nu a fost cunoscut de securitate.
9. Ion Iaru (Dadu), gazdă a luptătorilor şi sprijinitor. Condamnat.
10. Matei Iaru, tată şi fiu, gazde ale grupului, nu au fost aflaţi de securitate.
11. Traian Iaru (al Linii), tâmplar, gazdă a grupului. Ne-a construit lăzi de păstrat alimente. Condamnat.
12. Virgil Stroia, ţăran, gazdă a grupului, chiar când conta ca informator al securitatii.
13. Virgil Sotcan, cu întreaga familie, Maria – soţie, Ion şi Trita, părinţi, gazde ale grupului, nu au fost cunoscuti de securitate.
14. Nicolae Maxim Leabu, ţăran, unchiul unui ofiţer de securitate, gazdă de încredere în multe rânduri. Nu a fost cunoscut de securitate.
15. Gheorghe Breneș (Rucăreanu), rudenie cu Ghiţă Haşu, gazdă a grupului, condamnat.
16. Ion Pucică, ţăran, condamnat pentru sprijinirea grupului.
17. Gheorghe Fărcășan, ţăran invalid de război, om foarte iscusit, a sprijinit grupul material şi cu informaţii în timp ce conta ca informator al securităţii. Nu a făcut închisoare.
18. Gheorghe Cordea, ţăran, om de vază în sat, tată a opt copii. Cunoscător al munţilor, ne-a făcut în 1949 legătura cu grupul Arsenescu. Nu a fost cunoscut de securitate.
19. ? Cordea, unul din fii, cioban în Baba în 1951 şi 1952. A sprijinit grupul la munte.
20. Laurean și Vasile Lazea, unchi ai lui Ion Gavrilă, sprijinitori şi gazde ale grupului chiar şi când contau ca informatori la securitate. Anchetaţi, dar nu condamnaţi.
21. Pian Lazea, socrul lui Vasile Lazea, a sprijinit grupul material şi cu informaţii cât a trăit.
22. Gheorghe Han (al lui Iosif), ţăran, oier. La început a sprijinit regimul comunist, apoi s-a lămurit. Înainte de moarte (1949) ne-a dăruit armament.
23. Gheorghe Han (al lui Galaftion), zidar, sprijinitor al grupului în timp ce era preşedintele Frontului Plugarilor. Nu a fost cunoscut de securitate.
24. Gheorghe Gavrilă, drumar, tatăl lui Ion Gavrila, moare în 1949, în urma unui tratament la securitate.
25. Ana Gavrilă, mama lui Ion Gavrilă, condamnată că a furnizat arme grupului. Împreună cu fiicele Ileana şi Eugenia, ramâne la dispozitia setei de răzbunare a securităţii 29 de ani.
26. Traian Nistor, cioban, ne-a dat în fiecare an sprijin la munte. Nu a fost cunoscut de securitate.
27. Gheorghe Roman (Zevedei), ţăran, a sprijinit grupul ca gazdă şi cu alimente. Nu a fost cunoscut de securitate.
28. Victor Nistor (Chitu), şi Niculae Dateș (Danucă), ţărani în puterea vârstei, au murit în urma bătăilor de la securitate, bănuiţi a avea legături cu grupul din munţi.
29.Ion Iaru (Ionucu), sprijinitor al grupului, necondamnat
