FOTO: hotnews.ro

Luna aprilie a început cu temperaturi scăzute, a nins în multe locuri și nu va veni căldura prea curând, arată hotnews.ro. Efectele ciclonului Mathis, care a afectat Franța și Regatul Unit acum câteva zile, se simt și în România, dar nu este singurul motiv pentru care avem vreme atât de rea și precipitații abundente în aceste zile.

Ciclonul Mathis, botezat de francezi, a adus vânturi puternice și a lăsat mii de case fără electricitate în Marea Britanie, acum câteva zile.

O „ramură” a acestui ciclon a ajuns apoi în Mediterana, s-a reactivat și a ajuns în Peninsula Balcanică. Nu este ceva neobișnuit ca cicloni mediteraneeni să se formeze primăvara și toamna, dar în cazul de față, partea specială este că masa de aer rece s-a cuplat cu masele de aer umed și au apărut precipitații intense, inclusiv de ninsoare.

Trebuie spus că ciclonii latitudinilor temperate sunt diferiți de ciclonii tropicali. Noțiunea de ciclon îi duce pe oameni cu gândul la ciclonii tropicali, la taifun, la uragan, dar nu este cazul în zona noastră climatică. La latitudinile temperate acționează doar acești cicloni extratropicali care apar în toate anotimpurile.

De exemplu și viscolul se produce când avem un cuplaj dintre un anticiclon din zona Rusiei care aduce masa de aer rece și un ciclon care vine din Mediterana și aduce aerul încărcat de umezeală.

Masa de aer rece care va mai persista câteva zile și pe teritoriul țării noastre este un efect al ciclonului Mathis, dar și al slăbirii vortexului polar, ceea ce înseamnă că au slăbit în intensitate vânturile de deasupra Polului Nord, efectul fiind că masele de aer rece ajung să cuprindă suprafețe tot mai largi.

Deși suntem în aprilie, au fost marți dimineață ninsori și la sub 700 m altitudine în România, și s-a depus strat de zăpadă în orașe precum Brașov și Sibiu. A fost îngheț în multe localități, iar la munte, minima a fost de -10 grade (munții Ceahlău).

Datele ANM arătau că la ora 9 era strat de zăpadă de 4 cm la Sibiu, Brașov și Făgăraș. La Miercurea Ciuc erau 11 cm, dar a nins și în Moldova (2 cm la Roman și Piatra Neamț). La Bâlea Lac, stratul de zăpadă avea grosimea de 257 cm, iar în munții Călimani, de 157 cm. Vântul a bătut cu putere marți: spre exemplu, rafalele au depășit viteza de 70 km/h la Craiova și Alexandria.

Vremea va continua să fie deosebit de rece până joi-vineri, vor fi precipitații în toate regiunile, iar dimineața vor fi multe zone în care va fi lapoviță și ninsoare. Joi la prânz maximele vor fi scăzute pentru această perioadă între 0 și 10 grade.

Ciclonii extratropicali sunt diferiți ca geneză, ca evoluție și ca manifestări față de ciclonii tropicali, așa-numitele uragane, sau cele din bazinul Pacific, denumite taifun. Acelea au manifestări mult mai severe, sunt formațiuni mult mai bine dezvoltate și geneza lor este legată de suprafața mai caldă a oceanului tropical care alimentează puterea ciclonului tropical și pe verticala atmosferei.

Numele de ciclon poate da o impresie greșită, însă ciclonii extratropicali sunt mult mai ponderați, mai potoliți decât cei tropicali, celebrele uragane. Cei extratropicali au manifestări și origini total diferite față de cei tropicali. Ciclonul extratropical apare atunci când avem două mase de aer contrastante termic, iar una dintre ele vine cu un aport de umezeală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here