Elevii de la Școala Gimnazială Mândra au participat la un exercițiu de evacuare în caz de cutremur joi, 20 aprilie a.c.  Acțiunea a fost organizată de Serviciul Voluntar pentru Situații de  Urgență Mândra în colaborare cu Școala Gimnazială Mândra și Grădinița din Râușor.

  • ,,Exercițiul s-a desfășurat conform planificării anuale din Programul de pregătire al SVSU Mândra în cooperare cu Școala gimnazială Mândra“ a explicat șeful SVSU Mândra, Andrei Beleaua, care a coordonat această activitate.

Au participat la acest exercițiu 106 copii de la grădiniță până la clasa a VIII-a inclusiv  de la cele două unități de învățământ din comuna Mândra coordonate de directoarea  Poparadu Delia Nicoleta.

  • ,,Au mai participat doi membri de la SVSU Mândra, reprezentantul firmei care asigură instruirea în domeniul SSM și SU la școală și dascălii de la aceste unități școlare“ a mai spus Andrei Beleaua, șeful SVSU Mândra.

Un exercițiu similar va fi organizat în luna mai, fiind vorba despre un exercițiu de evacuare în caz de incendiu. La acest exercițiu va fi invitat un echipaj  de la Detașatul de Pompieri Făgăraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here