În Vinerea din Săptămâna Luminată în calendarul ortodox, este prăznuită sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. De acest praznic se sfinţeşte apa, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. Izvorul Tămăduirii este al doilea hram al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Aici, an de an, vin credincioși din toată țara pentru a lua apă de la fântâna din incinta locașului de cult. La altarul din pădure se oficiază slujba religioasă la care participă și IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
Iconografia
În icoana sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Maica Domnului şi Hristos se află într-un bazin asemănător cu o cristelniţă, vasul în care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentată cu mâinile înălţate, semn al rugăciunii, iar Mântuitorul binecuvântând cu ambele mâini, ca răspuns al rugăciunilor maicii Sale. Din bazin izvorăşte apa care are darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti. Această icoană exprimă ideea că Fecioara L-a născut pe Hristos, Care este Dătătorul apei vii a Duhului. De altfel, însuşi Hristos i-a spus femeii samarinence: „De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce zice ţie: dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat ţie apa vie“ (În. 4, 10; În. 7, 38).
Praznic de 1500 de ani
Izvorul Tămăduirii este sărbătoarea care are o istorie veche de 1.500 de ani, avându-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare. Pe când încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întâlnit un orb pe care l-a luat de mână spre a-l călăuzi. Acest bătrân însă era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că în pădurile imperiale sunt izvoare şi lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrânul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea acesta! Şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sunt Eu“. Minunea s-a petrecut în clipa în care Leon a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă dumnezeiască“. După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!“, a strigat bătrânul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: „Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată… Aici este Izvorul Tămăduirii… fântâna dătătoare de sănătate“. Bătrânul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lângă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă. Biserica ridicată de Leon se vede şi azi la Istanbul, numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului. Puţin mai târziu, spune legenda, chiar împăratul Justinian (527-565), împăratul cel mare al Bizanţului, care suferea de o boală grea, a dobândit vindecare de la izvor. Mulţumind pentru aceasta Fecioarei Maria, el a ridicat o biserică şi mai mare. Biserica zidită de împăratul Justinian a fost distrusă în anul 1453, de turci. Izvorul tămăduirii din timpul lui Leon se păstrează şi în zilele noastre. Credincioşii care merg la Istanbul se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul ei se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.
