FOTO: Libertatea

Ministrul austriac de interne Gerhard Karner nu a dat speranțe României pentru aderarea la spaţiul Schengen şi a respins solicitarea guvernului român de a stabili un calendar clar, în discuțiile de la București cu omologul său, Lucian Bode, scriu mai multe publicații online din Austria, preluând un material al agenţiei naţionale de presă APA, potrivit news.ro.

În cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Bucureşti, Gerhard Karner, membru al partidului conservator ÖVP, nu a dat speranţe României de a pune capăt prea curând blocării aderării la Schengen, notează APA. „Nu mă lupt cu România sau cu ministrul român de interne, Lucian Bode, ci împreună luptăm pentru ca sistemul să funcţioneze”, a spus el, potrivit agenției de știri austriece. Împreună, spune Karner, vor să facă presiuni asupra Comisiei Europene pentru ca managementul frontierelor externe să fie mai puternic, dar nu a vrut să dea o dată pentru sfârşitul blocării extinderii Schengen.

În pofida lipsei unui angajament, ministrul român de interne s-a abţinut de la critici în faţa jurnaliştilor, precizează APA, care scrie, citându-l pe Bode, că vizita lui Karner în România a dezgheţat relaţiile bilaterale care se răciseră la sfârşitul anului trecut. Bode şi-a exprimat speranţa că, în cele din urmă, vizita lui Karner va contribui „la deblocarea procedurii de aderare la Schengen”. Însă Karner nu a răspuns ce ar trebui să facă România concret pentru a realiza acest lucru. „Nu este sarcina mea să joc rolul unui profesor superior”, le-a spus oficialul austriac jurnaliştilor care au călătorit cu el, conform sursei citate.

Veto-ul lui Karner faţă de aderarea României la Schengen, în urmă cu patru luni, a adus supărare mare la Bucureşti, mai scrie agenția austriacă de știri. Prin urmare, presa română a fost foarte interesată de vizita lui Karner. Numeroase echipe de televiziune aşteptau în faţa Ministerului român de Interne cu câteva ore înainte. Un manifestant şi-a descărcat furia în legătură cu blocajul din fundal, strigând tot timpul „România Schengen!”, a mai punctat sursa citată. Agenția APA a remarcat că, în România, aşteptările faţă de vizita lui Karner erau scăzute. În cel mai bun caz, vizita ar anunţa „un uşor dezgheţ” în ceea ce priveşte dorinţa ambelor părţi de a se angaja în dialog, a mai notat agenția de știri din Austria, citând ce a scris presa din România înaintea vizitei lui Karner folosind surse din cercurile guvernamentale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here