Ioan Bran Pop de Lemeny et Kozla, primul prefect de Făgăraş. O istorie a Făgărașului mai puțin cunoscută

 ,,Lîngă zidul bisericii ,,Naşterea Maicii Domnului” de pe strada Bisericii Române din Braşov atrage atenţia un mormînt mare cu piatră înaltă prismatică la căpătîi şi cruce deasupra pe care stă sris: Ioan Bran P. de Lemeny et Kozla , fost curie regală, consilier de apel, căpitan suprem al Districtului Făgăraş, asesor şi defensor matrimonii la Consistoriul mitropolitan greco-ortodox, secretar al Adunărei de la Blaj 3/15 mai 1948” este ,,Introducerea” volumului de carte ,,Un stejar falnic bătrîn” aleasă de autorii Doina Anca Rădoi Dâmboianu şi Mihai Dâmboianu, stră-strănepoţii lui Ioan Bran Pop de Lemeny et Kozla. S-au împlinit anul trecut 123 ani de la trecerea în veşnicie a celui care a fost Ioan Bran Pop de Lemeny et Kozla, numit de contemporanii săi ,,un stejar falnic bătrîn„, volum publicat în 2015. De numele fostului deputat în Dieta de la Sibiu este legat Făgăraşul, iar materialul următor va aduce în atenţia cititorilor o pagină din istoria Ţării Făgăraşului mai puţin cunoscută. Pentru realizarea materialului de faţă, braşovenii Doina şi Mihai Dâmboianu au avut amabilitatea să ne relateze povestea familiei lor şi să ne pună la dispoziţie volumul de carte intitulat ,,Ioan Bran Pop de Lemeny et Kozla- Un stejar falnic bătrîn” semnat de ei.

Diplome nobiliare

 După patru secole, familia Dâmboianu a reuşit, de loc uşor după o muncă de cercetare ce a durat căţiva ani buni, să intre în posesia brazonului şi sigiliului familiei Pop de Lemeny et Kozla din Ţinutul Chioarului-Sălaj cu diplomă de reînnobilare acordată în anul 1610 de principele Transilvaniei Gabriel Batory în semn de recompensă pentru serviciile militare. Acestei reînnobilări i-au urmat şi altele, în 1616 de principele Gabriel Bethlen, în anii 1634 şi 1640 de principele Gheorghe Rakoczi I, în anul 1670, 1674 şi 1676 de principele Mihai Apaffi I. Astăzi se păstrează sigiliul în bronz şi o gravură în lemn la familia din Braşov după care a fost schiţat blazonul în desen de Miahi Dâmboianu.

Origini în ţinutul Chioarului

     Ioan Bran Pop de Lemeny et Kozla s-a născut la Zărneşti în anul 1811, fiul lui Ioan Bran şi Bucura, născută Aldulea. A fost al treilea copil din familie care în succesiune bărbătească a purtat numele de botez Ioan, după tatăl său, Ioan Bran, notar (jude, logofăt) şi bunicul său tot Ioan, peot în Zărneşti. A fost cel mai mic dintre cei patru copii ai părinţilor săi şi singurul lor fiu, după surorile Stanca, Maria şi Neacşa, a căror mamă, Bucura, era fiica preotului Teodor (Tudorache) Adulea din Bran- Moeciu de Jos. ,,Străbunii săi paterni au origini în ţinutul Chioarului numit şi ,,Cetatea de piatră” din comitatul Solnoc-Dăbâca, azi dispersate în judeţele Cluj, Sălaj şi Maramureş, în partea de nord-vest a Transilvaniei, din familia preoţilor Pop originară din satul românesc Lemniu, cu moşii în satele Lemniu şi Cozla. Sub dominaţie ungurească numele satelor Lemniu şi Cozla au suferit modificări diferite ajungîndu-se şi la Lemeny (1617) şi la Kozla (1405)” se arată în volumul de carte al familiei Dâmboianu. Dacă numele Bran denotă originea macedoneană, însemnînd în limba celtică tare, erou, numele Pop (Pap, Papp, Popp) sub dominaţie maghiară se adăuga de regulă aceluia de botez, arătînd ocupaţia în acele familii care aveau preoţi sau tradiţie în preoţie. Acestor nume se mai adăuga încă din secolul XIV numele părintelui, al tatălui de regulă sau ocupaţia, cei înnobilaţi primind şi numele localităţii sau al satului de baştină sau al celui de reşedinţă. Astfel s-a petrecut şi în cazul de faţă, Ioan Bran Pop de Lemeny et Kozla.

 Familia păstrează blazonul vechi sub formă de gravură

 Familia Pop de Lemeny et Kozla era nobiliară, primul titlu datînd dinainte de 1610 urmînd reînnobilările acestuia şi ale urmaşilor, în 1610 de către principele Transilvaniei, Gabriel Bathory, în 1616 de Gabriel Bethlen, în anii 1631 şi 1840 de Gheorghe Rakoczi I şi în anii 1670, 1674 şi 1676 de Mihai Apaffi I. Cu totul 7 diplome de reînnobilare care recunoşteau şi întăreaau nobilitatea iniţială. Diplomele nobiliare se eliberau pe pergamente neîndoite cu dimensiuni variate, în realitate erau scrise pe piele de miel, viţel sau capră. Blazonul era reprezentat de obicei în colţul stîng de sus al documentului, într-un pătrat sau dreptunghi reprezentînd o scenă unică, reprezentată numai pentru cel înnobilat subliniind faptele pentru care a fost înnobilat. Diplomele erau validate cu sigiliu mare (pecete) atîrnat, în ceară naturală sau introdus într-o cutie din lemn şi legat printr-un şnur, iar pentru scris se foloseau cerneluri naturale extrase din frunze sau funingine amestecată cu ţuică şi ulei vegetal. Cel înnobilat plătea scribilor cancelariei princiare transcrierea textului diplomei în latină pe pergament, apoi comanda desenatorilor cancelariei blazonul. Cel care primea diploma era instruit de membrii societăţilor de heraldică asupra drepturilor izvorîte din blazon şi a comportamentului social tradiţional ce urma a fi respectat cu sfinţenie. Diplomele se acordau prin citare publică şi evidenţa lor se ţinea la Conventul din Lelesz, un centru de arhivare a blazoanelor din Transilvania şi Ungaria. Cele mai multe diplome nobiliare au fost emise de Mihai Apaffi I, în număr de 447. Familia Pop de Lemeny et Kozla îşi avea blazonul propriu reprezentat de un tînăr cu sabia deasupra unui cap tăiat avînd un grifon (leu înaripat) alături şi ca efigie o coroană şi un braţ cu sabie. Sub formă de gravură, blazonul se păstrează şi astăzi la urmaşii care trăiesc la Braşov. Prin decretul nr. 25.766 din 19 noiembrie 1859, Ioan Bran primeşte autorizaţia să poarte blazonul şi predicatele ,,de Lemeny” şi ,,et Kozla”.

,,Cel dintîiu advocat român”

  Ioan a fost botezat ortodox poate chiar de unchiul său, protopopul Bratu Baiul (1760-1831) de la Zărneşti şi Braşov în biserica ,,Naşterea Maicii Domnului” pe care o ctitorise în 1792. A rămas orfan de mic, de la 4 ani, cînd tatăl său, Ioan Bran, notarul din Zărneşti, a murit la doar 41 de ani. A început învăţătura la şcoala poporală din Zărneşti şi a continuat la şcoala normală din Braşov, ca apoi să urmeze gimnaziul la Blaj şi Sibiu.   A studiat Dreptul la Cluj, a obţinut licenţa, ca mai apoi să-şi desăvîrşească practica de avocat la Curtea de Apel (Tabla Regească) din Târgu Mureş (Murăş Oşorheiu). După ce obţine cenzura de avocat (atestatul) se stabileşte, în 1837, la Braşov ca ,,cel dintîiu advocat român”. Avea 26 de ani cînd şi-a deschis propriul birou de avocatură la Braşov. Şi pentru că veniturile nu erau îndestulătoare, primeşte la 1 iunie 1838 de la Consiliul parohial al bisericii Sf. Nicolae din Scheii Braşovului condus de protopopul Ioan Popasu postul de notăraş cu sarcină de procator în chestiuni juridice şi de administrare a averii bisericii şi va fi plătit cu 80 de florini pe an.

Intră în neamul boierilor Circă din Săcele prin căsătorie

     În 4 septembrie 1838, la 27 de ani, se căsătoreşte cu Maria Oprea Circa din Cernatul Săcelelor, fiica marelui econom de vite şi negustor de oi Oprea Circa pe care-l cunoscuse cu prilejul numeroaelor sale procese la Curtea de Apel din Cluj unde acesta îşi disputa în faţa instanţei problemele avute cu saşii. Maria Oprea Circa avea atunci 16 ani şi era şcolită la Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu. Provenea dintr-o familie de boieri înstărită care avea păşuni întinse în munţii Ardealului şi Ţara Românească, herghelii de cai şi turme de oi răsfirate prin Carpaţi, Dobrogea şi Basarabia şi sute de slujbaşi. Familia Circă descălecase în zona Săcelelor pe la 1732 sătulă de jugul turcesc reintemeind cele 7 sate româneşti de lîngă Braşov. Oprea Circa, tatăl Mariei, era un bărbat frumos cu ochi albaştrii, zvelt, voinic şi înalt. Fiul lui Oprea Circă, George, frate cu Maria, soţia lui Ioan Bran Pop, care studiase la Viena, moare tînăr la doar 35 de ani, rămînîndu-i două fiice Eliza şi Elena. Eliza urmează Conservatorul la Viena şi devine o mare violonistă recunoscută la Viena, Sibiu şi Braşov.

Ramificaţii la Făgăraş prin Densuşieni

     Elena devine pianistă şi autoare de nuvele şi schiţe. Ea se căsătoreşte cu Aron Densuşianu din Ţara Haţegului (localitatea Densuş) scriitor şi el cunoscîndu-l pe cînd era avocat la Făgăraş. S-au stabilit la Făgăraş, unde ea activează în cadrul organizaţiei de femei române militînd pentru emanciparea femeiilor române. Au patru copii născuţi la Făgăraş în perioada 1850-1904: Camilu Fabiu (2 decembrie 1867) care moare de mic, Maria Eliza (n. 19 august 1871), Elena (n. 19 februarie 1875) şi Ovid (n. 29 decembrie 1873). Aron se înscrie în lupta pentru cauza românilor ardeleni pe cînd era la Făgăraş, dar continuă şi la Braşov. La 1881 se mută la Iaşi unde este numit profesor de limba română şi latină la Universitate, iar Elena conduce cîţiva ani Liceul de Domnişoare (Pensionul) Maria Doamna. Maria Eliza, sora cea mare a lui Ovid, a fost profesoară la ciclul secundar şi s-a căsătorit cu Vespasian Erbiceanu, licenţiat în filosofie, teologie şi drept, judecător la ICCJ Iaşi, membru al Academiei Române. Elena, sora cea mică a lui Ovid, a urmat Liceul ,,Principatele Unite” din Făgăraş şi Facultatea de Medicină din Iaşi. Obţine titlul de doctor docent în oftalmologie şi devine asistentul clinic al prof. dr. Gheorghe Stănculeanu şi membră a Societăţilor de Oftalmologie din Anglia, Franţa şi Italia. Se căsătoreşte cu Emil Puşcariu din Veneţia de Jos, medic, cel care a pus la punct metoda de vaccinare antirabică denumită ,,Babeş-Puşcariu”. Ovid Densuşianu, poetul, criticul, istoricul literar, profesorul universitar de filologie modernă de la Universitatea Bucureşti, membru al Academiei Române, s-a căsătorit cu Elena Bacaloglu, absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti şi Paris, sora lui Constantin Bacaloglu, profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi, scriitoare. Au avut un singur fiu, Ovid Densuşianu jr. , licenţiat în litere şi filosofie, publicist, funcţionar la Direcţia Presei din Ministerul de Interne şi secretar literar al Teatrul Naţional Bucureşti. La Făgăraş, o şcoală generală îi poartă numele ,,Ovid Densuşianu”.

Ion Codru Drăguşanu scrie despre activitatea Mariei în cadrul ASTRA Făgăraş

     Ioan Bran Pop de Lemeny et Kozla şi Maria Oprea Circă vor avea 10 copii, 7 băieţi şi 3 fete. Maria, soţia lui Ioan Bran, a fondat în decembrie 1850 alături de alte 80 de femei din Braşov o reuniune a femeilor române contribuind cu 20 de franci pe cînd Majestatea Sa Elisabeta , împărăteasa Austriei, contribuise în iunie cu 750 de franci. A sprijinit Asociaţia Transilvană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român- ASTRA, înfiinţată de Andrei Şaguna, implicîndu-se în strîngerea de fonduri prin intermediul asociaţiei de femei, acţiuni organizate şi la Făgăraş, aşa cum titrează Ioan Codru Drăguşanu într-o scrisoare remisă ASTREI la 4 februarie 1861. La 14 iulie 1880 Maria Bran de Lemeny se stinge din viaţă la 59 de ani şi este înmormîntată la Braşov lîngă zidul Bisericii ,,Naşterea Maicii Domnului” de pe strada Bisericii Române. Un an mai tîrziu, Ioan Bran Pop de Lemeny et Kozla ridică în memoria ei un monument care poate fi văzut şi azi.

Lider în miscările revoluţionare de la 1848

     Avocatul Ioan Bran Pop devine în iulie 1848 epitropul bisericii Sf. Nicolae din Braşov, iar în acelaşi an începe să se implice în misşcările revoluţionare remarcăndu-se ca un important lider local. Îl găsim în faţa a 400 de români care au pătruns la 11 aprilie 1848 în clădirea Magistratului (Casa Sfatului din Braşov), în faţa Senatului în plină şedinţă unde pretinde egalitate în drepturi cu saşii, admiterea a 50 de români în comunitatea centumvirală, accesul românilor la serviciile municipale şi comunale, admiterea în consiliu a avocatului Ioan Bran şi Constantin Secăreanu, ştiind că Braşovul şi împrejurimile se aflau în ,,puterea saşilor”. Alături de av. Constantin Secăreanu sînt consideraţi conducătorii mişcării revoluţionare începută în aprilie 1848 la Braşov şi împrejurimi. Face parte din delegaţia celor 32 de fruntaşi români din Ţara Bârsei care participă la Marea Adunare a Românilor de la Blaj (15-17 mai 1848) unde sînt expuse revendicările naţionale, politice, religioase şi sociale, aceleaşi drepturi pentru români ca orice naţiune locuitoare în Ardeal, independenţa naţiunii române şi protestul împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria. Este ales în Marea Adunare ca secretar alături de alţi 9 români, de preşedinţi şi vicepreşedinţi care depun jurămîntul în faţa naţiunii. Este ales să facă parte din delegaţia de români care să se prezinte în faţa împăratului la Viena pentru a-i prezenta petiţia. Este ales deputat român în primul Parlament al Ungariei în august 1848 şi prefect al Gărzilor Naţionale din Ţara Bârsei. Semnează la 20 octombrie 1848 alături de August Treboniu Laurian, Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, Nicolae Bălăşescu şi Florian Micaş manifestul către români, ,,La arme dară fraţilor!”.

Prefect de Făgăraş

     Cînd se formează legiunile şi prefecturile (16) în timpul revoluţiei din anii 1848-1849 de către românii din Ardeal, Ioan Bran de Lemeny a fost numit prefect al Legiunii din Ţara Bârsei şi a Făgăraşului la propunerea protopopului Ioan Popasu şi Constantin Secărianu viceprefect. Tabăra militară a Legiunii Făgăraş menită să apere zona s-a dispus la Şercaia unde a funcţionat o vreme cartierul general al feldmareşalului Gedeon, comandantul trupelor austriece din S-E Transilvaniei care în octombrie 1848 îşi mută sediul în Cetatea Făgăraşului. Ioan Bran nu rămîne mult la conducerea Legiunii Ţara Bârsei întrucît pleacă la Sibiu, membru în Comitetul Naţional Român, în Comisia de Apărare pentru a organiza militar românii ardeleni. În calitate de membru al CNR participă la alegerile funcţionarilor români de la Făgăraş, organizate la 12 noiembrie 1848 şi asistate de August Treboniu Laurean şi Ioan Bran ca membri ai CNR. Este ales căpitan/ prefect de Făgăraş, David Almăşan- jurist vicecăpitan, av. Ioan Aldulea notar-primar, juristul Nicolae Găetan- vice-notar, av. Constantin Secăreanu- preceptor. Asesori sînt aleşi: deputat în Dieta de la Pesta, Aron Pumnul-profesor la Blaj, Ion Codru Drăguşanu- învăţător, Dimitrie Popovici, Gheorghe Suleri- avocat la Sibiu, juristul Ioan Puşcaşu, Ilie Moraru şi Gheorghe Făgărăşanu.

Participă la elaborarea Codului civil al Imperiului Habsburgic în limba română

     După înfrîngerea revoluţiei, revine în Transilvania unde este numit inspector domenial al cercului Bran, judecător la Magistratul braşovean. După 21 septembrie 1949 cînd provincia se împarte în 6 districte, unul fiind Făgăraşul, Ioan Bran este numit referent în secţiunea justiţie. Ministerul de Justiţie de la Viena îl solicită la elaborarea ediţiei româneşti a Codului civil al Imperiului Habsburgic, el cunoscînd foarte bine germana, maghiara şi latina. În ianuarie 1850 are loc reorganizarea administrativă a districtului Făgăraş cu 3 cercuri, Ucea, Făgăraş şi Peşani, în conducere fiind Ioan Aldulea- şef de poliţie, Ioan Codru Drăguşanu, Gheorghe Făgărăşanu, Ioan Puşcariu, Nicolae Găetan şi Ion Obor comisari de cercuri. Restul administraţiei o formau austriecii care au impus limba germană în administraşie şi în justiţie. ,,Anul 1850 este cel în care Ioan Bran este chemat la Viena ca bărbat de încredere în comisia ce avea să stabilească modalităţile dessărcinării pămîntului precum şi în ancheta pentru introducerea Codului Civil austriac în Transilvania. Între 1851-1864 îl găsim referent de justiţie în guvernul civil şi militar al Transilvaniei, după care este numit consilier la Curtea de Apel din Sibiu. Este perioada în care ( noiembrie 1859) primeşte de la Magistratul Braşovului dreptul să poate titlurile nobiliare ,,de Lemeny” şi ,,et Kozla”. În 1857 ajunge consilier la Curtea de Casaţie şi Justiţie Sibiu împreună cu Vasile Ladislau Pop, singurii români.

Primit la Făgăraş cu flori şi călăreţi

     În februarie 1861, împăratul Franz Josef îl numeşte deputat (curie regală) în Consiliul Imperial de la Viena care avea 343 de mandate, iar 27 dintre ele reveneau Marelui Principat al Transilvaniei. Tot împăratul îl numeşte la 15 aprilie 1861 căpitan suprem sau prefect al districtului Făgăraş care cuprindea localităţile Bran, Zărneşti, Poiana Mărului, Vlădeni şi Ţînţati (azi Dumbrăviţa). ,,Evenimentul este considerat epocal în viaţa Ţării Făgăraşului, fapt care produce o uriaşă bucurie, încît de la marginea districtului şi pînă la reşedinţa prefectului Ioan Bran Pop de Lemeny et Kozla (azi sediul Poliţiei Municipale Făgăraş) este primit în mai multe locuri cu arcuri de triumf şi banderii de călăreţi. În aceeaşi seară se dă o recepţie în cinstea lui (Acţiuni Politico-naţionale în Ţara Făgăraşului, I. Mândrea, E. Tăutu). La 16-17 aprilie 1861 are loc la Făgăraş prima adunare de constituire a noului organ administrativ al districtului Ţării Făgăraşului în care sînt aleşi 100 de membrii, iar limba română este declarată limba oficială în district. Lîngă moara de hîrtie din Făgăraş are loc o mare adunare cu laici şi feţe bisericeşti deschisă de prefectul Ioan Bran care vorbind în limba română a anunţat limba oficială. Ioan Bran şi Ioan Puşcariu (cumnatul său), jurist şi pretor la Veneţia de Jos, au prezentat mulţimii situaţia politică a românilor în nul sistem constituţional. Districtul avea 60.000 de români şi cam 1000 de maghiari. Hotărîrile adunării generale de la Făgăraş sînt însă anulate de guvernul de la Cluj din cauza opoziţie maghiarilor. Făgărăşenii rămîn însă pe poziţie, iar prefectul Ioan Bran organizează la 13 mai 1861 o nouă adunare a reprezentanţilor districtului în prezenţa reprezentanţilor guvernului, dar românii nu reuşesc să se impună. O a treia adunare de reorganizare administrativă se organizează la 18 iulie 1861 cînd se fac noi alegri pentru unele funcţii în comitetul central districtual. Printre oficiali români aleşi se află: Ioan Puşcariu- vicecăpitan, Grigore Maior- protonotar, Ioan Codru Drăguşanu- vicenotar, Gh. Făgărăşanu-perceptor, Ioan Roman- funcţionar fiscal, Gheorghe Bariţiu – protonotar onorar, notari Ioan de Lemeny, fiul cel mae al lui Ioan Bran, Anania Trâmbiţaş, Gh. Făgărăşanu, Iuliu Benedekt, Vasile Alutan, etc. Limba română rămînea limba oficială în district. Se concepe ,,Suplica Ţării Oltului” pentru împărat prin care se cere recunoaşetrea hotărîrilor adunărilor generale din mai şi iulie şi care este prezentată la Viena de Ion Codru Drăguşanu, George Strâmbu şi Ioan Roman.

Limba română recunoscută în Ţara Oltului

     Împăratul recunoaşte limba română ca fiind oficială în Ţara Oltului la 5 august 1861″ (ibidem). Gazeta Transilvaniei titra la data de 24 octombrie 1862 ,,limba română a dobîndit la Făgăraş o respectare demnă de lupta purtată de ea”. Ioan Bran de Lemeny et Koyla este ales la 10 octombrie 1963 deputat regalist în Dieta de la Sibiu şi este desemnat să reprezinte Transilvania la lucrările Senatului Imperial de la Viena alături de alţi 27 de deputaţi printre care şi deputaţii făgărăşeni Ioan Puşcariu, şi Ioan Aldulea. Iniţiază la 19 octombrie 1863 legea pentru ,,egala îndreptăţire a naţiunii române şi a confesiunilor sale în viaţa publică” care a fost promulgată de împăratul Franz Josef. Deputaţii făgărăşeni şi Ioan Codru Drăguşanu participă în martie 1864 la şedinţele Sinodului diecesan de la Sibiu convocat de episcopul Andrei Şaguna cînd se aprobă regulamentul de organizare al eparhiei şi cînd se întocmeşte memoriul pentru reînfiinţarea Mitropoliei Sibiului (desfiinţată în 1701) destinat împăratului. Susţine alături de George Bariţiu, Axinte Sever, Ioan Raţiu ca sediul Tribunalului Suprem al Transilvaniei să aibă sediul la Sibiu şi nu în Ungaria. Şi pentru anii 1864 şi 1865 este ales deputat în senatul imperial. În Districtul Făgăraş s-a decis neparticiparea la niciun fel de alegeri ţinînd cont de prefiguratul dualism austro-ungar. Ioan Bran a fost un cunoscut opozant al unirii Transilvaniei cu Ungaria. La 6 decembrie 1865 se votează în Dieta de la CLuj unire Transilvaniei cu Ungaria, majoritatea fiind maghiară. Făgărăşenii înaintează un protest împăratului împotriva dualismului, dar acesta aprobă unirea la 25 decembrie 1865, suspendă Dieta Transilvaniei şi se organizează alegeri pentru o dietă la Pesta. Vicarul Ioan Antonelli într-o corespondenţă de la Făgăraş pentru Gazeta de Transilvania scria: ,,Situaţia neaşteptată trebuie să ne ducă la convingerea că niciodată nu trebuie să renunţăm la lupta ce priveşte interesele noastre naţionale, pentru că noi, românii transilvăneni, nu ne căutăm fericirea la Pesta, ci în autonomia ţării noastre”.

Se retrage la Braşov

     În 1866 autorităţile de la Cluj îl demit pe Ioan Bran de Lemeny et Kozla din din funcţia de prefect al districtului Făgăraş pentru că refuzase reintroducerea limbii maghiare în administraţie şi îi este sistat dreptul la pensie. Se retrage la Braşov unde va locui cu soţia sa în casa lor din Dealul Străjei nr. 5. Rămîne pînă la sfîrşitul vieţii epitropul bisericii ,,Naşterea Maicii Domnului” din cartirul Braşovul Vechi. În 1869 intră în Partidul Naţional Român din Transilvania şi devine şi membru în Comitetul Central Electoral. Este ales atunci şi deputat congresual arhidiecezan în Consiliul Mitropolitan de la Sibiu cu mandat de 3 ani cu responsabilităţi de asesor şi defensor matrimonii. Stabilit la Braşov se implică în acţiunile ASTREI şi în Asiciaţia Filarmonică din Braşov. La 16 ianuarie 1899 ziarul Tribuna din Sibiu scria: ,,A murit unul dintre bărbaţii noştri cari au avut un rol frumos în mişcările glorioase de la 1848. Avea 88 de ani. Înmormîntarea a fost somptuasă, după cum relata Gazeta de Transilvania citată de Autorii Dâmboianu în cartea ,,Un stejar falnic bătrîn”: Carul funebru tras de patru cai fu precedat de toţi cei opt preoţi din Braşov şi Stupini în frunte cu protopopul Ioan Petric.

Romulus Pop înfiinţează Tribunalul din Făgăraş

     Maria Victoria (Mitzi), nepoata lui Ioan Bran de Lemeny et Kozla şi fiica lui Nicolae avocat, şi-a luat doctoratul în filosofie la Viena şi a fost o renumită patinatoare cu rezultate deosebite la competiţiile organizate la Braşov, Viena, Praga. Se căsătoreşte la Strasbourg cu av. Romulus Popp origunar de la Bont -Cluj, descendent tot din neamul Lemeny. Popp este numit de ministrul Justiţiei Emil Haţieganu prim preşedinte al Curţii de Apel din Tg. Mureş în februarie 1919. În această calitate participă la inaugurarea Tribunalului de la Făgăraş la 5 ianuarie 1925. Scaunul judecătoresc de la Făgăraş se defiinţase la 1871. ,,Vă socotesc mîndri de a fi primii judecători al României libere în vechiul voievodat al lui Negru Vodă. De aici, din Ţara Făgăraşului, vestitul voievod a dictat legi şi pravili, înaintea cărora se plecau plaiurile de amîndouă laturile Carpaţilor. Azi justiţia românească îşi reia locul ei cuvenit. Veţi face, desigur, astfel încît să se convingă toată lumea că în România nimeni nu va înseta de dreptate.” a spus Romulus Popp în discursul său de inaugurare adresîndu-se magistraţilor numiţi la Tribunalul Făgăraş. Acesta devine prim preşedinte al Curţii de Apel Braşov, iar la 12 ianuarie 1926 depune jurămîntul n această funcţie. Este numit apoi consilier la Inata Curte de Casaţie şi Justişue Bucureşti. Maria Victoria continuă activitatea sportivă, devine campioană naţională la patinaj în 1925, 1928, 1929 şi 1931, iar în 1936 reprezintă România, pentru prima dată, la Jocurile Olimpice de la Garmisch din Germania. Şi fiica lor, Romica, devine patinatoare şi campioană naţională. Romulus Pop se stinge din viaţă la 78 de ani la Braşov, la 1 ianuarie 1951 şi este înmormîntat în cimitirul din Livada Poştei din Braşov. Maria Victoria s-a stins din viaţă la 31 mai 1954 la 71 de ani la Braşov. Un eveniment nefericit o scoate din competiţii în 23 august 1942, un accident în Munţii Bucegi cînd a căzut o stîncă şi i-a sfărîmat piciorul drept. Medicii au fost nevoiţi să-i amputeze piciorul deasupra genunchiului. La Viena a obţinut o proteză. Şi-aluat apoi licenţa în filosofie şi filologie şi anul următor în drept. Reînvaţă să patineze, să schiete şi să înoate. Îl întîlneşte pe avocatul şi căpitanul aviator de la Bucureşti, Valeriu Dâmboianu, dar originar din Sebeşul Făgăraşului, tatăl său fiind preotul greco-catoloc din Sebeş Valeriu Dâmboiu cu care se căsătoreşte în 1944. (Lucia Baki)