Colonia Ucea a devenit orașul Victoria, în 12 noiembrie 1954. Blocurile au fost construite după model sovietic. 13 primari în șapte decenii

Construirea oraşului a fost strîns legată de combinatul chimic, intreprinderea care datează încă din anul 1938. La vremea aceea, cînd războiul al doilea mondial bătea la uşă, guvernanţii au iniţiat proiectul de edificare a unei fabrici chimice la Ucea care să producă pulberi explozive. Aveau deja ca exemplu o fabrică similară care era în plină dezvoltare la Făgăraş, ,,Fabrica de explozivi ENA” care se afla la al 16-lea an de activitate. Alegerea locului în care să se edifice o nouă fabrică n-a fost greu de realizat astfel că singura opţiune a fost la poalele Munţilor Făgăraş, pe raza comunei Ucea. S-au întrecut în oferte firme din Germania, SUA, Anglia, România, dar Societatea Ferrostaal AG din Essen, Germania, a fost desemnată pentru construirea Fabricilor Ucea, aşa cum a fost denumită investiţia. Lîngă fabrică s-a edificat apoi o colonie pentru muncitori, militari şi specialiştii care lucrau în intreprindere. După 1944 însă colonia s-a extins înspre satele din jur formîndu-se o întreagă localitate cu locuinţe şi utilităţi. Abia în 1954 Colonia Ucea a devenit Oraşul Victoria, cel în care astăzi convieţuiesc peste 7.000 de locuitori.

Nemţii din Essen au edificat Fabricile Ucea

     Societatea Ferrostaal A.G. din Essen a avut două variante pentru construirea Fabricilor Ucea, îngropată sau camuflată, dar a fost aleasă ultima ţinînd cont de costurile investiţiei. Primul director al şantierului a fost ing. colonel Ion Ioniţă care a avut rolul de a analiza terenurile din mai multe zone împreună cu nemţii de Ferrostaal. Astfel Valea Strîmbei, Ucea Mare, Răşinari, Brăteiul pentru Nitroceluloză şi acid azotic, Podeiul, Trestioara, Valea Rîşnoavei, Şopa pentru Pulberi au concurat pentru amplasarea fabricilor, dar a fost aleasă Ucea Mare. Iar pentru camuflajul fabricii ce urma să fie construită pădurea era elementul de bază, caz în care 450 jugăre de pădure au asiguraţi pentru suma de 4 milioane de lei la firma Asigurarea Românească şi reasigurată la cele mai mari societăţi de reasigurare din Germania, Italia şi Elveţia. Constructorii au recurs şi la plantarea tuturor poienilor din zonă care însumau 150 hectare astfel ca pădurea să fie bună pentru camuflarea instalaţiilor.

Le-au luat terenurile

Numai că situaţia n-a fost atît de simplă pe cum se părea. Terenurile afectate de construcţii aparţineau proprietarilor de composesorate, iar utilizarea lor putea fi făcută doar prin expropriere. Au apărut tot felul de decrete şi decizii în acest sens, dar multe din ele n-au fost oficializate. Astfel că şi astăzi, pe plan local, terenurile pe care au fost edificate fabricile şi oraşul sînt subiecte de dispută dezbătute în instanţă. În cartea funduară aparţinînd Tribunalului Făgăraş, apare pentru prima dată denumirea de ,,composesorat” în anul 1872. Composesoratele au luat fiinţă după Revoluţia din 1848, cînd administraţia austriacă a hotărît, ca pe lîngă proprietatea individuală, fiecare sat să aibă un loc de păşune comun şi o parte de pădure, cu proprietate în devălmăşie. Composesoratele şi-au luat drept nume, numele satului de care aparţineau: ,,composesoratul- foşti Coloni şi boieri- Ucea de Sus, sau …Corbi. În această regiune s-a luat pămînt în devălmăţie şi înainte de 1848, de către oamenii liberi dar fără pămînt (grăniceri), în a doua jumătate a sec. XVIII-lea şi de către iobagi. Aceştia, prin împroprietărire, au devenit ,,foşti coloni”, iar ,,foşti boieri” sînt boierii de odinioară (începînd cu sec. al XIV-lea), care în decursul vremii, prin împărţirea pămîntului unde urmaşii, au rămas fără moşii. Terenul împădurit nu a fost cuprins în totalitate în cadrul composesoratelor, ci au rămas unele păduri în proprietate individuală. Aceşti proprietari se numeau ,,răzleţi”.

Exproprierea

     Exproprierea terenurilor s-a făcut în două etape. În prima etapă s-a expropriat terenul pentru construirea Fabricilor Ucea şi căilor de acces, iar în etapa a doua s-a expropriat terenul pentru construirea oraşului muncitoresc Ucea (actualul oraş Victoria). Pe lîngă suprafaţa expropriată s-a mai cerut atunci (n.r. 5 noiembrie 1939) exproprierea versantului de vest al pîrîului Ucea pe toată întinderea hotarului de vest, majorată cu 150 m spre nord şi 200 m spre sud de actuala graniţă, pentru motivul că ,,în marginea disnspre albia pîrîului Ucea, fabricile Ucea instalează uzinele, transformatoarele, casa de reglare a gazului metan, sanatoriul pentru lucrărtori şi funcţionari, ce trebuie perfect camuflate, ceea ce nu se poate face decît atunci cînd sînt asigurate de vegetaţia forestieră ce există dincolo de acest pîrîu, Aceste construcţii fiind făcute pînă în pîrîul Ucea, ele sînt expuse în văzul tuturor celor care circulă dincolo de pîrîu„. Exproprierea la vest de pîrîul Ucea nu s-a aprobat. La data de 3 august 1940 s-a emis Decretul de expropriere a terenului necesar construririi Fabricilor Ucea şi a celor două căi de acces, şoseaua şi calea ferată. Suprafaţa expropriată a fost de 462 hectare. Decretul pentru exproprierea terenului necesar construirii oraşului muncitoresc Ucea s-a dat în anul 1951.

,,Prezidiul Marii Aduncări Naţionale al RPR,
În temeiul art. 44 pc. 2 şi art. 45 din Constituţia RPR, 
văzînd hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 101 din 8.02.1951, 
emite următorul
Decret nr. 28
pentru declararea de utilitate publică şi exproprierea unor terenuri necesare construirii oraşului muncitoresc al Uzinei Ucea- Sovromchim:
Art. 1. Se declară de utilitate publică, se expropriază şi se trec în proprietatea statului dîndu-se în folosinţa Ministerul Metalurgiei şi Industriei Chimice în vederea construirii oraşului muncitoresc pe lîngă Uzinele Sovromchim-Ucea”, următoarele terenuri:
A. Din Comuna Ucea de Jos, regiunea Sibiu
B. Din comuna Corbi
C. Din Comuna Ucea de Sus.
Art. 2. Se autorizează ministerul Agriculturii de a da din rezervele Statului drept despăgubiri celor expropriaţi prin prezentul decret, o suprafaţă de 451 hectare 5573 mp teren arabil, precum urmează:
a. Pentru cei expropriaţi din comuna Corbi, se vor da terenuri în comuna Şomartin în suprafaţă de 261 hectare 4723 mp.
b. Pentru cei expropriaţi din comuna Ucea de Sus se vor da terenuri în comuna Brui în suprafaţă de 73 hectare 1354 mp şi în comuna Şomartin 46 ha 0850 mp. 
c. Pentru cei expropriaţi din comuna Ucea de Jos se vor da terenuri în comuna Brui în suprafaţă de 70 ha 8646 mp. 
Art. 3. Ministrul Metalurgiei şi Industriei Chimice va încheia cu Uzinele Sovromchim Ucea, o convenţie prin care se vor stabili condiţiile şi modul în care se vor folosi de către Uzinele Sovromchim terenurile expropriate în vederea construirii oraşului muncitoresc.
Art. 4. Decretul nr. 314 din 23 iulie 1949 se abrogă pe data emiterii lui.
Dat în Bucureşti la 22 februarie 1951
(ss) C.I. Parhon (ss) Marin Florae Ionescu
Vicepreşedinte. Cons. de Miniştri şi Ministerul Metalurgiei şi Industriei Chimice
(ss) Chivu Stoica
Ministrul Agriculturii
(ss) V. Vaida
Ministrul Justiiei
(ss) Stelian Niţulescu

Suprafeţele afectate de investiţie

Conform datelor de la Cartea Funduară Făgăraş, oraşul Victoria posedă următoarele terenuri:
-Suprafaţa totală oraş şi combinat: 983 hectare 3722 mp
– Suprafaţa oraşului Victoria 496 ha 5422 mp
-Suprafaţa Combinat Chimic Victoria 486 ha 8300 mp
– Suprafaţa construită a oraşului Victoria 110 ha din care 33 ha zone verzi
– Suprafaţa străzi în oraş 7 ha
-Suprafaţa liberă (construibilă) 320 ha 6222 mp
-Suprafaţa zone industriale exceptînd combinatul (PTTR, spital, complex, şcoli, şantier, etc) 58 ha 9200 mp.

Documente păstrate şi azi

     Actele care se referă la exproprieri au fost menţionate la vremea respectivă în presă. În ziarul ,,Ardealul” nr. 233 din 17 octombrie 1939 s-a publicat un deceret pentru expropriere a 141.795 mp de la Ucea de Sus şi Ucea de Jos. Şi Decizia fostei Curţi de Apel Braşov nr. 171/1941 pentru exproprierea suprafeţei de teren 424.0297 mp a fost publicată. Un exemplar al acestei decizii a fost păstrată la arhiva oraşului prin aportul av. Nicolae Bozonea din Feldioara. De asemenea, Decretul nr. 28/1951 pentru exproprierea suprafeţei de teren de 451.5573 mp se păstrează. Suprafețele toale expropriate au fost de  8.897.665 mp, dar în  Cartea Funduară apar 9.833.722 mp deci o diferenţă de (9.833.722- 8.897.665)   936.057 mp, suprafaţă pentru care nu au fost găsite acte de expropriere.

Colonia de muncitori din pădure a devenit  oraş

     Evenimentele istorice au determinat ca la 23 august 1944 să se închidă şantierul de la Ucea. Abia în februarie 1948 s-au reînceput lucrările de edificare a oraşului. În tot acest răstimp oamenii, cei care lucrau în fabrică, locuiau în bărăci sau în comunele apropiate. Bărăcile au fost construite în incinta Fabricilor Ucea, dar şi în exteriorul acestora, în Poiana Neamţului, Viştişoara şi Arpaş. A fost perioada în care s-au executat şi lucrări de aducţiune a apei la Ucea de Sus, Ucea de Jos, Viştea, Olteţ de către intreprinderile care au lucrat pe şantierul Fabricilor Ucea. În anul 1948 existau mai multe pavilioane din zidărie destinate locuinţelor care erau racordate la apă, gaz şi curent electric, pavilioane din lemn de asemenei pentru locuinţe. Urmele vechilor locuinţe, bărăci, se mai văd astăzi pe strada Muncii. Terenul pe care urma să se construiască oraşul era acoperit de arbuşti de variate esenţe şi arata la fel ca şi pădurea de azi amplasată la est de oraş. Conform unui document datat 30 noiembrie 1948, în paralel cu lucrările de canalizare s-au început lucrările de defrişare a Coloniei. Lucrările de construcţie însă au început în toamna anului 1949. Bătrînii zonei îşi amintesc însă că s-au trasat primele clădiri în octombrie 1949. Primele clădiri au fost edificate pe strada Lenin, în capătul de sud şi blocurile de pe strada Trandafirilor, în faţa stadionului care erau blocuri de necăsătoriţi. Arhitectul de care se leagă numele acestor construcţii era sovietic, (ss) Sceghelschi. ,,Sovieticii au avut un album cu tipuri de clădiri din care s-au inspirat la construcirea Coloniei”. De inspiraţie rusească sînt clădirile cu două nivele care au 8 apartamente, 10 apartamente sau cele pentru necăsătoriţi, dar şi vilele din apropierea fabricii, 5 la număr. Primii salariaţi ai fabricii s-au mutat în locuinţele construite după un an, în toamna anului 1950. Atunci s-a convenit şi ca aceste clădiri să fie colorate diferit pentru fiecare stradă. S-au edificat, pentru nevoile salariaţilor, magazine, cantină, cinematograf, iniţial din scîndură tip baracă, în imediata apropiere a căii ferate. Cinematograful avea 600 de locuri, iar într-o baracă s-a amenajat o sală de dans pentru tineret. Aceste bărăci nu mai există ele au fost demolate după construirea clubului. Tot în bărăci au fost amplasate Cooperativa meşteşugărească, alimentara şi textilele. În partea de sud a oraşului au fost construite bărăci în care au funcţionat măcelăria, aprozarul. Pentru librărie nu s-a găsit un spaţiu propriu, aceasta a funcţionat pe lîngă alte unităţi. Primul restaurant al oraşului a fost amplasat pe locul unde astăzi este ştrandul şi funcţiona într-o baracă cu un aspect de tavernă cu două sobe. Localul era destinat în exclusivitate bărbaţilor. În 1959 restaurantul a fost mutat în noua construcţie, acolo unde este şi azi.

Ani de şantier

     O baie publică nu s-a avut în vedere a se construi în noua colonie pentru că fiecare locuinţă era prevăzută cu baie. Dar totuşi în partea de sud de Policlinică s-a construit o baie publică pentru locuitorii de la bărăci, militari, elevi. În schimb s-a dorit încă de la început construirea unui ştrand cu bazin de înot şi s-a construit. Prima piaţă avea o masă de lemn cu acoperiş de scîndură situată de cam la egală distanţă între actuala piaţă şi cantină. Pentru a ne face astăzi o imagine a începutul coloniei, aici nu earu drumuri, iar pentru a ajunge la obiectivele construite străbăteai distanţe lungi prin noroaie. Toată zona avea aspectul unui şantier în lucru.

Certificatul de naştere al Oraşului Victoria

     ,,Certificatul de naştere pentru oraşul Victoria a fost completat în noiembrie 1949. Oraşul Victoria seamănă cu un oraş staţiune. Casele au colorit viu, dantelăria de lemn a balcoanelor, ferestrele mari şi luminoase…” se titra în ziarul Scînteia. Ion Leonte a scris prima poezie dedicată noul oraş, la 21 iunie 1959, publicată în ,,Drum Nou” şi apoi în ,,Luceafărul” la 1 mai 1960. Oraşul Victoria a fost edificat pe locuri neumblate, pe pădure aşa cum au fost şi Motru sau Dej. La recensămîntul de la 1 iulie 1968 Oraşul Victoria avea 7.107 locuitori, iar Făgăraşul 23.940 aproximativ egal cu Săcele- 23.537 locuitori. Colonia Ucea a fost transformată în Oraşul Victoria prin Decretul 467 din 12 noiembrie 1954 al MAN. Prima unitate administrativă de conducere a oraşului a fost Sfatul Popular înfiinţat la 28 aprilie 1954. Dumitru Mihăescu a fost primul preşedinte al Sfatului Popular, un laborant al combinatului în vîrstă de 35 de ani originar din judeţul Dîmboviţa, comuna Bezdeal. În această funcţie i-au urmat Ion Chitic, şofer, Nicolae Coţofană, strungar, Victor Morariu, Ioan Glăjariu, Vasile Roşoiu, Nicolae Breaz, Victor Zamfirescu, Ionel Baiulescu, Olimpia Beca, Viorel Olteanu, Gheorghe Cristian și în prezent prof. Camelia Bertea. (Lucia BAKI)