În ciuda informațiilor apărute în mai multe publicații și preluate masiv pe rețelele sociale, asigurarea RCA pentru trotinete nu este încă obligatorie în România și nici nu există momentan vreun proiect de act normativ în această direcție. Obligația în sine este prevăzută într-o directivă UE și va trebui transpusă și în legislația noastră până la finalul acestui an, însă măsura nu este la acest moment reglementată nici măcar în stadiul de propunere. Informația a fost confirmată pentru avocatnet.ro inclusiv de reprezentanții Minsterului de Finanțe, una dintre instituțiile care poate să propună modificarea legislației RCA pentru preluarea noii obligații din directivă.

Directiva (UE) 2021/2118 a modificat într-adevăr legislația europeană referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) și a introdus obligația acestor asigurări inclusiv în cazul trotinetelor sau bicicletelor electrice cu propulsie electrică. Mai exact, directiva extinde înțelesul noțiunii de ”vehicul”, adăugând acestei categorii și dispozitivele autopropulsate cu o masă mai mare de 25 de kilograme, capabile să se deplaseze cu o viteză de minimum 25 km pe oră. Astfel, trotinetele și bicicletele electrice sau cele prevăzute cu propulsie auxiliară vor intra sub incidența legislației care reglementează obligativitatea RCA. Statele membre ale UE, deci inclusiv România, trebuie să transpună prevederile acestei directive europene până la data de 23 decembrie 2023.

În România, transpunerea directivelor europene se face prin lege sau prin ordonanță, ambele tipuri de acte normative având reguli clare de legiferare. Pentru modificarea legislației RCA, este nevoie fie de o ordonanță inițiată de Ministerul de Finanțe, care trebuie adoptată și publicată în Monitorul Oficial pentru a se aplica, fie de un proiect de lege inițiat de Parlament sau de Guvern. Indiferent de inițiator, legea va urma aceeași procedură parlamentară pentru a intra în vigoare: vot în Senat și în Camera Deputaților, promulgare de Președinție și publicare în Monitorul Oficial, singura diferență fiind că, dacă e inițiată de Guvern, ea va trebui mai întâi să fie adoptată și de Executiv.

Mai multe publicații au informat, în mod eronat, cu privire la iminenta obligare a posesorilor de trotinete și biciclete electrice de a încheia contracte RCA, citând un proiect de lege (sau, în alte cazuri, de ordonanță de urgență) inițiat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) care va impune plata imediată a unor prime de asigurare pentru proprietarii de trotinete și biciclete electrice.

Informația este incorectă din capul locului pentru că instituția menționată nu poate avea o astfel de inițiativă legislativă. De altfel, într-un comunicat mai vechi publicat chiar de ASF poate fi găsită această precizare: ”Menţionăm că ASF nu are drept de iniţiativă legislativă, propunerile sale de acte normative fiind preluate de către Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, sau de către Parlamentul României, prin Comisiile de buget-finanţe”. În plus, pagina de consultări publice a Autorității afișează documente pe care aceasta are dreptul să le emită (proiecte de norme ori de regulamente). Evident, printre acestea nu există niciun proiect de lege sau ordonanță de urgență care să vizeze modificarea legislației RCA.

Nici Ministerul Finanțelor (MF), instituția care ar fi putut iniția această modificare prin OUG, nu a publicat pe pagina dedicată actelor normative pe care le are în lucru un astfel de proiect. La solicitarea avocatnet.ro, biroul de presă al instituției a confirmat că la acest moment nu există nicio propunere guvernamentală de modificare a legislației RCA și nici vreuna venind din partea ASF.

Similar, nici la Parlament, cealaltă instituție care ar fi putut iniția printr-un proiect de lege transpunerea directivei care obligă trotinetele și bicicletele electrice să aibă RCA, nu există până la acest moment un proiect legislativ pe această temă.

În concluzie, deși există directiva europeană care impune conducătorilor de trotinete și biciclete electrice să încheie o poliță RCA, în prezent nu există încă o transpunere a acesteia în legea română și nici vreun proiect legislativ public făcut în această materie.

Totuși, e bine de știut că, chiar și în momentul de față și în contextul legislativ descris anterior, companiile de asigurare oferă utilizatorilor posibilitatea de a încheia  asigurări facultative de răspundere civilă (deci nu auto) a persoanelor fizice, pentru prejudicii produse terţilor, aplicabile și pentru conducătorii de trotinete sau biciclete electrice. Acest tip de asigurare acoperă daunele materiale și vătămările corporale cauzate de asigurat, inclusiv prin utilizarea bicicletelor sau trotinetelor electrice. Prețurile practicate actualmente pentru acest tip de asigurare variază între 30 și 79 de euro anual.

În general, însă, conform informațiilor disponibile pe site-urile asigurătorilor, acest tip de asigurare nu acoperă pagubele produse propriului vehicul, daunele provocate cu intenție, cele provocate în afara pistelor pentru biciclete, cele cauzate în urma deplasării în scop comercial sau sub influența alcoolului ori narcoticelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here