Să tot fie vreo zece ani de când Universitatea Copiilor din Bărcut se transformă într-o arenă de circ, în care tineri din toată țara se întrunesc pentru a face circ – în cel mai adevărat sens al cuvântului. Unii vin de ani de zile și sunt deja deprinși cu de-ale circului, alții vin pentru prima dată și sunt nerăbdători să afle ce îi așteaptă. Însă pentru toți este o experiență deosebită.
Sub atenta îndrumare a pedagogilor de circ din Germania și România micii artiști își încep ziua cu jocuri – exersează vigilența, concentrarea, lucrul în echipă – și fac exercițiile obligatorii de încălzire. Iar apoi încep cu antrenamentul propriu-zis.
Unii lucrează la eșarfă. Pare ușor, dar să te cațeri pe o bucată de stofă fără să te împotmolești, nu e chiar așa de ușor. La trapez, unii reușesc să se urce din prima, alții mai au nevoie de ajutor și iar alții trebuie întâi să-și învingă frica de înălțime. Între timp în cealaltă parte a sălii este un grup, care încearcă să-și mențină echilibrul pe monociclu. În spectacolele de circ pe care le vedem la televizor, totul pare atât de ușor, dar întrebați-i pe participanții la tabără cât de greu este! Câte căzături, câtă sudoare și câtă perseverență! Dar până la urmă unii au reușit. Afară în curte, în fața vechii biserici-cetate din Bărcut, la umbra unui copac, sunt jonglerii. Cutii cu tot felul de obiecte le stau la dispoziție – mingi, eșarfe, măciuci, inele, poi, diabolo, flowerstick etc. Fiecare își alege câte ceva și începe ușor – aruncă o minge dintr-o mână în alta, apoi încearcă cu două, cei mai experimentați știu să jongleze deja cu trei mingi. Dar ce-ar fi să încerce cu patru? Sau să învețe noi trucuri cu diabolo? Și aici e nevoie de maximă concentrare și de multă, multă muncă. Mingile nu stau în aer de la sine, trebuie, totuși, învinse forțele gravitației. Of, iar a căzut! O luăm de la capăt: un – doi – trei – patru … și încă odată.
Înapoi în sală. Câțiva curajoși se încumetă să încerce mersul pe sârmă. Ce bine că nu e la mare înălțime! Și totusi – pe chipuri se vede concentrarea. Un picior se deplasează ușor în față, sondând parcă terenul, și este retras imediat. O răsuflare adâncă și o nouă încercare. Cu brațele întinse și cu pedagogul de cerc în apropiere urmează al doilea pas și al treilea. O mică dezechilibrare, o nouă răsuflare adâncă și continuarea traseului de nici 4 m. Dar dacă ești acolo, pe sârmă, cei 4 m ți se par interminabili.
Și uite-așa se evaporă timpul, de nici nu-ți dai seama cum trec zilele și ce progrese enorme ai făcut. După o săptămână de antrenamente istovitoare, dar și de momente relaxante – o drumeție, confecționarea de invitații pentru spectacolul de circ din ultima zi, sau nelipsitul foc de tabără – vine și momentul, în care munca face loc magiei. Este sâmbătă dimineața pe la zece. Încep să sosească părinții, vin și copii din sat și iau loc în sala transformată în manej. Artiștii de circ așteaptă cu nerăbdare marele moment, în care pot să arate tuturor ce au învățat. Sunt foarte emoționați. Deocamdată sunt cam încordați, nu prea le vine să zâmbească. Spectacolul începe. Primul număr la eșarfă trece cu bine, spectatorii aplaudă, și vine și zâmbetul după efort. Iar apoi vin acrobații cu o serie de piramide, toate reușite – aplauze și alte zâmbete. La numărul de echilibristică toată lumea aplaudă. Grozav, ce au reușit copiii într-un timp atât de scurt! Iar cine-i știe pe jongleri din anii trecuți, se minunează de progresele, pe care le-au făcut. Toți ochii se ațintesc acum asupra trapezului unde se întâmplă lucruri ca într-un circ adevărat. Și nu sunt artiști de circ, care toată viața lor nu fac altceva, ci sunt tineri din Sighișoara, București, Brașov, Sibiu, Făgăraș sau Cluj, care arată niște numere incredibile. Câtă forță! Câtă eleganță! Cât curaj! Urmează bine meritatele aplauze și zâmbetul larg al copiilor, care le-au dovedit tuturor, că se pot întrece pe ei înșiși, că dacă vrei cu adevărat ceva, poți. Mulțumim pe această cale Consiliului Județean Brașov și fundației DonauschwäbischeKulturstiftungdes Landes Baden-Württemberg,care a ales să sprijine financiar acest proiect și le-au dăruit copiilor și tinerilor participanți o experiență deosebită. Au lucrat mult și au reușit împreună. S-au împrietenit. Cu lacrimi în ochi și multe îmbrățișări se despart unii de alții cu promisiunea că vor fi negreșit prezenți și anul viitor. (Renate Klein)
