Deputatul Dumitru Flucuș, AUR, a avut o declarație politică în Parlamentul României față de filmul ,,Arsenie, viața de apoi“ al regizorului Alexandru Solomon, care este ,,o înșiruire de minciuni, de blasfemii față de Părintele Arsenie Boca, față de credincioșii lui și față de Biserica Ortodoxă Română“. 

,,De curând a fost realizat un film numit „Arsenie, viața de apoi”, care este prezentat în cinematografe sau în diferite locații. Regizorul filmului se numește ALEXANDRU SOLOMON, cetățean român aparținând minorității evreiești. Filmul conține . Eu vin dintr-un sat din Țara Făgărașului, care îl are ca ocrotitor spiritual pe Părintele Arsenie Boca. Satul nostru a avut onoarea să îl găzduiască de mai multe ori pe Părintele Arsenie. Foarte mulți oameni de la noi și din satele Țării Făgărașului l-au cunoscut direct, i-au ascultat sfaturile și s-au minunat de puterea spirituală a Părintelui. Nu există casă în satul meu și în zona noastră care să nu aibă fotografia Părintelui Arsenie. Eu am fotografia Părintelui în casă, pe birou, în mașină, în portofel, și mai presus de toate, îl port în suflet pe Părintele Arsenie Boca. Eu, împreună cu milioane de credincioși, facem parte dintre cei pe care regizorul îi consider ca fiind neevoluați. Noi ne simțim profund jigniți de acest film. Părintele Arsenie Boca este una dintre cele mai luminoase personalități ale românilor și nu trebuie tratat astfel. Niciun om nu trebuie tratat astfel! În general, trebuie să respecți tot ce este sfânt pentru alții. Politețea, bunul simț, înțelepciunea sau omenia ne fac să respectăm simbolurile sfinte ale semenilor noștri. Nu se poate ca o persoană care se autoconsideră educată, cum este regizorul acestui film, să murdărească mișelește, să terfelească imaginea unui sfânt fără vreun motiv.   De unde vine aversiunea și dorința de batjocură față de un sfânt respectat și iubit de o mulțime de credincioși și față de Biserica Ortodoxă Română? Nu a avut condiții să studieze sau să lucreze ce a vrut? I-au făcut românii vreun rău? Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Motivul acestui atac josnic îl putem afla urmărind toate agresiunile la care țara noastră a fost supusă în ultimii 34 de ani.     Am pierdut în favoarea agresorilor capacitățile noastre de producție, resursele naturale, inclusiv o bună parte din terenurile agricole și forestiere; am pierdut cca. o treime din populația țării, împreună cu mândria națională.    În paralel cu pierderea tuturor bogățiilor, ne-am ales cu o datorie externă uriașă, care crește anual, riscând să aducă țara în incapacitate de plată, cu consum de droguri la scară largă, cu prostituție și trafic de persoane sau de organe. În plan material, agresorii au reușit să ne ia tot, să ne zdrobească. Încearcă acum același lucru și pe plan spiritual. România face notă discordantă printre țările europene când vine vorba de credință. Cu toate condițiile materiale dificile, după 1989, un număr impresionant de lăcașe noi de cult au fost înălțate.

Un număr foarte mare de oameni, cu mult peste media europeană cred în Dumnezeu. Tot mai mulți tineri sunt preocupați de evoluția lor spirituală. Forța spirituală trezește conștiința poporului nostru. Asta îi sperie pe agresori. Știm că planul spiritual domină și determină planul material. Cu alte cuvinte, dacă spiritual nu putem fi doborâți, ne vom putea recupera lipsurile din planul material. De aceea ne atacă simbolurile Sfinte. De aceea îl atacă pe Părintele Arsenie Boca. Degeaba încearcă forțele întunericului să oprească trezirea spirituală a poporului român. Nu vor reuși. Iubirea, lumina, recunoștința sunt trăsături naturale ale poporului nostru, se vor amplifica și ne vor ajuta să câștigăm această luptă spirituală. Știm că Părintele Arsenie veghează și ne ajută! Urăm dușmanilor noștri să trăiască să ne vadă fericiți!(Deputat Dumitru Flucuș, AUR)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here