Foto: Salvamont Brașov

Salvamontiștii din cadrul Serviciul Public Județean  Salvamont Brașov vor avea la dispoziție, începând cu această lună,  două centre mobile de analiză a datelor din dronă.  Cele două echipamente le vor permite să scaneze în cadrul misiunilor desfășurate o suprafață mai mare de teren într-un timp mai scurt sau să desfășoare concomitent două acțiuni de căutare și salvare în zone diferite.

  • ,,Vreme de aproximativ două luni, salvatorii montani din cadrul Consiliului Județean Brașov au lucrat la dezvoltarea unui centru de comandă modular care să le permită salvatorilor să îl amplaseze oriunde în zona montană fără ca acesta să fie condiționat de o sursă de curent pentru alimentare. Cele două echipamente complexe vor putea fi transportate la acțiunile de căutare și salvare atât cu autovehiculele din dotarea serviciului, cu atv-ul sau utv-ul în zone mai greu accesibile, dar și cu ajutorul salvatorilor montani“ precizează SPJS Brașov.

Fiecare centru de comandă este independent din punct de vedere energetic, având o autonomie de funcționare de până la 5 ore fără a fi nevoie de o sursă externă de curent. Totodată acestea au în componență lor și un invertor de la 12V la 220V pentru a permite acumulatorilor LiFePO4 să fie încărcați la autospecialele salvamont. În perioada următoare vor fi montate și panouri solare portabile pentru ca acumulatorii echipamentelor, dar și ai dronelor să fie încărcați cu ajutorul energiei solare.

  • ,,Fiecare centru de analiză și comandă este dotat cu un ecran led IPS de 32″, invertor de 1000W, stabilizator de tensiune și conexiune la internet prin 4g/5g, internet furnizat de la doi operatori de telefonie mobilă din România, dar și prin sistemul de sateliți de la Starlink. Totodată fiecare echipament are posibilitatea de a transmite în timp real imaginile capturate de dronă. Transmiterea live se va face cu ajutorul unui server RTMPS printr-o conexiune de date mobilă. Echipamentul de la Starlink le va permite salvatorilor montani să aibă acces la servicii de internet și VoIP în zone rurale, montane sau îndepărtate, zone unde accesul la internet este limitat sau inexistent. O dată cu punerea în funcțiune a echipamentelor a fost implementat și un simulator care le va permite piloților de drone să se antreneze și să simuleze diferite scenarii de salvare“ a mai precizat SPJS Brașov din cadrul CJ Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here