Am vorbit în acest demers pe care l-am inițiat pe drumul cunoașterii lui Iisus despre ipotezele lansate de istorici și exegeți pe marginea textelor biblice, desemnate de către cercetătorii avizați drept cele mai sigure surse de informație cu privire la viața lui Iisus din Nazaret în care temporalul se împletește cu atemporalul iar sursele istorice se amestecă într-un mod inedit cu evenimentele ce scapă rațiunii. Istorici precum James D. Tabor, deși iau drept repere istorice importante textele nou-testamentare, încearcă o abordare pur empirică, nu lipsită de importanță și interes. Aceste informații sunt importante mai ales pentru ultimele zile din viața lui Iisus Hristos. Pentru creștinii tradiționali, dar și pentru denominațiunile creștine moderne, Iisus este Fiul lui Dumnezeu venit pe pământ, cea de a treia persoană a Sfintei Treimi, care a luat trup din Fecioara Maria prin puterea Duhului Sfânt. Tradiționaliștii și neo-protestanții nu sunt puși de acord asupra modului în care a fost zămislit Iisus, sau după nașterea Lui.
Numeroși neo-protestanți afirmă că Iosif a avut relații matrimoniale normale cu Maria după ce s-a născut Iisus. Unii creștini neo-protestanți sunt de acord cu faptul că Iisus s-a născut prin puterea Duhului Sfânt, dar după aceea Iosif și Maria au avut relații normale. Pentru ortodocși și catolici Iosif a trăit cu Maria în curățenie deplină iar ,,frații” lui Iisus au fost copii ai lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară și frați vitregi ai lui Iisus, conform tezei ortodoxe, sau pur și simplu veri ai lui Iisus, conform unor ipoteze lansate mai ales în lumea catolică. Asupra minunilor, învățăturii și Învierii lui Iisus majoritatea creștinilor sunt unanim de acord. Istoricul, chiar dacă este credincios, este obligat să ia în calcul toate sursele arheologice, numismatice, epigrafice, documentele și personajele vremii dar și ipotezele. James Tabor lansează, printre altele, ipoteza celor doi Mesia.
Misterul celor doi Mesia
În opinia lui James Tabor, bazată pe tradițiile evreiești, ar fi existat nu un singur Mesia, ci doi. ,,Creștinii și iudeii au ajuns să se concentreze pe apariția unui singur Mesia. Dar nu la fel stăteau lucrurile în timpul lui Iisus, după cum am observat deja în manuscrisele de la Marea Moartă. În texte succesive citim nu despre unul, ci despre doi Mesia care aveau să deschidă calea spre Împărăția lui Dumnezeu. Unul urma să fie din neam regesc din spița lui David, dar alături de el avea să se afle un preot, și el Mesia, din spița lui Aaron (N.R- Aaron era fratele lui Moise, cel care este legislatorul prin excelență al evreilor redactând ,,legea”, adică cele 10 porunci, sub inspirație divină. Iisus a făcut numeroase aluzii la Moise), din tribul lui Levi. Zaharia, profetul evreu din secolul al VI-lea î.Hr., a vestit un om numit ,,Mlădița” care va primi onoruri regești și va sta pe tronul său, dar Zaharia mai adaugă: ,,și un preot va fi la dreapta lui. Între ei doi va fi o pace desăvârșită”. (Zaharia 6:13).
Iată o reprezentare clară a regelui davidic și a sfetnicului său, cel uns preot. Într-o altă viziune, Zaharia se referă la ,,doi fii unși” (adică ,,cei aleși” sau ,,mesia”) care ,,stau înaintea Domnului a tot pământul”. În viziunea sa, Zaharia îi compară cu două ,,crengi de măslin” care stau în fața menorei, candelabrul cu șapte brațe ce reprezenta spiritul și prezența divină. Această imagine ideală a celor doi Mesia a devenit un simbol pentru multe grupări iudaice care erau orientate spre un mod de gândire apocaliptic în secolele al II-lea și I î.Hr. Testamentul celor Doisprezece patriarhi, datând din secolul al II-lea î.Hr., spune pe scurt: ,,Căci Domnul va ridica un mare preot din Levi și un rege din Iuda”. Pretutindeni în această influentă lucrare se pune accentul pe mântuirea lui Israel prin acțiunea coroborată a neamurilor lui Levi și a lui Iuda, ultimul fiind al regelui David însuși. Preotul Mesia se bucură de mai multă atenție decât Regele Mesia și în multe feluri îi este superior celui născut din David. De fapt, însuși patriarhul Iuda spune: ,,Căci mie mi-a dat Domnul împărăția, iar lui preoția, și a așezat împărăția mai prejos de preoție”. Cartea Jubileelor, care datează cam din aceeași perioadă, îi dă binecuvântarea veșnică lui Levi, ca acela care va odrăsli pe marele preot, și lui Iuda ca tatăl ,,regelui” ce va conduce Israelul și toate neamurile. Pornind de la aceste texte, se pare că perechea celor doi Mesia era structura ideală a conducerii iudaice. Din acest motiv în secolele al II-lea și i î.Hr., macabeii sau hașmoneii, care puteau pretinde doar descendență preoțească levită, nu fuseseră în stare cu adevărat să se impună în ochii populației ca ,,regi”, în ciuda uriașei lor puteri politice și militare. În imaginația iudaică era fixat viitorul ideal când ambii, preot și rege, vor domni împreună. Ioan Botezătorul se autoidentifica drept ,,trimisul” care avea a pregăti Calea, conform profeției din Maleahi. Versiunea pe care o citim în Biblia noastră modernă este următoarea: ,,Iată, Eu trimit pe mesagerul Meu și va pregăti calea înaintea feței Mele și va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutați și mesagerul legământului pe care voi îl doriți. Iată, vine!, zice Domnul Savaot. Și cine va putea îndura ziua venirii Lui și cine se va putea ține bine, când el se va arăta?” (Maleahi 3: 1-2) Această traducere se bazează pe un text ebraic standard…, cea mai veche copie a lui datând din secolul L ix-LEA D.Hr. Astăzi, avem o versiune a aceluiași pasaj din Maleahi descoperit printre Manuscrisele de la Marea Moartă.
Manuscrisul acesta datează din secolul I î.Hr., deci este cu o mie de ani mai vechi decât textul ebraic standard. Observați cu atenție diferențele pronominale: ,,De aceea, Îmi trimit mesagerul, și el va pregăti calea înaintea feței Mele. Și ei vor veni îndată la templul Lui, Domnul pe care îl căutați și mesagerul legământului, pe care îl doriți. Iată vine!, zice Domnul Savaot, și cine va putea să li se opună lor când vin? Vechea versiune din Maleahi cuprinde două persoane care aveau să vină împreună: un mesager al legământului pentru a pregăti Calea, dar și cel numit ,,Domnul pe care îl căutați”. Cuvântul tradus ,,Domn” (adon) nu este termenul ebraic folosit pentru Dumnezeu-Yahve-, ci un cuvânt care desemnează un ,,conducător” sau domnitor de un anume fel. Se prea poate ca însuși Iisus și Ioan Botezătorul să fi fost familiarizați cu această versiune din Maleahi cu pronumele la plural, și s-au identificat în consecință. Cu siguranță aceasta era interpretarea specifică esenienilor care au scris Manuscrisele de la Marea Moartă”. (James D. Tabor, Dinastia Iisus) Pentru creștini Iisus este Rege, Preot și Învățător. Tabor împarte însă aceste atribuții între Ioan Botezătorul, care este preotul, și Iisus regele din seminția lui David. ,,Date fiind aceste speranțe și așteptări adânc înrădăcinate printre evreii mesianici, cu greu ne putem imagina entuziasmul și fervoarea pe care le vor fi trezit Ioan Botezătorul și Iisus pe când își pregăteau următoarea mișcare în primăvara anului 27 d.Hr. Ioan ca preot din neamul lui Levi și Iisus ca descendent din David, din neamul lui Iuda, vor fi trezit speranțele a mii de oameni care așteptau sosirea celor Doi Mesia ca un semn sigur al sfârșitului” spune Tabor.
Împărăția, deasupra Legii
Iisus respecta întru totul ,,Legea” lui Moise dar Împărăția lui Dumnezeu era deasupra ei. ,,În relație cu pilonii religiei iudaice, așa cum era practicată în prima treime a sec. I d.Hr., Iisus apare ca un evreu pios, dar atipic. Există o ambivalență în atitudinea Lui față de Lege și Templu, în cuvintele și în gesturile sale. Este un rabin singular, un evreu pios care respectă Legea pe care însă, surprinzător, n-o așază în centrul vieții sale. Centrul îl ocupă Împărăția lui Dumnezeu, pe care el o vestește și o revelează prin cuvinte și fapte convingătoare și încărcate de putere” spune cercetătorul și preotul catolic Armand Puig. ,,Etica sa, cu o puternică încărcătură iudaică, își găsește rațiunea finală în Dumnezeu, Tatăl, care a început să fie prezent, cu bunătatea, mila și iertarea sa generoasă. La baza acestui discurs etic nu este o reflecție nuanțată asupra Legii, ca la rabinii din vremea sa, ci darul Împărăției, care depășește orice perspectivă și deschide noi orizonturi sau, mai curând, concentrându-le: duce Legea mai departe, dincolo de ea însăși, o orientează spre un punct luminos care o catalizează altfel. Face aceste mișcări bazându-se pe texte ale Legii și pe fragmente ale Scripturilor sau prin afirmații pline de autoritate care se situează la același nivel cu Scriptura” (Armand Puig) De fapt, aceasta este taina și misterul cerului pe pământ. (Ștefan BOTORAN)
