Angajații de la Fabrica de Pulberi Făgăraș au ieșit și astăzi, 30 ianuarie a.c.,  în stradă pentru a-și striga nemulțumirile față de viitorul societății și al locurilor de muncă. Președintele Sindicatului Liber Nitramonia Rompiro, Lucian Cupu, s-a întâlnit astăzi cu prefectul Județului Brașov, Mihai Văsii, în cadrul Comisiei de Dialog Social de la nivelul Prefecturii. Cupu a dialogat, telefonic, și cu ministrul Economiei, acesta din urmă direct interesat să pună capăt protestului. Mai ales că societatea de la Făgăraș este singura producătoare de pulberi, iar ministeriabilii bat moneda pe războiul de la graniță. Reamintim că este a doua zi de proteste ale angajaților din cauza deciziilor luate de Romarm sub umbrela Ministerului Economiei.

  • ,,Am fost sunat de ministrul Economiei pentru a prezenta situația angajaților și revendicările noastre. Avem promisiunea ministrului privind nucleele aprobate pentru Fabrica de Pulberi, în sensul că bugetul alocat acoperă salariile tuturor angajaților până în luna iunie, iar după această dată nucleele vor fi plătite din bugetul alocat pentru investiții. Am ridicat însă problema întârzierii banilor de invesiții, caz în care se va face o recificare bugetară sau angajații vor fi redisttribuți la nivel de Romarm“ a declarat Lucian Cupu.

În privința invesițiilor mult trâmbițate, acum există o finanțare de 9.500.000 lei alocată prin Ordin de ministru pentru Fabrica de Pulberi Făgăraș cu desinație strictă, ca participare la capialul social al societății, pentru  modernizarea instalației de fabricație hexogen (RDX) și pentru studiile de fezabilitate aferente  insalației de pulberi cu simplă, dublă, triplă bază și sferică și instalației DNT.

Joi, la ministru

O delegație de la Sindicatul Liber Nitramonia Rompiro condusă de președintele acestuia, Lucian Cupu, se va afla joi, 1 februarie a.c., ora 8.30, la Ministrul Economiei.

  • ,,Vom parafa tot ceea ce s-a discutat atât în Comisia de dialog social de la Prefectura Brașov cât și ceea ce s-a discutat telefonic cu ministrul, dar și alte probleme cu care ne confruntăm la nivel de societate“ a mai spus Lucian Cupu.

Bârghișan s-a răzgândit

Directorul general de la Fabrica de Pulberi, Dorin Bârghișan, s-a răzgândit și a acceptat prelungirea mandatului cu încă două luni. Mandatul lui Bârghișan la conducerea societății expira la sfârșitul acestei luni. (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here