,,Dumnezeu este realitatea care doare şi umple de nădejde omul secolului XX. Nu putem trăi fără Dumnezeu, nu putem fi stăpâni pe pământ fără Dumnezeu-fără Dumnezeu riscăm a nu mai fim. Facem această mărturisire nu ca o speculaţie intelectuală, nici ca o constatare ştiinţifică, ci ca rezultat al experienţei noastre de o viaţă, în chinuri şi torturi, întru Hristos. Şi concluzia finală şi concisă a acestei experienţe este: totul în Hristos!“ Este mărturisirea lăsată urmașilor de Ioan Ianolide în volumul de memorii intitulat  ,,Întoarcerea la Hristos-mărturii din temniţele comuniste“. Cu un astfel de gând au participat sâmbătă, 9 martie 2024, foștii deținuți politic și urmașii acestora la comemorarea eroilor anticomuniști  organizată la monumentul edificat în fața Cetății Făgăraș. Au rămas puțini, foarte puțini dintre localnicii care au suferit în anii de prigoană comunistă și care mai pot da mărturie pentru ceea ce a fost atunci. Iar urmașii lor, cu atât mai puțin.  9 Martie a fost legiferată ca zi a foştilor deţinuţi politic din România, (Legea nr. 247/2011)  când  autorităţile locale au obligația să organizeze manifestări dedicate românilor care au luptat împotriva regimului comunist, jertfindu-se pentru păstrarea demnităţii  neamului românesc şi a credinţei creştine. 9 Martie este și ziua în care se prăznuiesc cei 40 de mucenici de la Sevastopol a căror jertfă  a fost pentru credinţa în Hristos.

Un omagiu eroilor

Pentru unii participanți manifestarea a însemnat un omagiu sincer adus jertfei eroilor care au fost uciși în închisori și lagăre de exterminare ale regimului comunist, acelor care au pierit în creierii Munților Făgăraș în luptele directe cu securitatea, a celor care au fost executați la Jilava, Brașov, Gherla, Aiud sau pe aiurea de plutoane bine alese de un Nikolski, Drăghici, Walter Roman, Crăciun sau alți torționari instruiți de Moscova. Pentru alții însă manifestarea n-a fost decât un prilej electoral pentru a se afișa în fața audienței în alai. Tocmai de aceea nu greșim dacă susținem că totul a decurs pe repede înainte, fără alocuțiuni și fără să fie amintite solemn  numele celor care s-au jertfit atunci pentru ca astăzi, noi, să avem libertate.

Îi amintim aici pe  partizanii din Munții Făgărașului: Ion Gavrilă Ogoranu (Moșu), Ghiță Hașu, Andrei Hașu (Baciu), Ion Ilioiu, Laurian Hașu (Leu), Remus Sofonea (Brâncoveanu), Ioan Chiujdea (Profesorul), Toma Pirău (Porâmbu), Silviu Socol, Virgil Radeș, Victor Metea, Nicolae Mazilu,  Ioan Mogoș, Ioan Novac (Nelu), Gheorghe Șovăială,  Jean Pop (Fileru), Gelu Novac, Petru Novac, Marcel Cornea, dar și pe sprijinitorii lor din satele făgărășene: Virgil  Mateiaș, Olimpiu Borzea, Mihai Maga, Ionele Gheorghe, Gheorghe Duminecă, Stanciu Stroia, Gheorghe Gavrilă, Ioan Buta, Ion Pridon, Serafim Buta, Partenie Cosma, Ioan Roșca, Octavian Balaban, Vasile Bucelea, Ioan Glăjar, Ilie Zară, Gheorghe Zară, Octavian Popaiov, Mihai Novac, Ioan Petrișor, Ioan Grecu, Nicolae Grecu, Dumitru Moldovan, Vasile Moldovan, Victor Geamăn, Viorel Leluțiu, Ioan Leluțiu, Victor Surdu, Octavian Cârje, Gheorghe Borzea, Victor Șandru,  Ioan Dușa, Ioniță Greavu, Lenuța Faina, Ana Gavrilă, Ileana Gavrilă,  Ioan Grecu, Mihai Novac, Gheorghe Arsu, Elisabeta Malene, Victoria Nicapopii, Victoria Trâmbițaș, Areta Hașu, Maria Cornea și lista continuă cu alte mii de nume.

Slujbă de pomenire

Evenimentul a început cu Imnul Național, după care un sobor format din 8 preoți ortodocși a oficiat slujba de pomenire. Protopopul de Țara Făgărașului, pr. Iulian David, a vorbit audienței despre lupta anticomunistă și despre crezul luptătorilor făgărășeni, amintind despre importanța  cunoașterii istoriei. A vorbit din partea ADFDPR Ioan Bucerea, vicepreședintele asociației. ,,Mai suntem patru care am trăit calvarul comunist, dar urmași am înregistrat 350“ a spus Ioan Bucelea. În fața monumentului n-au poposit la comemorare nici măcar 100 din urmașii invocați de vicepreședintele AFDPR. Cei prezenți   așteptau  și alte alocuțiuni  din partea altor participanți, dar organizatorii n-au permis  astfel de intervenții. S-au întrebat participanții de ce n-au fost  prezentate  numele eroilor comemorați.  Un simplu răspuns: s-au opus organizatorii. Cei prezenți  s-au închinat însă  în fața monumentului gândindu-se la ,,cei care nu mai sunt“, care au pierit pentru crezul lor de necontestat, ,,libertate, neam și țară“.

Au depus coroane

 

Au depus coroane de flori: AFDPR Făgăraș, Senatorii Marius Toanchină (PSD) și Irineu Darău (USR), deputații Dumitru Flucuș(AUR) și Ana Predescu (AUR), Primăria Făgăraș,  Școala Militară de Instrucție din Făgăraș,   Poliția Locală Făgăraș,  partidele politice: PNL prin reprezentanții în  CL Făgăraș și TNL, AUR, PSD, USR, PER, Partida Romilor, Fundația Culturală ,,Negru Vodă“, Asociația ,,Doamna Brâncoveanu“, Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, Colegiile  ,,Radu Negru“ și ,,D-na Stanca“, Liceul Teologic C-tin Brâncoveanu,  Colegiul ,,Dr Ioan Șenchea“, Clubul Transmont.  La finalul ceremoniei au fost împărțite   participanților  pungi cu mucenici, colivă, fructe, dulciuri.

,,Trăiască Regele“

De când tinerii din  Berivoi au cântat ,,Trăiască Regele”, satul a  fost supravegheat continuu de securitate. Acest gest curajos i-a costat pe berivoieni 10 ani de prigoană care s-au încheiat cu procese nedrepte, detenţie şi  execuţii. Este cazul tânărului Nelu Novac, elev  în ultima clasă la Liceul ,,Radu Negru“ din Făgăraş. La absolvire, Nelu Novac şi colegii săi  s-au adunat pe dealul Galaţiului şi, în momentul lor de fericire, au cântat fără rezerve ,,Trăiscă Regele”.  Ghinionul lor a fost că prietenul unei colege  era securist. Întreg grupul a fost arestat, mai puțin cei care au fugit în munți. Dar și ei au sfârșit 10 ani mai târziu în fața plutonului de execuție. La comemorarea din acest an  au fost prezenți reprezentanții Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, Cristian Urs și Cătălin Șerban, prezența lor amintind de unul dintre principiile eroilor anticomuniști, ,,regalitatea“.

  • ,,Astăzi, 9 martie, la praznicul celor 40 de Sfinți Mucenici, am venit în fața Monumentului Rezistentei Anticomuniste. Acesta a fost ridicat la porțile Cetății Făgărașului, în perioada în care eram consilier local. Azi este și ziua Foștilor deținuți politic anticomuniști. Un fior m-a străbătut aici, gândindu-mă la bunicul meu, închis pe nedrept în temnițele comuniste, în anii `60. Suferința lui și a celorlalți deținuți politic este motivul pentru care noi trebuie să apărăm cu orice preț libertatea și să fim o națiune care respectă și prețuiește jertfa înaintașilor ei. Dumnezeu să-i aibă în grija Lui pe toți martirii anticomuniști români!“ a declarat făgărășeanul Cristian Urs, liderul monarhiștilor din județul Brașov.

Monument ignorat de Primăria Făgăraș

Monumentul Rezistenței Anticomuniste de la Făgăraș tronează în fața Cetății Făgăraș din 2012 (mandatul liberal local), fiind edificat abia după 22 de ani de la căderea comunismului. Versurile lui Radu Gyr sunt încrustate pe marmura albă pentru a aminti tuturor de suferințele semenilor. Oricine le recunoaște deși numele marelui poet al temnițelor nu s-a vrut a fi adăugat pe monument.

,,Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane,
morţi sfinţi în lupte şi furtuni,
noi am făcut din voi icoane,
şi vă purtăm pe frunţi cununi.

 Nu plângem lacrimă de sânge,
ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu vă plânge,
ci se cuminecă prin voi“.

Obiectivul este în proprietatea Municipalității, dar stăzi, Primăria Făgăraș nu-l mai întreține, iar pe zi ce trece se degradează. Plăcile de marmură s-au desprins de pe monument, lăsând la vedere cimentul, mai ales pe partea din spate, iar pavimentul din marmură este crăpat și pe alocuri are bucăți lipsă. Primarul și reprezentanții Primăriei Făgăraș n-au găsit timpul necesar pentru a se apleca asupra acestui obiectiv, simbol al istoriei recente locale. De ce? Pentru același motiv pentru care nu se vrea organizarea Muzeului Rezistenței Anticomuniste în Cetatea Făgărașului.  (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here