Un eveniment important pentru sătenii din Voila este programat duminică, 17 martie a.c., când biserica veche din sat, cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului“, va fi resfințită de Mitropolitul Laurențiu Streza. La acest lăcaș de cult au fost finalizate lucrările de reparații, iar, așa cum susține preotul paroh Sebastian Ivan, ,,biserica va fi târnosită“. Lucrările s-au derulat încă de anul trecut, când a fost refăcută masa din altar, unde vor fi așezate sfintele moaște. Au fost reparați pereții interiori și exteriori, s-au pavat aleile, s-a făcut fațada, toate lucrările doar cu contribuția enoriașilor. IPS Laurențiu va sosi la ora 8.30, iar Sfânta Liturghie va începe la ora 9.00 și va fi oficiată de înaltul prelat. Biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului“ a fost construită la 1730 și este una dintre cele mai vechi din zona Făgărașului. Așa cum consemnează Valeriu Literat în ,,Biserici vechi românești din Țara Oltului“, se păstrează o criptogramă în chirilic de pe ,,Cazania lui Varlaam din Voila“ scrisă la 1738 de popa Oană din Șercăița. ,,Însemnat-am cum această carte ce se cheamă păucenie este a besericii Sărcăiți, dinu județ(u)lu Făgărașul 9în) 7246,1738. Scris(-) am popa Oană“ se arată în document. În Voila se mai află o biserică ortodoxă, lângă DN1.