,,În scrierile iudaice din sec. II-I î.Hr. nu lipsesc referirile la suferințele prin care trebuie să treacă poporul lui Israel sau oameni din acest popor, persecutați de dușmanii lui Dumnezeu și ai Legii. Dura persecuție a lui Antoh IV Epiphanes împotriva religiei iudaice a însemnat executarea sau simplul asasinat a nu puțini oameni, care au preferat să moară decât să se supună dispozițiilor regelui și să abandoneze Legea profanând astfel legământul” spune Armand Puig. Din aceeași perioadă datează cartea lui Daniel care menționează persecuția ce i-a lovit ,,pe sfinții Celui Preaînalt” dați pe mâna celui de al patrulea imperiu dușman, adică al lui Antioh. Daniel spunea că ,,printre înțelepți, mulți vor cădea ca să se lămurească, să se curățească și să se albească până la sfârșitul vremii, că mai este încă până la vremea rânduită”. (Daniel 11,35)
Cartea înțelepciunii lui Solomon vorbește și ea despre pătimirea celui drept fiind prezentat ca fiu al lui Dumnezeu. ,,Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra și-l va scoate din mâna potrivnicilor săi. Să-l încercăm cu ocări și cu chinuri, ca să vedem cât este de răbdător, și să încercăm suferința lui. Să-l dăm unei morți de ocară căci, după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el. Acestea sunt gândurile lor, dar ei se amăgesc, viclenia lor i-a orbit. Ei nu cunosc tainicele puneri în cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nădejde în răsplata sfințeniei și nu cred că sufletele curate vor avea cununa lor. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune și l-a făcut după chipul ființei sale. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume și cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască”. (Cartea înțelepciunii lui Solomon 2, 18-24) Acest pasaj are o analogie cu ultimele zile din viața lui Iisus.
Confruntarea
După intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, eveniment pe care Biserica tradițională îl comemorează sub forma sărbătorii Floriilor, Iisus se va confrunta în mod direct cu liderii politici evrei atacându-le în mod direct mercantilismul. ,,Luni dimineața, Iisus și un grup ales de ucenici și-au croit iar drum în jos, pe Muntele Măslinilor, și au intrat în Templu. În partea sudică a regiunii uriașului Templu era un loc unde lucrau cei care schimbau bani sau vindeau animale care erau acceptate ritualic pentru arderi. Conform tradiției iudaice, nu era nimic în neregulă cu asemenea activități. Imaginea atât de comună a lui Iisus protestând contra ,,schimbării banilor” în Templu este incorectă. Iudeii din toată lumea aduceau monede de toate felurile ca ofrande la Templu și era nevoie de niște standarde de evaluare și conversiune. De asemenea, trebuia ca oamenii să poată cumpăra animale pentru sacrificiu chiar de la Templu, în loc să le aducă de departe- mai ales cu prilejul Paștelui când sute de mii de pelerini aveau nevoie de un miel pentru familiile lor. Unii se vor gândi că schimbatul banilor avea de-a face cu o conversie a monedelor cu imagini ,,păgâne” în altele iudaice care erau acceptabile din punct de vedere religios. Situația reală era exact contrariul. Singurele monede acceptate la Templul din Ierusalim erau sekelii tirieni sau jumătăți de sekeli, care aveau bătută imaginea lui Hercule pe o parte, și un vultur la prora unei corăbii pe cealaltă! Problema nu o reprezentau imaginile păgâne, ci valoarea în sine. Siclii tirieni erau făcuți din 95% argint pur. Preoții saduchei care conduceau Templul, argumentau favorabil că ,,puritatea” jertfei aduse lui Dumnezeu întrecea orice înjosire pe care ar fi putut-o aduce imaginile. De Paște, schimbarea banilor era mult mai intensă din moment ce Moise poruncise ca orice tânăr iudeu peste vârsta de douăzeci de ani să doneze o jumătate de siclu de argint la sanctuar în fiecare an (Ieșirea 30:13). Datorită Paștelui, trebuia ca pentru această ofrandă specială să se așeze niște mese uriașe în Templu cu trei săptămâni înainte pentru a se putea servi mulțimile care veneau la Ierusalim cu prilejul sărbătorii. Iosefus aproximează că două milioane și jumătate de iudei din toată lumea se adunau la Ierusalim de Paște.
Estimarea lui se bazează pe cei 225.600 de miei sacrificați în Templu doar în ziua de Paște. Cercetătorii consideră cifrele acestea exagerate, dar, chiar dacă nu luăm în seamă acest aspect, sarcina de a se ocupa de toți pelerinii de Paște era copleșitoare. Câștigul în urma acestei activități era enorm. Templul din Ierusalim avea cel mai mercantil sistem de comerț religios din întreaga lume romană. După cum este de așteptat, existau taxe și adaosuri la aceste servicii. Fondurile se duceau către o bogată clasă de preoți saduchei care își aveau casele luxoase chiar la apus de zona Templului, astăzi numită ,,Cartierul Evreiesc” din Ierusalimul Vechi. Acești preoți aveau strânse legături cu sponsorii lor romani. Pentru a înțelege economia Ierusalimului, care de fapt era un fel de ,,stat templu”, ar trebui ,,să urmărim banii”. După cum se proceda cu săracii sau cu cei care abia își permiteau călătoria la Ierusalim, și cu atât mai puțin puteau plăti taxele exagerate pentru ofrandele cerute de lege? Poate că i se povestise lui Iisus felul în care mama lui, Maria, și tatăl adoptiv nu putuseră cumpăra un miel, ca jertfă la nașterea lui. Putuseră să cumpere doar două turturele. Și cumva fuseseră nevoiți să facă rost de cinci sicli tirenieni de argint pentru a împlini porunca de ,,izbăvire a primului născut”. Iar familia lui Iisus era asemenea altor mii în acele vremuri: numeroasă, săracă și totuși hotărâtă să împlinească poruncile Domnului.
În acea dimineață de luni, Iisus a ajuns chiar la momentul de vârf al activității negustorești. Nu avea decât trei cuvinte în minte: Zaharia, Isaia și Ieremia. Chiar la sfârșitul scenariului secvențial al lui Zaharia despre ,,sfârșitul veacurilor” se spune: ,,și nu va mai fi nici un neguțător, în ziua aceea, în templul Domnului Savaot”. (Zaharia 14:21). Ieremia mersese și el la Templul construit de regele Solomon, în vremea sa și declarase și el în numele lui Dumnezeu: ,,Templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu, n-a ajuns el oare în ochii voștri peșteră de tâlhari?” (Ieremia 7,11). Iar Isaia întrevăzuse niște vremuri când Templul Domnului din Ierusalim avea să devină ,,locaș de rugăciune pentru toate popoarele”, reprezentând un centru spiritual pentru omenire (Isaia 56:7). Acțiunile lui Iisus din acea zi nu erau menite să schimbe ceva sau să stârnească o răzmeriță. Ca și în cazul coborârii lui pe măgăruș de pe muntele Măslinilor, intenționa să semnaleze ceva, și anume că înlăturarea sistemului corupt al Templului era iminentă și că viziunea profeților avea să se împlinească. A început să răstoarne mesele celor care schimbau bani și să dărâme locul de plată al celor care încasau din vânzarea animalelor. După aceea a citat din Ieremia și Isaia ca pentru a-și explica acțiunile sale” spune James D. Tabor în lucrarea sa ,,Dinastia Iisus”. Marcu mai scoate un aspect în evidență: ,,nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu” (Marcu 11:16).
Iisus în templu, un ,,protest profetic“
James Tabor explică- ,,Existau niște porți înguste pe unde trebuiau să treacă bunurile pentru schimb și vânzare, iar Iisus i-a plasat pe mai mulți dintre galileenii lui mai voinici în aceste posturi și le-a spus că treaba se încheiase pe ziua aceea”. Această acțiune i-a pecetluit soarta lui Iisus. ,,Căpeteniile preoților au prins de veste despre scandal. Căutaseră deja un mod de a-l aresta și ucide pe Iisus. Acum mai mult ca oricând erau hotărâți să îl oprească, dar se temeau de popor. Trebuie să se fi adunat o mulțime imensă în acea dimineață de luni și oamenii îl aclamau pe Iisus. Aceasta nu era o răzmeriță pentru care preoții să-i fi putut chema pe romani. Se fereau de acest lucru, întrucât guvernatorul Ponțiu Pilat era cunoscut pentru modul brutal în care se purta cu oamenii adunați la Templu și pentru disprețul său față de iudei în general. Faptele lui Iisus erau un ,,protest profetic” simbolic și avea susținerea oamenilor, care erau deja sătui să mai plătească prețurile cerute pentru îndeplinirea ritualului. Marcu ne spune că ,,asediul” a durat întreaga zi și doar seara Iisus și ai lui au părăsit orașul și s-au întors în Betania să înnopteze” explică Tabor. După această acțiune verdictul mai-marilor iudei a fost cât se poate de clar. Mai-marii Templului știau că, dacă ar fi acționat public, ar fi provocat o răscoală în rândul populației, iar romanii ar fi intervenit, condamnându-i pe ei pentru perturbare. Singura lor speranță rămânea să îl aresteze pe Iisus când ar fi fost singur, poate noaptea, cu doar câțiva însoțitori pe lângă el. Mai erau două zile până la Paște și nu știau ce avea de gând Iisus sau de ce ar fi fost în stare. S-a hotărât că o acțiune rapidă era necesară”. (Tabor) (Ștefan BOTORAN)
