FOTO: tion.ro

Meteorologii anunță că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, deplasându-se apoi către Marea Neagră şi Ucraina. Depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie.

”În perioada 16 aprilie ora 12 – 18 aprilie ora 00, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii al unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei. Această masă de aer va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi (16 aprilie), iar depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi în intervalele în care va ploua”, a transmis Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit sursei citate de News.ro, în noaptea de miercuri spre joi, masa de aer încărcată cu particule de praf se va deplasa spre Marea Neagră şi Ucraina.

Preocupați de astfel de evenimente, destul de frecvente în ultima vreme, oamenii își pun întrebări legate de efectele lor asupra sănătății. Într-adevăr, specialiștii spun că praful este mult mai puternic decât cel obișnuit și că poate afecta și persoanele sănătoase, nu numai pe cele care au astm sau probleme respiratorii.

„În primul rând noi nu suntem obișnuiți să avem o expunere la acest praf. Este ca o expunere îndelungată la praf. Acesta e format din mai multe componente, unele nocive, chiar și mercur. La cei cu astm s-a observat o creștere a problemelor, pacienții pot avea simptome pronunțate. La bolile respiratorii cronice, bolnavii pot experimenta fenomene de sete de aer sau respirație șuierată. În urma expunerii, cei fără boli pot simți o iritare la nivelul nasului sau lăcrimare, pentru că particulele lezează nările și mucusul”, a explicat pentru tion.ro medicul Cristian Oancea de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara.

Pentru a ne proteja în aceste zile, medicul recomandă fie să stăm în casă dacă ne aflăm în categoria celor cu boli pulmonare grave, fie să purtăm mască sanitară.

„Sunt două variante de a evita expunerea la praful toxic: ori stăm în casă când este această perioadă în care se depune praful saharian, pentru că ajunge pe sol și se uscă, sau simplu –​ purtarea măștii. Ca la Covid, masca ne protejează la fel ca în cazul epidemiilor”, a completat medicul Cristian Oancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here