Astăzi, în Vinerea din Săptămâna Luminată, în calendarul ortodox este prăznuită sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. De acest praznic se sfinţeşte apa, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică.
Această importantă sărbătoare închinată Maicii Domnului aduce cu sine tradiții străvechi, obiceiuri specifice și o bogată semnificație spirituală pentru credincioși din toate colțurile țării.
Izvorul Tămăduirii este al doilea hram al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Aici, an de an, vin credincioși din toată țara pentru a lua apă de la fântâna din incinta locașului de cult.
Iconografia
În icoana sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Maica Domnului şi Hristos se află într-un bazin asemănător cu o cristelniţă, vasul în care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentată cu mâinile înălţate, semn al rugăciunii, iar Mântuitorul binecuvântând cu ambele mâini, ca răspuns al rugăciunilor maicii Sale. Din bazin izvorăşte apa care are darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti. Această icoană exprimă ideea că Fecioara L-a născut pe Hristos, Care este Dătătorul apei vii a Duhului. De altfel, însuşi Hristos i-a spus femeii samarinence: „De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce zice ţie: dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat ţie apa vie“ (În. 4, 10; În. 7, 38).
Praznic de 1500 de ani
Izvorul Tămăduirii este sărbătoarea care are o istorie veche de 1.500 de ani, avându-şi originea în perioada domniei împăratului bizantin Leon cel Mare. Pe când încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon a întâlnit un orb pe care l-a luat de mână spre a-l călăuzi. Acest bătrân însă era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că în pădurile imperiale sunt izvoare şi lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrânul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea acesta! Şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sunt Eu“. Minunea s-a petrecut în clipa în care Leon a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă dumnezeiască“. După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!“, a strigat bătrânul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: „Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată… Aici este Izvorul Tămăduirii… fântâna dătătoare de sănătate“. Bătrânul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lângă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă. Biserica ridicată de Leon se vede şi azi la Istanbul, numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului. Puţin mai târziu, spune legenda, chiar împăratul Justinian (527-565), împăratul cel mare al Bizanţului, care suferea de o boală grea, a dobândit vindecare de la izvor. Mulţumind pentru aceasta Fecioarei Maria, el a ridicat o biserică şi mai mare. Biserica zidită de împăratul Justinian a fost distrusă în anul 1453, de turci. Izvorul tămăduirii din timpul lui Leon se păstrează şi în zilele noastre. Credincioşii care merg la Istanbul se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul ei se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.
Hram la Mănăstirea Brâncoveanu
An de an, în Vinerea Săptămânii Luminate, mii de credincioşi trec pragul Mănăstirii Brâncoveanu cu credinţa că suferinţele lor trupeşti şi sufleteşti vor fi alinate de Izvorul Tămăduirii de la Sâmbăta de Sus. ,,Izvorul Tămăduirii” este al doilea hram al Mănăstirii Brâncoveanu, primul fiind „Adormirea Maicii Domnului” sărbătorit la 15 august. De ambele hramuri la Mănăstirrea Brâncoveanu se organizează pelerinaj. Cea mai veche construcţie din incinta Mănăstirii Brâncoveanu este fântîna cu apă tămăduitoare. Datorită acestei fântâni a fost ridicat întreg aşezământul. În grădina mănăstirii găseşti şi un fir de apă, cunoscut azi drept Izvorul Tămăduirii. De câţiva ani, stăreţia mănăstirii a reuşit să ofere pelerinilor o modalitate mai uşoară pentru a intra în posesia unor cantităţi din apa sfinţită. De Izvorul Tămăduirii la altarul din pădure se oficiază slujba de hram, un frumos ritual religios la care participă un sobor mare de preoţi şi ierarhi, urmată de maslu şi o procesiune până în curtea mănăstirii. Pelerinii se opresc apoi la izvorul din curtea mănăstirii de unde îşi iau apa despre care se spune că are puteri miraculoase, mai ales în ziua praznicului.
Cum a apărut izvorul?
Înainte de săparea fântânii cu apă vindecătoare şi de ridicarea mănăstirii, în acea poiană a fost doar un izvor pe care oamenii l-au descoperit acum mai bine de 500 de ani. La scurtă vreme, au început vindecările celor care beau din apa lui. De aceea, a fost numit Izvorul Tămăduirii. Legenda spune că voievodul Matei Basarab a trecut şi el prin apropiere. O boală de piele îl chinuia de ani buni şi nu fusese vindecată nici de cei mai pricepuţi doctori. După ce s-a spălat cu apa izvorului pe mâini şi pe faţă, n-a trecut mult şi pielea a început să i se cureţe. Apoi, scăldându-şi întreg corpul în apa izvorului, domnitorul s-a vindecat în mod miraculos. Cum mama lui ceruse construirea unei bisericuţe de lemn în apropierea izvorului, domnitorul a fortificat-o pentru a fi apărată în faţa atacurilor străine.
Vindecări de boli incurabile
Călugării locului spun că izvorul i-a vindecat pe mulţi credincioşi de boli incurabile. Bolnavii de epilepsie, de cancer, de boli psihice şi-au găsit aici alinarea. Una dintre credincioasele care a venit cu speranţă la Mănăstirea Brâncoveanu a fost şi Liliana Bârsan, din localitatea Crucea, judeţul Constanţa. Îl adusese pe copilul ei, care îşi pierduse vederea într-un accident. A luat din apa izvorului tămăduitor, care fusese sfinţită de preoţi, şi a spălat ochii copilului. Mare i-a fost bucuria când, la două zile înaintea aniversării lui, acesta şi-a recăpătat vederea. Părintele Ieromonah Dionisie Ignat de la Mănăstirea Albac povesteşte cum o veche prietenă a sa a fost vindecată de izvorul tămăduitor. Era student în anul I la Teologie când duhovnicul lui l-a îndemnat să meargă două săptămâni la Sâmbăta. N-a mers singur, ci a luat-o cu el şi pe Maria Silaghi, o tânără de 17 ani care suferea de scleroză multiplă. „Era într-o vineri când am ajuns acolo, spune părintele. Chiar în vinerea aceea s-a spovedit, a fost la Sfânta Liturghie, s-a împărtăşit, a stat la Sfântul Maslu, apoi ne-am înţeles să o duc eu cu căruciorul până la izvor. (…) Acolo, s-a spălat pe picioare, pe mâini, pe faţă, a spus „Cuvine-se cu adevărat”, apoi, când să plecăm, mi-a spus că simte aşa o putere în picioare. (…) A mers până la mănăstire, unde a intrat pe picioarele ei.”
Istoricul Mănăstirii Brâncoveanu
Preda Brăncoveanu construise la 10 km de conac, pe valea pârâului Sămbăta, o biserică din lemn. Pe locul ei, Constantin Brăncoveanu a zidit în 1697, din piatră şi cărămidă, o mănăstire. Ctitoria a avut de la inceput o şcoală de ,,grămătici”, un atelier de pictură şi tipografie, după modelul brăncovenesc. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, începănd cu anul 1762, în Transilvania au fost distruse 150 de mănăstiri şi biserici ortodoxe, la cererea administraţiei catolice. Cele de lemn au fost incendiate, iar cele de piatră dărâmate cu tunurile de către generalul austriac Bukow, insă mănăstirea de la Sămbăta de Sus nu a fost atinsă. In 1785 inevitabilul s-a produs, generalul Preiss dărâmând cu tunurile Mănăstirea Brăncovenilor. Chiliile au fost demolate complet, iar biserica, datorită zidurilor groase, nu a putut fi distrusă, doar grav avariată. Reclădirea bisericii s-a desfăşurat abia între anii 1926-1946. Ulterior a fost rezidită în forma iniţială şi vechea clopotniţă a mănăstirii, cu cele 5 clopote turnate intr-un atelier din Viena în 1936. Incinta mănăstirii de la Sămbăta de Sus a fost reconstruită în întregime începănd din anul 1985. Aceasta este compusă din două corpuri de clădiri cu două nivele, unul spre nord şi altul spre sud. Corpul de clădiri aşezat pe latura de nord cuprinde trapeza, bucătăria şi chiliile. La etaj este biblioteca, un arhondaric, iar la mansardă muzeul, unde sunt expuse icoane pe sticlă sau lemn aparţinînd secolelor XVIII-XIX, veşminte arhiereşti, o colecţie de carte veche, manuscrise, pergamente, precum şi o colecţie de obiecte de cult. Pe latura vestică a incintei se află locurile de odihnă veşnică ale ultimilor mitropoliţi ai Transilvaniei: Nicolae Bălan, Nicolae Colan şi Nicolae Mladin. Cele trei foişoare sculptate în piatră amintesc de rafinamentul celor de la Hurezi. Elementele decorative sunt bogat sculptate, prezentând: coloane simple sau torsate, capiteluri neocorintice şi balustrade traforate. Simultan cu reconstruirea noii incinte, biserica a suferit lucrări de reparaţii şi s-a restaurat pictura. Turla bisericii octogonală, ancadramentele uşilor şi ferestrelor bogat decorate cu elemente vegetale, coloanele torsate sculptate, panourile de piatră traforată din pridvorul bisericii, brăul de cărămidă aşezat în zimţi, acoperişul de şindrilă lasă impresia unei autentice ctitorii brăncoveneşti. În spatele curţii, tronează fântâna ,,Izvorul Tămăduirii”, atestată documentar din sec. al XVI-lea, cea mai veche piesă din incinta mânăstirii. În jurul ei, de-a lungul timpului, s-au petrecut şi ţesut multe întâmplări miraculoase şi legende. Fântâna “Izvorul Tămăduirii” a fost restaurată, mai întâi, de Mitropolitul N. Bălan, iar în zilele noastre s-a construit în jurul ei un baldachin sculptat în lemn de stejar. Legenda spune că voievodul Matei Basarab a trecut prin apropiere.
Izvoarele tămăduitoare din România: Tradiție și credință populară
România găzduiește câteva locuri de pelerinaj importante asociate cu Izvorul Tămăduirii, unde mii de credincioși se adună în fiecare an pentru a participa la slujbe și pentru a lua apă considerată vindecătoare.
Unul dintre cele mai renumite este cel de la Biserica „Buna Vestire” din Brăila, cunoscută și ca Biserica Greacă, un edificiu unic în România prin faptul că are trei hramuri și trei altare. Legenda locală spune că izvorul a fost descoperit în timpul punerii pietrei de temelie a bisericii.
Sub altarul nordic al lăcașului se află o fântână la aproximativ 15 metri adâncime, care este deschisă special în Vinerea Luminată. În fiecare an, voluntarii din parohie pregătesc mii de sticle cu apă din acest izvor pentru credincioșii care vin din toate colțurile țării.
O altă legendă legată de izvorul din Brăila povestește despre un cioban care și-a vindecat mama oarbă cu apa dintr-un izvor apărut miraculos lângă o troiță construită la îndemnul Maicii Domnului.
La Mănăstirea Dervent din județul Constanța, credincioșii vin încă din ajunul sărbătorii pentru a lua parte la slujbă și pentru a lua apă sfințită. Pe lângă Izvorul Tămăduirii, zona mănăstirii este cunoscută și pentru crucile de piatră despre care se spune că au puteri vindecătoare.
Ce este interzis să faci de Izvorul Tămăduirii
Ca în cazul multor sărbători importante din calendarul ortodox, Izvorul Tămăduirii vine cu o serie de interdicții și superstiții adânc înrădăcinate în cultura populară românească.
În această zi, nu se recomandă efectuarea de munci grele în gospodărie sau pe câmp. Ziua este dedicată slujbei de sfințire a apei și odihnei.
Femeile nu ar trebui să spele, să calce sau să coase îmbrăcăminte, conform superstițiilor, pentru că orice lucru făcut în ziua sfântă nu va fi de folos și nu va fi terminat niciodată.
Se spune că în Vinerea Luminată nu trebuie să se mănânce alimente picante sau sărate, deoarece acest lucru poate aduce ghinion. De asemenea, nu este indicat să te speli pe cap în această zi, existând credința că astfel îți vei pierde energia și vei fi predispus la boli.
Credincioșii evită certurile și cuvintele urâte în această zi sfântă, considerând că Izvorul Tămăduirii aduce liniște sufletească și vindecare, iar comportamentele agresive pot „strica” binecuvântarea zilei. Se recomandă, în schimb, împăcarea cu cei cu care ai fost în conflict și practicarea iertării.
Un alt aspect important al acestei zile este milostenia. Oamenii obișnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor adormiți și pentru sănătate, iar refuzul unei astfel de ofrande este considerat un gest de rău augur. După Sfânta Liturghie, la finalul slujbei, preotul sfințește bucatele care trebuie împărțite celor nevoiași.
Izvorul Tămăduirii rămâne una dintre cele mai importante și iubite sărbători închinate Maicii Domnului în calendarul ortodox românesc, simbolizând speranța, vindecarea și reînnoirea spirituală ce urmează bucuriei Învierii Domnului.
Prin respectarea tradițiilor și participarea la slujbele religioase specifice acestei zile, credincioșii își exprimă devotamentul și căutarea binecuvântării divine pentru sănătate și bunăstare.
