Publicistul Valeriu Branişte
Anul centenarului Marii Uniri este un prilej de a evoca personalitatea lui Valeriu Branişte, publicist, om politic, militant pentru drepturile românilor din Ardeal şi Bucovina. S-a născut la 10 ianuarie, 1869, în satul Cincu, localitate situată pe drumul care leagă Făgăraşul de Agnita şi Mediaş. Începe şcoala în satul natal, urmează gimnaziul la Braşov şi Sibiu, apoi studiază filozofia la Universităţile din Budapesta şi Viena. În 1891 obţine doctoratul în filozofie şi profesează doi ani la Gimnaziul Ortodox din Braşov, după care se dedică vocaţiei sale gazetăreşti. Este chemat la Timişoara, unde, cu un grup de intelectuali bănăţeni, redactează ziarul ,,Dreptatea”. Aici susţine cauza naţională a românilor, fapt pentru care, tîrît în procese de presă, este condamnat în martie 1895 la doi ani de închisoare. Este amnistiat, în iunie 1896, cu condiţia să părăsească Timişoara. După un scurt popas la Braşov, pleacă în 1897 în Bucovina şi înfiinţează la Cernăuţi gazeta ,,Patria”, unde, deşi publică sub pseudonim, este vizat de guvernul de la Viena, iar repercursiunile nu întîrzie: închiderea publicaţiei şi expulzarea redactorului din umbră. În 1900 Valeriu Branişte se întoarce în Banat şi se stabileşte la Lugoj, o adevărată capitală a românismului bănăţean. Zelul său politic şi publicistic prinde un nou avînt. Împreună cu intelectualii din oraş pune bazele ziarului naţional ,,Drapelul” (1900), ce va apărea neîntrerupt pînă în 1920, ziar secondat din 1905 de revista ,,Banatul”, adresată unui public larg. Un proces de presă, din februarie 1918, îl aruncă din nou pe V. Branişte la şapte luni de închisoare. Ajuns la idealul visat, Branişte s-a ocupat activ de organizarea Marii Adunări Naţionale din 1 Decembrie, 1918, a fost apoi membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, răspunzînd de Resortul (Ministerul) Cultelor şi al Instrucţiunii. De pe această poziţie înfiinţează mai multe şcoli secundare, iar cel mai mare merit rămîne înfiinţarea Universităţii româneşti din Cluj. După dizolvarea Consiliului Dirigent, se reîntoarce la Lugoj, unde se va stinge pe 1 ianuarie, 1928. Din 1919 pusese ales şi membru de onoare al Academiei Române. (Prof. Liviu IOANI)
