Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Țara Bârsei” din județul Brașov a organizat vineri, 13 septembrie a.c., un ceremonial anivesar prilejuit de împlinirea a 171 de ani de la bătălia din Dealul Spirii. Pompierii români comemorează în această zi eroii căzuţi în bătălia de la Dealul Spirii care a avut loc în 1848, la Bucureşti, între pompierii conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu şi trupele otomane. Manifestarea a fost organizată în fața Cetății Făgăraș şi a  început cu o slujbă religioasă. Toate cele opt detaşamente din cadrul ISU ,,Ţara Bârsei” au fost prezente la Făgăraş.

,,În fiecare an, în ziua de 13 septembrie a.c., sărbătorim ,,Ziua pompierilor Români”. Această sărbătoare constituie un moment de profundă încărcare patriotică în viața și activitatea salvatorilor. În urmă cu 171 de ani, cei 166  bravi ostași pompieri ai capitalei în frunte cu neînfricatul căpitan Pavel Zăgănescu  s-au acoperit de glorie militară în încrâncenata bătălie din Dealul Spirii, când s-au opus cu vitejie invadatorului străin venit să înăbușe aspirațiile legitime ale neamului nostru. Astfel, ziua de 13 septembrie 1848 a marcat prima mare implicare a pompierilor militari în luptele de apărare a poporului român împotriva cotropitorilor străini. Această dată rămâne una dintre cele mai semnificative momente din tradițiile de luptă ale armei  pompierilor fiind recunoscută unanim, indiferent de epocile istorice și regimurile politice prin care a trecut țara. Pentru aniversarea acestui moment, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Țara Bârsei” al județului Btrașov a organizat o serie de manifestări” a spus purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, maior Ciprian Sfreja. Vineri, 13 septembrie a.c., în intervalul orelor 10.00 – 14.00 în toate subunitățile de pompieri din județul Brașov s-a organizat ziua porților deschise. Pompierii au pregătit o expoziție cu tehnica aflată în dotare și cu accesoriile folosite la intervenție.

Merite deosebite

Cu ocazia Zilei pompierilor din România,  opt  cadre din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Ţara Bârsei” din judeţul Braşov au fost înaintate în grad  pentru merite deosebite în activitatea profesională. Au fost apreciate activităţile   pompierului de onoare al judeţului Braşov,  Corniceanu Dan,  şi ale  salvatorul de onoare Lorenz Marius, cărora le-au fost acordate diplome şi insingne. În acest cadru festiv au fost felicitaţi şi componenţii lotului de fotbal al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe  Braşov care au câştigat turneul de  fotbal pe plajă, desfăşurat săptămâna trecută la Jupiter. La această competiţie au participat 32 de echipe din toată ţara, iar în finală, după un meci dramatic, pompierii braşoveni au reuşit să se impună cu un scor de 2 la 1,  astfel o echipă de la munte a câştigat campionatul de pe plajă.

  •   ,,O viaţă, salvează o lume întreagă”,  este motto-ul SMURD-lui.  Vreau să vă mulţumesc pentru că am fost alături de dumneavoastră în momentele de suferinţă sau de dificultate a semenilor noştrii şi am văzut cu câtă dăruinţă şi profesionalism acţionaţi. Aici există ceva special, suferinţa semenilor determină reuşita intervenţiilor dumneavoastră. La ceas aniversar vreau să vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi prin dăruireşi profesionalism.  Dumnezeu să vă ocrotească!”, a spus medicul Cristina Vecerdi.
  •   ,,Este  un moment important, se împlinesc 171 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, sunt secole în care pompierii au demonstrat loialitate, angajament şi au avut multe misiuni îndeplinite. Vă multumesc pentru eforturile pe care le faceţi şi cu această ocazie vreau să înmânez o plachetă din partea CJ Braşov, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a judeţului Braşov în semn de preţuire şi recunoaşterea profesionalismului, curajului şi devotamentului remarcabil depus în slujba comunităţiilor cu ocazia aniversării a 171 de ani de la bătălia din Dealul Spirii. Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi şi vă asigurăm de toată colaborarea şi aprecierea noastră” a spus Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
  •    ,,Voi îi omagiaţi pe înaintaşii voştri,  începând cu cei 166 de bravi ostaşi pompieri ai capitalei care în urmă cu 171 de ani în frunte cu căpitanul Pavel Zăgănescu s-au acoperit de glorie militară în  bătălia de la Dealul Spirii când s-au opus invadatorului străin. Noi, în această zi de 13 septembrie, vă aniversăm pe voi, cei de astăzi, la fel de bravi eroi ca şi înaintaşii voştri, în lupta cu focul, dar şi cu apele tulburi.  Acesta este motivul pentru care copiii vă privesc cu nemărginită admiraţie, iar noi cei mari vă privim şi cu recunoştinţă. Sunteţi un exemplu de profesionalism la cel mai înal nivel pentru că altfel nici nu aţi putea supravieţui în timpul calamităţilor, în încercarea de a salva victimele şi bunurile acestora”,  a spus Adrian Folea, subprefectul judeţului Braşov.

De ce 13 septembrie?
 

Bătălia din Dealul Spirii de la Bucureşti a fost un act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei de la 1848 şi prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor tinerei armate române moderne, constituită în urma Păcii de la Adrianopole din 1829. Bătălia din Dealul Spirii a fost ultima confruntare dintre forţe exclusiv româneşti şi tuceşti. În 1848 s-a consumat penultima ocupare a Bucureştiului de către otomani. Cea din urmă a fost în 1916-1918 în cadrul alianţei Imperiului Otoman cu Puerile Centrale, când inamicii României din primul război mondial au ocupat 2/3 din teritoriul României, inclusiv Capitala.  Intrarea în Bucureşti a trupelor de invazie a prilejuit unităţilor române prezente în garnizoană,  printre care şi Compania de Pompieri,  unul dintre cele mai înălţătoare momente ale Revoluţiei române de la 1848: încleştarea din Dealul Spirii, devenită simbol al luptei pentru libertate şi independenţă naţională a poporului român. Comandantul Regimentului 2 Infanterie şi şeful garnizoanei Capitalei, colonelul Radu Golescu, primise ordin în ziua de 12 septembrie din partea Locotenenţei Domneşti să deplaseze în ziua următoare subunităţile în Dealul Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane otomane formată din aproape 6.000 luptători şi comandată de Kerim Paşa, ce urma să preia cazarma din acea zonă. Însă lucrurile au luat cu totul alt curs. Printr-o coincidenţă, în aceeaşi zi de 13 septembrie, cu puţin timp înaintea sosirii trupelor otomane avusese loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 infanterie. Solemnitatea a influenţat moralul şi devotamentul ostaşilor, voinţa de a apăra demnitatea naţională. Aceeaşi stare de spirit îi caracteriza şi pe ostaşii Companiei de Pompieri comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu; aceştia voiau să meargă cu toţii la cazarma din Dealul Spirii, convinşi de iminenţa unui conflict armat cu otomanii. Încleştarea propriu-zisă s-a declanşat ca urmare a unei altercaţii între un ofiţer al companiei de Pompieri (sublocotenentul Dincă Bălsan) şi unul otoman. Otomanii au reuşit să pună în poziţie de tragere două piese de artilerie şi au deschis focul asupra pompierilor. Aceştia au pornit împotriva tunurilor inamice şi după o scurtă luptă au capturat gurile de foc, pe care le-au întors mpotriva duşmanului. Pompierii nu au încetat lupta decât atunci când Kerim-Pasa, văzând că nu poate înfrânge rezistenţa garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofiţer care a propus încetarea focului, garantând în schimb ,,libera ieşire din cazarmă”,  angajament care ulterior  nu a fost însă respectat de otomani. Pompierii au dovedit pe timpul luptei din Dealul Spirii vitejie, curaj şi dibăcie în rezolvarea situaţiilor de luptă, capacitate de rezistenţă şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârşitoare. A căzut în această eroică bătălie mai mult de jumătate din efectivul companiei de pompieri. Şi-au pierdut viaţa în inegala încleştare 200 de otomani, 47 de soldaţi pompieri şi 2 ofiţeri (înhumaţi în curtea Bisericii Sf. Gheorghe Plevnei), şi au rezultat peste 100 de răniţi. O parte din pompieri, în frunte cu sublocotenentul Dincă Bălăşeanu, s-au retras, pentru a continua lupta, în tabăra generalului Gheorghe Magheru de la Râureni. După dizolvarea acesteia, eroicii pompieri, alături de cei care activaseră în gărzile naţionale, au trecut munţii şi s-au înrolat în armata revoluţionară condusă de Avram Iancu, unde Dincă Bălăşeanu a ocupat funcţia de centurion. Primul Parlament al României, apreciind sacrificiul eroilor de la 13 septembrie, curajul şi patriotismul pompierilor militari, acordă în anul 1860 participanţilor la eroicul act pensii pe viaţă şi prima medalie românească: PRO VIRTUTE MILITARI, iar în 1863, când oştirea română primea noile drapele, nu întâmplător domnitorul Alexandru Ioan Cuza alegea pentru această festivitate data de 13 septembrie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here