Text publicat în 16 Ianuarie 2017
Aşa sună primul vers dintr-o poezie eminesciană pe tema romantică a naturii şi a iubirii. Ramurile, ce lovesc geamul, în legănarea lor, readuc în memorie şi păstrează câteva clipe senine din trecut. A doua strofă începe cu o construcţie sintactică identică, care schimbă perspectiva: ,,Şi dacă stele bat în lac…”. Deşi verbul predicat rămâne acelaşi ,,bat”, poetul îl utilizează cu un sens nou, figurat. În noaptea senină, stelele cerului se oglindesc în luciul limpede al apelor. Versurile lui M. Eminescu ne prilejuiesc o discuţie asupra evantaiului de sensuri pe care le pot deţine multe din cuvintele de bază ale limbii române, cum este, în cazul nostru, verbul ,,a bate”. În sens propriu, prin ,,a bate” înţelegem ,,a lovi” ceva cu mâna sau cu un obiect, unealtă, la îndemână, precum în proverbul ,,Bate fierul până-i cald”. Sensul capătă o întrebuinţare restrânsă când înseamnă ,,a ciocăni la uşă, la fereastră”, în schimb o întrebuinţare mai largă, când sub forma ,,a se bate” semnifică ,,a se lua la bătaie”, ,,a se lupta, a purta război”. În vechime ,,bătaie” însemna chiar ,,luptă”, ,,război”, iar ,,bătăios” era, de fapt, războinicul. Pe lângă polisemantismul originar, verbul ,,a bate” are capacitatea de a intra în numeroase expresii, ce pun într-o lumină nouă întreaga comunicare. Vorbirea se împrospătează şi devine mai expresivă. ,,A bate pe cineva la cap” înseamnă a insista peste măsură, pe când ,,a-şi bate joc de cineva/ceva” semnifică a batjocori, a necinsti. Cineva care ,,se bate cu pumnii în cap” arată o mare supărare, dar unul care ,,se bate cu pumnii în piept” este un lăudăros, în schimb ceva care ,,se bate cap în cap” înseamnă că se contrazice. O tranzacţie comercială se consideră încheiată când partenerii ,,au bătut palma”; pentru cel care atrage atenţia ostentativ spunem că ,,bate la ochi”; iar cel care ,,bate toba” nu ştie să păstreze un secret. Deseori ideea de ,,a bate” este asociată cu acţiune de ,,a păşi”, ,,a călca” cu piciorul pe drum. De aici ,,a bate pasul” înseamnă ,,a umbla” în diferite împrejurări: ,,a bate un drum”, ,,a bate pasul pe loc”, ,,a bate în retragere”, ,,a bate pe la toate uşile oamenilor”. Ritmicitatea mişcării se regăseşte în natură ,,bate vântul/apa/lumina”, sau în zborul păsărilor ce ,,bat din aripi”. Şi alte variate contexte, doveditoare ale tezaurului limbii române, cu nuanţe din cele mai subtile date de valoarea cuvintelor, scăldate în ape de culori, încât, realmente, impresia bună ,,bate în roz!”. (Prof. Liviu IOANI)
