Am ajuns împreună cu dl. Octav Bjoza şi grupul foştilor deţinuţi politici din judeţul Braşov la poarta închisorii Gherla. Era pentru prima dată când treceam pragul unei închisori. Cu emoţii am călcat în necunoscutul unei vieţi ascunse după gratii şi după o poartă masivă din metal. Regimul detenţiei din închisorile comuniste îl cunoşteam din relatările celor care i-au supravieţuit, dar acum aveam să văd pe viu dimensiunea suferinţei. Prima poartă de la închisoarea Gherla. Şef, ofiţeri, gardieni, inspectori, o forfotă care-ţi da fiori reci. Grijulii ne-au luat buletinele, ne-au trecut pe liste, ne-au trecut prin filtrul cu infraroşii, ne-au confiscat ceasuri, aparate foto, telefoane. Preţ de 30 de minute ne-au golit de tot ceea ce ei numeau compromiţător şi periculos regimului de detenţie. Asta în condiţiile în care noi eram vizitatori şi nu în barca celor vărgaţi. Nu s-a ţinut cont de faptul că pe listele îndelung verificate se aflau cei care în urmă cu decenii erau prigoniţi şi torturaţi după această poartă păzită acum cu infraroşu.
,,Bandiţilor, dacă ajungeţi la poarta 2 în picioare, veţi ieşi cu bine de aici”. Era replica fiorosului Petrache Goiciu, comandantul închisorii Gherla de după 1952, spusă foştilor deţinuţi politici ajunşi, pe atunci, la Gherla.,,Când eram debarcaţi din camioane la poartă ne întâmpina Goiciu care ne trecea printr-un culoar format de gardienii înarmaţi cu băte, picioare de scaune, clanţe de uşi, ţevi şi care ne loveau până la epuizare. Aşa eram primiţi la Gherla de Goiciu” ne-a explicat Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, care a trecut prin Gherla. I-am întrebat pe foştii deţinuţi politici ce simt acum când stau din nou între pereţii acestei închisori. ,,Un fior rece pe şira spinării” a fost răspunsul lor. Octav Bjoza ne-a prezentat temniţa aşa cum era ea între anii 1951-1964. I-a enumerat pe toţi cei care comandau atunci toate suferinţele, pe torţionarii de trupuri şi suflete. Niciunul dintre şefii de azi ai penitenciarului nu păreau cunoscători ai regimului practicat înainte cu peste şase decenii. Sângele cu care sunt pătaţi pereţii celulelor de la Gherla se datorează acarului Petrache Goiciu ajuns comandant aici, ofiţerului nemilos Istrate ajuns prin ’59 locotenent major, un bărbat mic şi ţigănos. ,,M-a bătut cu ciocanul la tălpi atât de tare de o lună n-am putut călca. Am avut şi martori, colegi de-ai mei aflaţi aici, acum, alături de noi” ne spune Octav Bjoza. Un Todoran, un Domocoş, un Panait, un Mihalcea, un Todea, un medic Sin au scris istoria terorii de la Gherla.
Zarca Gherlei
Când aud de Zarca Gherlei, foştii deţinuţi politici fac un pas în spate copleşiţi de cutremurătoarele amintiri. Am coborât pe nişte scări de piatră insalubre la subsolul temniţei, cam 3 m subteran. Lumina abia pătrunde în acest subsol prin geamurile mici acoperite de grilaje. Pe jos este apă, iar umezeala este impregnată adânc în pereţii groşi din piatră. Este întuneric şi rece. Imaginea este sinistră, iar faptul că în astfel de condiţii au fost încarceraţi oameni, ţărani, muncitori, intelectuali, generali, ingineri, înseamnă cruzime diabolică. Pentru a putea înainta în subsol fără să te uzi, gazdele au pus pe jos scânduri din lemn. Este Zarca Gherlei, coşmarul opozanţilor regimului comunist. În vechiul regim, deţinuţii stăteau în apă până la glezne sau la genunchi. Erau patru încăperi la subsolul în care am intrat. Purtau urmele fostelor izolatoare: paturile din metal fixate bine pe perete, locul în care era tineta şi fereastra îngustă, fără geam dar cu gratii. O singură celulă mai păstra uşa masivă din lemn şi cea din zăbrele. Celula avea cam un metru lăţime şi vreo 2 m lungime. În celula cu nr. 3 a stat la carceră şi Octav Bjoza, preşedintele AFDPR. Un regim dur, de exterminare aveau deţinuţii politici care erau trimişi în zarcă. Mâncare la trei zile şi atunci o jumătate de raţie. Dimineaţa la ora 5.00 erau treziţi, li se ridicau paturile pe perete, iar până la 22.00 stăteau în picioare în apa ajunsă şi până la mijlocul gambelor. Nici în toiul iernii nu aveau căldură, uneori geamurile nici nu aveau sticlă. Liderul ţărănist Corneliu Coposu a stat într-o astfel de celulă 3 ani şi jumătate. Mintea omului nu poate cuprinde dimensiunea terorii din Zarca Gherlei, dar ea a existat şi a fost comandată de Goiciu şi alţii ca el. Deţinuţii ajunşi la Zarcă erau sigur condamnaţi la tuberculoză şi la moarte. Mulţi făgărăşeni şi-au lăsat numele pe aceşti pereţi, Ioan Roşca, Simion Ghzdavu, Ioniţă Greavu, Victor Geamănu, Ioan Buta, Puiu Ursu, Octavian Balaban, Dumitru Moldovan şi nu doar ei.
Camera de execuţie
Nu departe de Zarcă se afla camera de execuţie care astăzi este amenajată ca muzeu. O încăpere care-ţi dă fiori, cu pereţi groşi din cărămidă, întunecoasă şi rece. O nişă construită într-unul din pereţi servea drept loc pentru ececuţie. Deţinuţii condamnaţi în pseudo-procese erau puşi în faţa armei şi executaţi. Pe lista afişată în camera muzeu sunt 22 de persoane care au fost ucise prin împuşcare, printre ele fiind Alexandru Dejeu de la Sibiu. Deţinuţii consideraţi periculoşi pentru regim erau ţinuţi în lanţuri la mâini şi picioare şi cu ochelari negri la ochi. Sunt expuse lanţurile pe care deţinuţii politici erau obligaţi să le poarte până la epuizare. Bila din metal care lega lanţurile picioarelor era foarte grea, abia dacă se poate clinti.
Gherla este, astăzi, o închisoare europeană
Astăzi penitenciarul Gherla este altfel, deţinuţii beneficiază de un regim de detenţie îmbunătăţit, oferit lor de statul român sub presiunea UE. Celule modernizate, televizoare, sală de fitnes, terenuri de sport, săli de cursuri, bibliotecă, sală de calculatoare, ateliere de creaţie, biserică, film, zonă de relaxare, terapie de toate felurile, hrană îndestulătoare, program de masă, de somn, de linişte, de studiu, şcoală, profesori, cursuri, ore de pictură, ore de muncă, etc. Sunt condiţiile europene de care beneficiază criminalii, hoţii, tălharii, evazioniştii, ucigaşii, delapidatorii şi toţi cei care au fost dovediţi drept infractori.
La Crucea –Monument de la Mănăstirea Brâncoveanu
,, Pe vremea noastră, în urmă cu 70 de ani, existau noţiuni sfinte pentru noi, acelea de neam, patrie, tricolor şi credinţă strămoşească. Cu tristeţe constat că astăzi nu mai înseamnă nimic, plecăm să ne culegem căpşunile, sparanghelul, să le spălăm picioaree prin Occident şi nu să luptăm, aici, cu mijloace democratice aşa cum au făcut-o înaintaşii noştri, de au pus mâna pe arme, de au luat drumul munţilor. Este ruşinos acest lucru. Dar dacă tot trăim într-o criză morală nu pot să nu slubiniez faptul că dacă în această ţară mai există uşoare urme, ultimele fărămituri, ale moralei, acestea se zbat să supravieţuiască, cu certtudine, undeva între zidurile Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi nu în alte părţi. Acolo este km zero al moralei româneşti, atâta câtă mai există. Şi dacă mai există. Şi tocmai din acest motiv nu s-a ţinut cont şi nu se prea ţine cont de ceea ce vorbim noi, pentru că nu este greu să vorbeşti, în ţara asta toată lumea vorbeşte, dar de făcut nu face nimeni mai nimic. Asta este o realitate. Rolul nostru, al acelora care mai trăim încă, este să păstrăm vie memoria luptătorilor anticomunişti. Fie ca acest monument să dăinuie peste decenii, să dăinuie peste veacuri, pentru a vorbi generaţiilor viitoare despre lupta şi jertfa noastră” declara Octav Bjoza la Crucea Monument de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.
Octav Bjoza – preşedintele AFDPR
S-a născut la 11 august 1938, în municipiul Iaşi, fiul lui Ioan şi al Georgetei, de naţionalitate română şi religie ortodoxă. Din anii 1941-42 se stabileşte cu familia în zona Braşov, tatăl fiind CFR-ist. Este absolvent al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov (1956). Între anii 1957-58 îl găsim student al Facultăţii de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. La finele anului I, după ultimul examen, pe 25 iunie 1958, a fost exmatriculat şi arestat de Securitatea din Iaşi. Între anii 1956-1958 a făcut parte împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori din organizaţia anticomunistă „Garda Tineretului Român” din Braşov, care avea drept scop „înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”. La Iaşi este anchetat de cpt. David Isidor si de către lt. maj. Gaşparovici Eugen, apoi foarte scurt la Securitatea URANUS din Bucureşti de către cpt. GheorgheEnoiu şi în final la Securitatea din Braşov de către lt. maj. Traian Urzică şi mr. Stelian Alexandrescu. A fost judecat de către Tribunalul Militar Braşov la data de 10 octombrie 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, prin sentinţa nr. 672/10.10.1958 pentru delictul crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Preşedintele completului de judecată a fost faimosul maior de justiţie Dragoş Cojocaru, cel care a trimis la moarte loturile de luptători anticomunişti ale maiorului Nicolae Dabija, Ion Gavrilă Ogoranu şi altele. Pedepsele fiind exagerat de mari, în comparaţie cu faptele comise, la 09 februarie 1962, prin decizia nr. 34 a Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române (RPR) – Colegiul Militar, admite recursul declarat de Procurorul General al RPR, casează sentinţa de mai sus şi îl condamnă la 4 ani temniţă grea. A trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării ca Bacul „4” şi Periprava – Secţia Grindu de unde a fost eliberat la 23 iunie 1962. S-a căsătorit imediat cu prietena Carmen Sireteanu care l-a aşteptat cei 4 ani, cu care va avea un fiu, pe Mircea. A fost împiedicat să reia studiile superioare. De nevoie, împreună cu soţia, urmează cursurile unei şcoli tehnice postliceale de instalaţii pentru construcţii civile şi industriale (curs de zi de 3 ani), între anii 1962-1965.
După ce din anul 1965 s-a permis reluarea cursurilor superioare, în 1966 dă examen de admitere şi intră la Facultatea de Electromecanică din cadrul Universităţii din Braşov, pe care a absolvit-o în anul 1972.
Este autorul următoarelor cărţi:
- GARDA TINERETULUI ROMÂN, (Istoria unei organizaţii anticomuniste, 1956-1958), Editura Transilvania Expres – Braşov, ed. I – 1998, ed. II – 2008 şi ed. III 2010 (revăzută şi completată) ;
- VICTIME ŞI CĂLĂI, vol. I, Editura Transilvania Expres – Braşov, 2010 ;
- OCTAV BJOZA ÎN MASS MEDIA volumele I şi II, Editura Transilvania Expres – Braşov, 2010.
- De asemenea, a prefaţat şi tradus în trei limbi străine ALBUMULIMAGINI DIN GULAGUL ROMÂNESC de RADU BERCEA, Editura Transilvania Expres, 2010.
